Sclipici pe asfalt

Cred in puterea dorintelor mele. Cred din ce in ce mai mult si mai puternic in forta pe care o am atunci cand universul imi creste flori de camp sub talpi. Nu stiu daca e din cauza spiritului de sarbatori pe care il sadeste toata lumea si usor, usor incolteste si in sufletul meu sau sunt doar eu. Mi-am dorit anul acesta sa iubesc Craciunul caci in mintea mea, anul trecut, a devenit balaurul din centrul uraganului meu. Si am ajuns sa iubesc mult mai  mult si nici macar nu am impodobit inca bradul.

Frig, foarte frig, mult prea multa lume care se inghesuie, copii pe care nu ii vad si mi se incolacesc de picioare, lumini vesele si dansatoare, brad cantaret si iubitor, mmmmm vin fiert, lipsa ta cu zambet acceptata, imbratisari straine, picioare inghetate, nas rosu si nerabdare, drumuri blocate, idei traznite cu alte cai de acces, condus pe gheata,  caicula de boschetar, manusi in care, cu siguranta, voi ingheta la un momentdat, fular din care mi se prind pe rujul de pe bunze fire de material, drag de frig caci intru la caldura. Ador mirosul de iarna, sclipiciul de pe asfalt, pomii batrani orbiti de zapada, senzatia pasilor care se scufunda in zapada proaspata.

Dincolo de ce e dupa geam, acolo unde e rece, sunt eu, la caldura, cu o cana de ciocolata calda in mana si miros de lumanari parfumate sub nas. Si pot sa vad toate astea in mine si in afara. Pot sa alerg si sa stau, sa am sau nu chef de tine, sa rad din orice si tu sa faci pauza sa-mi dai timp sa rad, sa fac pe nebuna iar tu sa devii serios, sa devin eu serioasa si tu sa razi, sa vreau sa te vad si sa nu pot dar sa am inima plina de tine. Ah! Da-te jos cinci minute sa mai respir un pic caci inca nu stiu ce sa fac cu iubirea ta. Dar invat repede si sunt lacoma. Nu ma voi pierde in tine caci esti prea plin de tine si nu am loc dar pot sa topai in jurul tau. Si nici tu nu  vei fi altcineva pentru ca eu iti sunt oglinda si iti vei aminti mereu ca esti perfect asa. Iar eu cresc si mai furmos pe perfectiunea ta.

Am vorbit prea mult…acum vreau sa tac langa tine. Shhhhh….

Descuamarea ego-ului

Cautam. Poate toata viata ne cautam, in noi, pe noi si unul pe celalalt. Privim in exteriorul nostru caci ochii vad cel mai usor ambalaje. Cautam pe strazi inguste de oras cetate, niciodata astfaltate si prea des scurse de ploi torentiale. Cautam si in varful muntilor cand ne odihnim sufletele in corturi prea reci si triste, in corzi de chitara ce se opresc brusc din cantat pentru ca si-au terminat cautarea; pe drumul altora incercand sa pasim cu un pas prea mic pe o urma prea mare sperand sa fie acolo undeva; pe plaje prea murdare si prea pline de corpuri; printre stele si mai jos de ele. Dar prea rar cautam in noi. Unii din noi avem norocul de a gasi, mai devreme sau mai tarziu. Cand incetam sa mai cautam murim si defapt, abia atunci incepem sa traim.

Se descuameaza in straturi ego-ul si zidurile lui lasand sa lumineze un suflet prea fin intr-un vant plin de praf. Se curata mintea de gandurile altora si devine clara si concisa. Inima incepe si elibereaza garajul ticsit de vechi si mortaciuni, mucegai si lemn putred, castigand mai mult loc. Vointa se activeaza sa invete inima iar sa simta iubirea si sufletul invata sa o directioneze nu catre o persoana ci catre toate existentele. Iar corpul simte sange curat si functioneaza sanatos pentru ca, pentru prima oara, simte ca este viu.

Si dincolo de cautare e aflarea a ce esti: o existenta. Iar tu esti existenta creata. Incepi sa creezi. Asa cum poetul creaza poezia si poezia il creaza pe poet. In timp, mai mult sau mai putin, intr-un ritm lent sau accelerat, usor sau mai greu, singur sau cu maini intinse, ajungem sa fim constienti de ce suntem.

Si tocmai cand ne suntem autosuficienti, completi si fericiti in solitudine, se naste ceva mai mirific: un alt suflet care s-a cautat , gasit si creat, finisat si perfect constient. Ne intalnim pe o sarma subreda pe care lumea o zguduie, ii planteaza samanta de foc in aerul dintre pamant si ea, se agata sau pur si simplu o lasa in pace din prea multa nepasare.

Ce mod frumos de a te crea uitandu-te cum corpul atasat palmei din palma ta se creaza in acelasi timp. Ne tinem de mana dar pasim individual, tu cu talpa ta mare, eu cu urma mea mica. Ritmul e uneori acelasi, alteori ma opresc sa respir caci mai uit dar nici tu nu te indepartezi. Stiu ca de la inaltimea ta te uiti peste umar si ma astepti mancand un mar. La urma urmei sunt doar la o lungime de doua palme stranse. Dar e ok pentru ca suntem individuali si functionam perfect asa.

Mai avem loc pe sarma! Chemam niste pisici, cai sau poate zane?

Visam, traim sau amandoua?

Azi am fugit iar pe  plaja, acolo unde suntem zei inchisi in trupuri slabe si bolnave de oameni. Simtim maret universul cand isi revarsa energia pe noi dar trupul nostru explodeaza. Imi transpira palmele, ma inrosesc in obraji, imi simt bataile inimii in gat, imi tremura degetele pe tastatura si  cand uit ca sunt doar un om, incep sa dansez, sa topai intr-o bucurie inocenta, zambesc tamp tuturor si sunt constienta de mine. Dau din energia mea oricui vrea sa primeasca fara a se consuma macar un pic.

Suntem cai negrii si rosii pe aceeasi plaja goala si rece, batuta de vant si invadata de solitudine si gandurile mele rebele. Suntem pisici rasfatate, eu cocotata pe soba iar tu incovoiat pe fotoliu astfel incat sa te poti uita la mine.

Apoi intr-o secunda, redevenim oameni si incepem sa urlam in intrebari: de ce? cum sa? Ridicam ziduri din ce in ce mai inalte si mai greu de doborat, ne punem singuri in postura de a alege si tot cu mintea umana alegem confortul: sa ramanem pe loc, sa ne inghetam sufletul.

Atat de tare alergi si tu incat imi e greu sa-mi dau seama daca la ambitie m-ai putea intrece. Poate ca azi intradevar ti-ai amintit, poate ca a fost nevoia disperata de a iesi din plictiseala cotidiana, eu nu stiu.

Mai bine ai arunca toata marea pe mine si ai inunda nisipul in parul meu. Lasa-mi mie plaja azi, tu o ai tot restul anului. Inca mai alerg de nebuna prin vant si inca sunt trista sa nu pot sa-ti vad chipul.

Visam, traim sau amandoua?

Imi miroase parul a fum de tigara si a vant din leagan

Cateodata uit ca oamenii au suflet si ma gandesc doar la mine, sa mi-l impachetez in cele mai calduroase paturi si sa-i servesc cea mai relaxanta ciocolata calda cu scortisoara. Cateodata si altii uita ca eu am suflet si se gandesc doar la ei.

            Uit ca mai exista si starile astea de nestare. Acele zile in care nu pot sa-mi gasesc locul; incep sa citesc 3 carti si nu termin nici prima pagina din nici una din ele. Incep un film dar imi tot foiesc fundul in fotoliu si mi-e frig. Mi-e frig si dor sa-mi fie dor. Imi fuge mintea pe plaja pe care am fugit cand ma duceai de mana printr-o camera plina de oameni orbi. Azi imi miroase parul a fum de tigara si a vant din leagan. Macar de as avea rabdare sa stau pret de o tigara. Dar nu am. Tot scriu si sterg si scriu din nou si regret ce am scris si apoi nu-mi mai pasa.

            Am crezut ca pot sa pastrez oamenii in viata mea chiar daca ei au plecat, fara amintiri dar cum oare daca nu amintirile i-au creat pe ei in mintea mea? Azi nimic nu are rost, sens si nici cafeaua nu are gust. Azi nu am putut sa beau cafea si nici sa mananc. M-am simtit plina doar respirand. Orice inghiteam era un bagaj pe care nu-l vroiam. Nici chef de imbratisat pisica nu am avut. Azi nu am avut si nu am fost nimic.

Dar am voie! Imi dau voie sa vorbesc nonsensuri si metafore cu care imi e prea greu sa-mi bat capul ulterior,  sa stiu si sa nu mai stiu intr-o secunda, sa stau, sa plec si iar sa stau pentru a pleca, sa cer, sa primesc si sa nu-mi convina nimic, sa ma enerveze tot si eu sa enervez pe toate lumea, sa-mi sterg toata agenda din telefon in semn de respect fata de linistea mea, sa refuz oferte de loializare la abonamente de telefon cand eu de un an de zile stiu ca-l vreau inchis definitiv, sa tai avant fara vant al oamenilor care cred ca ma cunosc,  sa nu zambesc, sa nu ascult nici o muzica, sa nu-mi fie dor de poezie. Am voie sa fac pe nebuna si sa nu dau nici un semn de viata pentru ca ma razboiesc in orgolii, am voie sa cer, sa astept, sa  urlu ce ma doare si sa urlu iar cu vocea mea si a altora. Imi dau voie sa  ma retrag din viata unor oameni a caror iubire ma doare dar am dorinta sa nu dispar. Imi permit sa nu-mi pese pentru ca merit sa-mi pese de mine.

Azi  te rog sa nu-mi mai dai sfaturi pentru ca asta e toata existenta ta, azi iti spun sa fi fara sa faci nimic pentru asta si sa iti dai voie sa faci ce simti.

Doar azi…si poate si maine.

Azi am invatat sa respir

Azi am invatat sa respir. Pana acum respiram atat de superficial, trageam aer doar un pic si apoi il infundam si innodam in gat si il dadeam repede, repede afara, de parca mi-ar fi fugit corpul intr-un maraton.

Azi am invatat sa respir si pentru prima oara am interiorizat o data cu respiratia bucurie, acceptare, iubire, caldura, senzualitate, sexualitate, foarte multa pasiune, joaca, dulceata, divinitate, frumusete, simplitate si generozatitate.

Si daca tot am invatat sa respir, bineinteles ca mi-am linistit sufletul. Am asezat pe rafturi, in ordine, curate si apretate, ganduri mototolite si indesate candva intr-un spatiu prea prafuit.

Sunt minunata, habar nu aveam cat curaj pot sa am in a spune lucrurile pe care le simt, in a recunoaste parti componente din experienta mea, in a-mi sustine cu drag dorintele, visele si emotiile. Sunt cine sunt si am ajuns aici pentru ca alegerile mele m-au adus aici. Anumite alegeri le-am facut pe intuneric, legata la ochi cu o esarfa verde dar azi mi-am desfacut esarfa de pe fata si mi-am pus-o in jurul corpului si in locul ei mi-am pus sclipici albastru, codite la ochi si pene colorate;  am devenit o zana. Cred ca mai usor imi este sa imi accept umbra intunecata decat umbra luminoasa. Sunt toate emotiile dar oare trupul meu are destula forta sa sustina universul din mine?

Ma bucur ca am ales sa ma creez si sa-mi dau libertatea de a alege inainte de a-mi insusi niste teorii din manuale. Acum pot sa aleg sa cred si sa recunosc limita unor concepte. Poate maine le voi redefini eu.

Azi pot pentru ca am descoperit ca sunt iubire cu idealuri de iubire neconditionata. Sunt tot ce e bun si rau, accept si iert si imi dau voie catre tot. Azi imi sunt autosuficienta, sunt fericita cu mine, sunt bucuria din spatele linistii sufletului meu.             

Dragii mei oameni minunati, va ofer drept multumire miliardele de stele de pe cer, pentru ca m-ati invatat sa fiu prezenta in viata mea!

Ochii padurii

Am sustinut foarte mult timp ca relatiile se construiesc pe comunicare. Am tinut foarte mult la dialog in defavoarea golurilor. Mereu vorbim, aceleasi lucruri cu alte si alte persoane. Sau vorbim alte lucruri cu aceeasi oameni. Povestim si vorbim si ne entuziasmam si apoi o luam de la capat cu o regularitate batuta in cuie. Sau povestim prea rar, prea putinor persoane, lucruri deloc semnificative pentru noi.

Dar cum ar fi daca am construi o relatie pe tacere? Cum ar fi sa poti sa te retragi in sinea ta cand stii ca in exterior te vegheaza cineva cu drag? Sa pleci spre tine stiind ca nu o sa te smulga nimeni brusc din momentul tau, ca nu o sa te stranga de brat o persoana care va lua nevoia ta de solitudine, prea personal. Hai sa tacem dupa ce tocmai ne-am povestit nebuniile. Tacerea mea nu inseamna ca astept ca tu sa reactionezi la ce tocmai ti-am povestit ci doar ca ma simt bine langa tine. E confortabil pentru mine sa pot sa tac, sa te privesc in liniste, sa te surprind cum te uiti la mine cu coada ochiului cand murmur cerul si adun toata padurea intr-un gand. Nu degeaba mi se spune ca am ochii padurii.

Te las sa conduci, sa ma duci in munti si sa ma intinzi in iarba, te las sa desenezi nori pe soarele care ma orbeste si sa nu spui nimic cand iti vorbesc despre zane si orgoliul lor, sa construiesti cetati si sa darami ziduri ca sa putem vedea orasul cat mai bine, Iarta-ma pentru ca uit de tine. Exista momente in care plec de langa tine si ma duc in mine. Atunci nu mai respir superficial ci respir adanc si simt cum miroase frigul in starea lui naturala si nu pe pielea ta. Nu vreau ca vantul, ploaia si aerul sa miroasa a tine. Vreau sa le simt asa cum sunt si doar din cand in cand sa-mi aduca aminte de tine.

Stii care e problema? Ca tu esti aici iar eu sunt pe peste tot. Nu ma pot opri doar la vant ci vreau sa iubesc ploaia asa cum ma iubeste ea pe mine. Stiu ca iti plac toate astea la mine dar inca nu ma pot aseza la masa sa ne citim reciproc horoscopul. Inca nu am terminat de construit bucataria, abia am turnat fundatia. Mai am de creat spatiu de iubit, de creat arta, de ascultat muzica, de scris, de relaxare, de odihnit si regasit de sine in nopti ce se transforma in dimineti. Am stat cu tine pe aceeasi canapea pret de cinci minute. Iti multumesc pentru puterea pe care mi-o dai sa continui sa fiu eu insa incearca sa intelegi ca nu pot ramane.

Si inca ceva as vrea sa-ti spun. Nu ai nevoie de mine ci doar de o femeie ca mine care probabil, te asteapta pe vreo canapea in New York Caffe…

Despre oameni si garantii

M-am nascut intr-o perioada in care totul venea cu garantii. Parintii mei se aveau garantat unul pe celalalt, aveau  apartamentul, locrurile de munca si banii pentru concedii. Totul venea cu regularitate si indeplinea orice nevoie.

Acum ma trezesc in incapacitatea de a putea garanta ceva cuiva. Nu pot sa promit ca voi sta o vesnicie, nu pot nici macar sa incerc sa stau prea mult. Sa-ti promit ca voi fi acolo cand o sa  te trezesti dimineata, imi este imposibil. Habar nu am cum as putea sa te fac sa intelegi ca existenta mea fizica si consistenta nu poate fi folosita ca dovada in dosarul “promite-mi ca…”Ah! Nu rosti cuvantul “niciodata”…stiu ca nici tu nu ai cum sa-mi garantezi iar daca eu sunt ca un om stricat ce nu are certificat de calitate, nu am pretentia ca tu sa-mi dai un termen:12 , 24 sau 36 luni. E o loterie…noi suntem niste bile umane intr-o loterie a cui vrea sa joace. Ce rost are sa-ti promit? Sunt doar niste cuvinte din gura unei persoan care nu stie ce va fi maine…cum as putea fi autentica promitandu-ti ceva ce nu exista sau asupra caruia nu am control? Defapt nu exista control ci  doar iluzia lui, singurul lucru pe care pot sa ti-l promit e schimbarea….a mea si a ta si da, voi tine ochii deschisi si voi incuraja asta dar e doar un scop al meu,sa te sustin pe drumul schimbarii, nu le confunda.

            Defapt pot sa-ti dau o garantie provizorie…se numeste “acum” si…tocmai a expirat. Nu-i nimic, mai am formulare….acum…..acum….acum. Asta pot sa iti dau…acum, restul nu conteaza.  Ma straduiesc sa ies din confortul psihic pe care mi-l da ceva ce nu exista, sa-mi permit luxul de a ma razgandi, de a ma schimba, de a fi impulsiva, de a  fugi, de a  sta, de a  fugi din nou, de a  rupe o frunza pe care sa o miros, de a ma intinde pe jos in ploaie, de a sta in solitudine si apoi de a-mi dori iubirea.

Nu exist in gestiunea lumii, nu vin cu factura, certificat de garantie sau calitate, aviz de insotire a trupului si instructiuni de utilizare sau programare…sunt libera sa ma creez, sa ma construiesc, sa-mi aleg preferintele si apoi sa le schimb. Nu-mi cere adresa service-ului autorizat, habar nu am ce produs vrei sa fiu!

Oglinda invelita in dantela eleganta

            Nu mai imi e dor de mult de o imbratisare, cred ca nici nu mai am stare sa stau inchisa intr-o imbratisare, defapt cred ca nimeni nu mai stie sa imbratiseze. Ah, la naiba! Era specializarea mea, fara diploma.

Ei, bine, cred ca am mai crescut un pic. Dar tot ma lupt intre a simti si a gandi. Cateodata am impresia ca gandesc mult prea mult. Vreau sa-i dau omului libertatea pe care nici macar nu constientizeaza ca o are insa in mintea mea ii sacrific fiecare incercare de a-si manifesta starea asta. In capul meu port dialoguri naucitoare si acuzatoare in care rastalmacesc fiecare cuvant spus, gest sau intentie pe care a  avut-o, ii crucific actiunile si intorc totul in favoarea mea. Cateodata ramane doar in mintea mea dar cateodata iese intr-o nebuloasa discutie in care eu nu stiu sa-mi exprim gandurile iar el nu intelege contextul razboiului meu. Si uite asa, eu, sustinatoarea libertatii si cea care incurajeaza simtirile, ajung sa ma pozitionez in spatele pancartelor cu care defilez. Ajung sa ma intorc impotriva a tot ceea ce sustin si apoi imi dau singura cu pancartele in cap.

            Imi spun ca nu mai fac planuri, ca nu mai analizez, ca pierd prea mult timp gandind si dand o prea mare importanta unor reactii primare si ca ma las sa simt. Si simt….si e atat de bine cand simt si uit de ego-ul meu. Pacat ca atunci cand muzica se opreste ma intorc in mintea mea. Pacat ca nu pot sa lungesc corzile de chitara, sa le impletesc cu clapele si bataile tobelor intr-o infinita cheie sol, la inceput de portativ. Sa-mi cante mereu, sa ma las sa simt mereu.

            E dureros cand imi privesc greselile in ochii tai, e si mai greu cand mi le proiectez in tine ca sa pot sa le confrunt, imi pare rau ca o iau personal uneori desi tot ce ma deranjeaza la tine ma deranjeaza, defapt, in mine. Asa ca iti multumesc ca imi esti oglinda invelita in dantela eleganta.

Dar recunosc, sunt norocoasa ca imi port razboiul mandra, cu funda rosie la gat pentru ca stiu sa simt si stiu cand gandesc. E greu de inteles dar macar sunt constienta.

Tu…ce simti si ce gandesti?

Cand noi ne scadem una din viata alteia...

            Acum nu este vorba nici despre mine si nici despre tine, acum cand sunt prea inchisa ca sa mai fie vorba despre tine si prea obosita ca sa ma fie vorba despre mine, indraznesc sa spun ca este vorba doar despre ea. Ea, acea persoana care se considera in plus cand defapt ea pune plus-ul intre noi atunci cand noi ne scadem una din viata alteia.

Ciudat cum oamenii intra in viata mea exact cand am nevoie si provocarile sunt sa aflu ce am nevoie, sa accept ce am nevoie si sa inteleg ca doar atat am nevoie de la ea. Cum esti tu, om ciudat, parte din mine, parte din ea, cum impartasesti tu darul meu si harul ei, cum combini in cel mai dezmierdator mod cu putinta blandete si duritate, calm si furie nebuna, frumusete si intriga interioara, cum poti tu sa fi o oglinda cu doua parti care se roteste si danseaza intr-o hora a inimilor invelite-n plus?  Tu, om cu chipuri transparente, ce ma feresti cu dragoste de mama de lupi infometati de iubire si sex, suflet cald ce invelesti durerea ei in ciocolata calda, un strop de alcool si multa viteza, un mix de strigate mute si distrugatoare.

            Nu alege, nu ai ce si de ce, esti plusul fara de care matematica nu ar mai fi universala, esti curajul meu cand uit sa mai vorbesc si microfonul ei cand poate sa cante. Intre noi nu exista distanta, existam doar tu, eu si ea, trei femei cum nu a vazut Pamantul, o forta pe care nici Newton nu ar sti sa o descompuna-n formule magice pe care altii sa le imbutelieze in sticlute mici, esente tari.

Cand te privesc in ochi zambesc cu inima, cand ma intorc sa vad apusul in ochii altor oameni, esti pelerina mea de ploaie ce sta perfect mulata pe corpul meu fragil si iar ma intorc si esti acolo…langa ea. Acum eu am nevoie ca tu sa privesti apusul in ochii ei si sa-i fi pelerina de ploaie iar eu iti voi fi vant, luna si toate stelele la un loc.

Simte si da-i-le mai departe! Sunt aici…zambindJ

Culorile chitarei

            Mi-am cumparat prima si singura chitara in jurul varstei de 16 ani dupa luni intregi de economisit banii de buzunar. Am ajuns acasa, am invatat trei acorduri, o melodie din trei acorduri si dupa cateva ore si durere de degete, am lasat-o jos. Toata noaptea m-am uitat la ea si m-a umplut de emotie. Am luat-o a doua zi pe un genunchi, incercand sa regasesc acel sentiment de implinire pe care mi l-a soptit insa l-am pierdut undeva intre acordurile ei. Am privit-o iar si atunci am auzit-o soptind printre corzi…iubeste-ma fara sa ma canti.

            M-am indragostit de nonsensul pe care chitara il avea pentru mine si am incercat peste ani sa o invat iar. Eu nu pot sa-mi cant chitara, eu pot doar sa o privesc in mainile tale si sa ii aud glasul. Sa ii aud vocea pe care i-o colorezi tu prin magia cu care o atingi. Tu sti ca vorbeste ea pentru tine, atunci cand tu taci, ea povesteste in cele mai minunate uragane emotiile tale iar pe mine ma fulgera cu nebunia din tine. Inchide-ti gura si deschide-ti palmele, strange simtirile in degetul mare de la mana stanga si  infrange-ti fricile prin corzile ei, prin raurile ei libere, prin potentialul pe care ti-l pleaca in palme. Si atunci cand ramai doar tu cu ea, in linistea mea si razboiul sunetelor tale, eu sunt acolo sa te privesc si sa-ti scriu cum podul care sta intre noi se construieste. Intr-o zi o sa ajungi acolo, in mijlocul podului cu miros de nou si ai sa canti singur. Iar eu iti voi auzi chitara muta din suflet si nebunia electrica din brate.

            Daca i-as da o culoare vocii chitarei, iarna ar fi un mix de vin rosu cu scortisoara si portocale, primavara as colora-o-n verde crud ca marul viu, vara mi-ar  canta nisip in mare iar acum, pentru ca e toamna, e perfect rosul din ea, din frunze si din parul meu.

            Nu ma pune sa-ti cant, lasa-ma sa te privesc, zambeste-mi dar nu te stradui sa ma inveti, vorbeste cu ea, vorbeste ea pentru tine cu mine, iubeste-o si eu o sa simt in ea toata caldura pe care o merit, stai acolo, in capatul celalalt al camerei, cu chitara cocotata pe un picior, priveste intr-o parte si bucura-te de ea asa cum ea se bucura de atingerea ta si da glas colorat gandurilor neformate. Eu sunt acolo, pe celalat perete al camerei, sa scriu despre tine, o chitara si dragostea dintre oameni.

Astept...

Asteptand sa vi, mi-am dat seama cat de mult ma frustreaza sa te astept. Sau sa astept. Nici macar nu stiu sa definesc obiectiv verbul a astepta. Daca l-as defini probabil ca ar fi plin de acuzatii personale. Ma uit in Dex. 

            AȘTEPTÁ, aștépt, vb. I. Tranz. 1. A sta undeva pentru a fi de față la ceva, pentru a vedea pe cineva etc.; 2. A avea răbdare, a da cuiva răgaz pentru a face ceva; a păsui.

Pacat ca in dex ti se dau doar definitii si nu si posibilitatea sa obiectezi, sa protestezi, sa nu mai vrei sa accepti o definitie, sa o schimbi sau pur si simplu sa vrei o pauza de la sensul acceptat de societate.

            Mi-am jurat ca e ultima oara cand ma uit pe geam si te astept sa ajungi acasa, unde te asteapta mancare calda si multa dragoste intinsa pe masa si in fiecare fir de praf nesters. Nu-mi place sa astept sa mi se incarce telefonul fix cand vreau sa plec din birou sa vorbesc cu tine, m-am saturat sa astept o ora pana vine pizza la usa, pe jumatate racita, nu mai vreau sa astept in trafic inainte de giratorii care, ar trebui sa fluidizeze circulatia, nici sa astept la benzinarie femeile care nu stiu sa-si mute masinile de langa pompele de alimentare, nu mai vreau cozi la cazier, analize medicale, ridicari de rezultate la analize medicale, nici macar nu vreau sa mai astept sa-mi gasesc cheile de la intrarea in bloc ratacite in nu stiu ce buzunar ascuns au mai facut chinezii in geanta mea, nu-mi place sa astept sa mi se infierbante ondulatorul de par. Astept ca oamenii sa isi insuseasca si  exprime sentimentele, astept sa reactioneze si cu deschidere astept sa-mi confrunt rodul asteptarii. Dar hai odata!

Si mai ales, m-am saturat sa va mai astept pe voi, barbatii.  Astept si am rabdare cu voi cand va victimizati apoi va treziti, apoi vreti ceva, apoi altceva, astept sa constientizati cine sunteti si astept sa va construiti, astept si inteleg cand va apropiati si va indepartati, cand vreti si apoi nu mai vreti, cand stiti si nu mai stiti, astept sa invatati sa simtiti, sa intelegeti, sa alegeti…in tot timpul regasirii voastre eu astept si in toata asteptarea asta ma ajung din urma iar voi ramaneti in urma. Oare ritmul asteptarii mele este prea alert? Oare asteptarea are termen limita? Oare am ajuns acolo?

Sunt intinsa pe jos in fata ta, goala si te privesc in ochi si astept sa ma vezi si sa te folosesti de mine, sa te ajuti cu rabdarea mea, sa construiesti pe timpul meu ceea ce au distrus altele prin asteptarile lor asupra ta, iti cant in gand si soptit pe buze indicii si chei catre porti din fata ta, iti desenezi prin aer muzica si ochii padurii, iti dansez culori sa te ghideze catre tine si singuratatea din tine si iti sculptez din sanii mei inchisoare pentru sufletul tau. Nu mai cauta in exterior, opreste-te la tine!

Sunt un cal salbatic si galopez pe un camp plin de rabdare si asteptare…nu mai am timp sa astept, aleg sa alerg nebuna si la capatul campului sa vad cine asteapta…poate eu, poate tu sau poate un alt camp plin de asteptare sau poate nu o sa vad din cauza ploii si vantului din ochi sau clepsidrei de praf din suflet.

Suntem asteptare si cultivam rabdare in pamant din oameni secetos…

Buy me…

Cumpara-ma cu o cafea intr-o seara plictisitoare, sau poate cu un ceai cu scortisoara, sau un vin alb dulce. Incearca un dans in ploaie de vara, cu pantaloni prea grei care se lungesc si tricouri ude si transparente, cu par rosu din care iese culoarea. Poate cu mirosul de iarna pe pielea ta, cu acorduri de chitara si nopti care se transforma in dimineti fara de somn. Cred ca merge cu zambete…da, multe zambete ce devin ras isteric si apoi imbratisari atat de vulnerabile. Sa fie oare tacerea dintre noi un bilet de intrare la spectacolul din mine? Cumpara-ma cu dorinta ta de a ma cunoaste, cu ochii tai care asculta ce nu spun si sufletul tau ce vede cand si de ce zambesc tacut. Liciteaza-mi cuvintele in versuri penibile scrise demult, care te rusineaza dar pe care  eu le ador.  Aprinnde-mi o lumanare parfumata si cumpara-ma cu formele ei de pe pereti. Vinde-ti ranile, cicatricile, acele de cusut, ata rosie si sacul gaurit din care se strecoara curcubee.                 Vand durere, singuratate, tristete, dependenta si din frumusetea acceptarii am sa-mi cumpar libertate, muzica, o chitara, independenta si multe carti. Da, poti incerca sa ma cumperi cu carti, cu lumea lor ce devine parte din lumea mea. Vorbeste-mi despre zane nebune si ingeri frumosi. Uneori imi ajunge doar prezenta ta, sau doar o cafea pe un trotuar de strada prea populata cu priviri de oameni ce nu inteleg si refuza sa vada, sa ma vada, sa ne vada. Cumpara-ma noaptea cu inghetata cu extra caramel, cand ceea ce vreau e nimic iar tu imi oferi totul. Accept si randuri minunate pe o scrisoare scrisa prea greu printre miile de ganduri obositoare

Sunt aici, ma joc in randuri de vis si crosetez realitate asa ca, o cafea e binevenita oricand si cu mare drag acceptata.

Buy me with a coffee?

Are you man enough to be there when I’ll get there?

“Sunt o victima a ta?”

Citand Dex-ul: VÍCTIMĂ, victime, s. f. 1. Persoană care suferă chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societății, din cauza propriilor greșeli etc. 2. Persoană care suferă de pe urma unei întâmplări nenorocite (boală, accident, jaf, crimă etc

Fugi! Poate ca ai devenit o victima. De ce te tot intorci? Te-am lasat sa pleci, pleaca, nu te mai intoarce.

            Sunt eu, fara sa ma chinui sa fiu altcineva, fara sa-mi pese ce  parere ai despre mine, fara sa conteze daca maine vei mai fi sau nu. Stiu ca te atrage, stiu ca te simti prost de bine. Si fix atunci cand o sa iti placa cel mai mult de mine, am sa te atac si am sa plec doar ca sa ma bucur de gustul turbat al libertatii. Nu-mi pune lesa colorata pentru ca te vei innoda in ea, nu largi lantul pentru ca o sa te incurci in zale, nu ma imbraca in alb pentru ca te vei sufoca in el…nu mai fa nimic….atunci am sa face eu pasi catre tine. Am sa fug haotic inainte si inapoi, poate ca o sa ma impiedic si o sa rad sau cine stie, e posibil sa fac tumbe, sa sar coarda, sa fac pasi de furnica sau sa ma opresc 5 minute sa ma dau pe leagan. Dar intr-o zi voi ajunge la tine. Someday I’ll be ready to become a victim.

Are you man enough to be there when I’ll get there?

I deny fear...I am free to create myself!

Ma dor ochii. Simt o presiune asupra ochilor. Sunt constienta ca exista o presiune asupra ochilor mei. Sunt constienta ca pun presiune asupra ochilor mei. Sunt constienta ca presiunea vine pentru ca ma fortez. Acum sunt constienta ca ma fortez sa nu vad iar aceasta este existenta mea. Sunt constienta ca ma fortez sa vad iar aceasta este existenta mea.

Cum leg presiunea asta de copilaria mea? Pei imi amintesc de vorbele tuturor: sa nu vorbesti cu strainii, sa nu mananci ciocolata de la alti copii, sa nu accepti sa pleci cu nimeni. Frici peste frici bagate in mine cu forta fara ca voi, parintii mei, sa purtati vreo vina constienta. Va inteleg, e modelul cu care ati crescut. Intr-o zi am ales sa nu mai traiesc in frica si sa nu ma mai uit la televizor. Nu citesc ziare si nu ma intereseaza politica si nimic din exterior. Ma fortez sa nu vad ambalaje, minciuni, superficialitate, munca prea putin apreciata, falsitate, rautate pentru ca le-am vazut, am trait cu ele, am trait practicandu-le. Azi ma fortez nu doar sa nu ma uit la ele ci si sa privesc lucrurile din fata mea atat de frumoase. Am sa ma fortez pana cand am sa accept si  binecuvantez durerea de ochi.

Am uitat intr-o zi sa ma bucur de luminsul din padure pe langa care trec in fiecare dimineata si la fel de des imi imaginez cum opresc masina si stau o zi intreaga intre Frunze. Am uitat sa ma bucur ca mi-e frig inainte sa intru in biroul incalzit unde am sa imi beau cafeaua cu lapte. Am uitat sa ma bucur de Baby Polo care e minunata si ma conduce mereu la timp catre cei mai minunati oameni, am uitat sa trec peste aroganta unor oameni pana sa ajung la de inghetatele cu extracaramel in miez de noapte. Si uneori ma fortez, alteori sunt constienta de prezenta lor, ma bucur de ele, devin una cu ele.

Intrebari: de ce oamenii, constient sau inconstient, vor sa ne insusim teama lor? De ce oamenilor li se pare ciudat sa zambesti cand saluti? De ce oamenii nu accepta ca gresesc, ca este normal sa o faca si ca nimeni nu ii va pedepsi pentru asta? De ce nu stiu ca ei sunt singurii judecatori si asprimea pedepsei autoaplicate este indirect proportionala cu nivelul acceptarii de sine…cu cat se accepta mai putin, cu atat se vor pedepsi mai mult. Mama, de ce vrei sa-mi fie frica de singuratate? Tata, de ce vrei sa imi fie teama ca nu merit lucrurile de care ma bucur? Ierta-ti-ma dar va refuz politicos.

Ei bine, societate draga, acestea sunt cateva din motivele pentru care nu stiu cine este Bianca Dragusanu sau la ce ora incepe Vocea Romaniei, pentru ca nu vreau sa imi insusesc modele, comportamente, atitudini, dorinte care nu-mi apartin.

Eu sunt constienta ca imi dau libertatea sa ma creez…astazi aleg sa fiu fluture!

Life cleaning

Mi-am construit o matura…mi-a luat 26 ani sa o pictez in culorile mele preferate si sa ii sculptez din peri rigizi si grosi unii subtiri si blanzi, din coada groasa si urata sa—mi fac manusa fixa cu degete lungi si frumoase, imbracata in mohair si cu accese de piele cu tinte.

Saptamana aceasta am si folosit matura intr-un scop traditional…am facut curat…in viata, in suflet, in praful din sertarele mele, in mizeria din oamenii din jur. Cu gluga in cap si fata de dimineata am pornit un proces de curatenie…sa o numim curatenie de toamna desi e poate prima curatenie generala din viata mea. Fara sa ma gandesc la ce simt altii ci doar la sanatatea mea psihica am inceput sa ridic nori de praf mov care sa orbeasca si mai tare. Am golit sertare verzi de vechituri, am rupt carti de joc cu clovni, am udat podele cu flori uscate si am spart saci plini de aer vechi.

            Am spus nu atunci cand am simtit si da cand, de prea putine ori, a fost cazul! Imi place sa cred ca nu sunt pretentioasa ci doar egoista. Imi place sa cred ca am dreptul la egoism care din prea mult, devine altruism. Simt ca implinirea mea interioara sadeste fericire exterioara, stiu ca satisfactia mea personala incurajeaza o dezvoltare sanatoasa a libertatii. Nu exista limite, decat cele pe care ni le impunem noi. Pot sa te refuz, pot sa cresc fara tine, pot sa ma hranesc cu carti si sa ma dezvolt pe o radacina rupta, pot sa iti spun clar si raspicat ce vreau si  ma astept ca tu sa nu poti. Stiu ca ceea ce spui despre mine cunosti in tine insa nu constientizezi asta. Stiu sa iubesc fara sa fi prezent si sa fiu fericita ca e asa. Pot sa aleg sa ma creez pe termen lung in schimbul unor sentimente omenesti de scurta durata. Hrana mea e energia si plec cand energia mea e hrana pentru nesatui.

Plec…de ce nu stau? Pentru ca prea putini mai stiu sa intrebe si sa asculte raspunsul, prea putini mai stiu sa adreseze intrebarile corecte, pentru ca toti se asteapta dar nimeni nu te asteapta, toti presupun si nimeni nu merge la sursa….nu ne mai pasa….avem timp, avem resurse, avem energie, lumina, caldura, iubire dar nu ne mai avem pe noi. Suntem prea putin acceptati asa cum suntem, indraznim prea putin sa fim asa cum suntem.

Scriam un rand demult….”mi-e dor de mine”….dupa 10 ani nu-mi mai este dor pentru ca sunt aici. Sunt constienta, sunt iubire, sunt imperfecta si perfecta. Nu sunt mandra de mine, sunt doar constienta de resursele pe care le am, Iubesc cartile care imi patrund rezistentele. Dincolo de ele este contienta mea

Iar voi….sunteti, indiferent de forma, minunati! Sunteti iubire nelimitata dar intunecata de minte, cereti sa va cunoasteti. Indrazniti sa faceti curat in sufletul vostru, aveti curaj sa va creati si voi o matura…la sfarsit nimeni nu va va judeca pentru cat de frumoasa sau urata este ea ci voi veti fi constienti de ce minunatii ati realizat folosind-o!

Set you free

Stiu ca vi dupa un drum lung ghidat de  indicatoare  gen obligatoriu sa fi mai bun decat cei din jur, obligatoriu sa faci ce fac toti si nu ce simti tu, cedeaza-ti sufletul in fata unor presiuni materiale, stop inimii, atentie la trecere de femei minunate, caderi periculoase de tipete, pericol de alunecare catre sinele tau , emotii deosebit de periculoase…dar pentru ca nu esti sofer in viata ta nu ai stiut cum sa te comporti la aceste semne. Dar nu-I nimic, totul se invata. Imi pare rau ca ti-a luat atat de mult timp sa constientizezi ca nu exista coincidente. Imi pare rau ca inca nu constientizezi pe deplin acest lucru si nu sti cum sa faci ceea ce simti. Exista bariere pe drumul tau, bariere de care nu trece nici un tren catre nici o gara uitata. Rostul lor? Sa mai respiri un pic? Vrei o banca? Am sa-ti construiesc cel mai comod fotoliu in culorile tale preferate si am sa-ti pun langa el bautura rece si ceai cald, un pic de umbra si mult soare racoros, un pic de ploaie si un tunet timid dar fascinant. Stai acolo cat ai nevoie. Apoi pleaca iar la drum…ai mult de mers. Nu-mi zi multumesc ci bucura-te simplu si firesc. Am sa iti presar arici sa razi de isteria lor, pisici sa te ademeneasca, muzica sa dansezi, timp sa iti iei cat ai nevoie, energie si libertate. Le ai deja dar am sa-ti dau de la mine pana le vei descoperi inauntrul tau.

Sunt fantasma ta si te tin de mana, sa-ti provoc uragane in suflet si sa-ti dau lumea peste cap. Te provoc sa-ti descoperi natura adevarata, sa-ti asculti vocea interioara, te condamn sa te prinda flama si sa arzi cu ea in simtiri. Danseaza, canta fals, da cu pumnul in masa, arunca pahare, fa o revolta in lume si o descoperire in inima. Traieste-ti sentimentele fata de tine si pune-te in cel mai altruist mod cu putinta, pe primul loc in viata ta. Uita de compromisuri, uita de obligatii, creeaza-ti oportunitati si cufunda-te in curcubeul lor. Ai sa inveti sa simti si ai sa vrei sa hranesti cat mai mult si mai real foamea din sufletul tau. Esti acolo, cu tot ce e minunat si nu sti ca ai. Eu vad si simt si sunt aici sa te indrum catre interiorul tau. Cauta in tine ce ai nevoie si nu te enerva ca nu gasesti in exterior. Si altii sunt pierduti iar tu, tocmai ai simtit printre primele dati ce minunat e sa fi tu. Iti trimit curaj, caldura, intelegerea mea deplina, dincolo de frustrarile mele omenesti, rabdare si multe zambete. Sunt aici, nu ca sa ma vezi ci sa ma simti. Iarta-ma daca acum ti se pare ca iti fac rau, eu stiu ca in timp iti va face bine! Sa sti ca nu te leg cu corzi si nici macar cu ganduri. Eu te eliberez in fiecare zi si te imping de pe stanci pentru ca simt ca vrei sa zbori curand…catre ce? Asta tu vei sti. Eu te eliberez in fiecare zi.

Ce bine ca esti! Poate ca intr-o zi o sa vrei sa ma cunosti…

I am ME!

Exact atunci cand tai corzile care ma leaga de voi, de sufletele voastre, de prezenta voastra fizica, exact atunci veniti inapoi spre mine, pe rand, ca la un restaurant unde in meniu sunt incluse atentia, afectiune si caldura.

            Trec dintr-o camera in alta si gasesc oameni diferiti ce simt variat despre acelasi factor agresor al emotiilor lor. Toti plangem cu aceleasi lacrimi, ne incruntam cu aceleasi riduri, ne sarutam cu aceleasi buze tuguiate, traim din aceeasi inima, murim in aceleasi frustrari.

Astazi am invatat un cuvant nou: rezistenta!

Cred ca incercarea ta de a ma depersonaliza este o rezistenta la a-mi da drumul, la a ma pierde. De ce atunci cand nu mai sunt cum vrei tu, consideri ca m-am schimbat in rau? De ce ma judeci, de ce crezi ca te judec, de ce iti creezi probleme inainte sa apara, de ce nu ma intrebi cand vrei sa sti ceva?De ce nu vreis a sti? De ce spui nu cand eu spun ca sunt de parere ca…de ce respingem si apoi ne plangem ca suntem singuri? De ce nu investim in singuratatea noastra? Pentru mine, care nu ma intreb de ce,  cred ca am adunat cam multe vitamine D si C…oare  am vreo carenta?

Am o carenta de timp, de spatiu….pacat ca lumea nu cunoaste relatiile in care  se pune prêt pe libertate, pe oportunitati, pe dezvoltare personala. Sunt un burete informational, simt pentru prima oara in viata mea ca imi doresc informatiile pentru mine, ca vreau sa scot dopuri din vene infundate si ca simt sa binecuvantez echilibrul.

Lasa-ti-ma 5 minute sa ma adun, sa ma vindec de ranile voastre si  apoi sa le descopar pe ale mele, imprastiati randurile ca pe nisip suflat de vant si valuri de spuma rece. Refuz sa cred ca ceea ce vezi in mine nu trece intai prin filtrul experientei tale, refuz sa cred ca eu sunt oglinda ta intunecata…imi spui ca te-am salvat iar tu nu ma poti salva acum. Eu ma pot salva dar lasa-ma 5 minute in care sa fiu eu cine sunt cu adevarat.

Dupa ore de teorie bazala ce-mi serveste ca hrana pentru creativitate si samanta in pamant fertile de cunoastere, ma intorc la Dumnezeul meu fara biserica, preoti si alte instrumente!

Draga Dumnezeu…sunt aici sa ma creez in oportunitatile chemate de mine! Am descoperit ca sunt mult mai puternica in triunghiul minte-corp-suflet decat as fi putut crede vreodata! Iti multumesc pentru perfectiunea din mine!

Draga drumule, de ce ramai in urma?

Avem nevoie de atat de multe lucruri de care nu ne dam seama! De cele mai multe ori confundam dorintele noastre cu nevoile si facem o intreaga drama din neimplinirea lor.

Avem nevoie de noi, sa ne dam timp, sa ne intelegem, sa ne dam voie sa doara ca sa poata trece, sa ne eliberam din bratele ego-ului care ne-a invatat ca nu e bine sa ne plangem, sa lasam sa se vada, sa permitem orice e in afara lui.

Avem nevoie sa ne fie dor…de apa, de vant, de oameni, de respiratie in ceafa, de imbratisari, de noi, de sex, de dragoste, de balade. Avem nevoie de relatii care sa ne ajute sa ne dezvoltam, care sa ne creeze oportunitati, nu obligatii, ocazii de a ne exprima liber si de a fi noi.

Eu am nevoie de timp…sa treaca in ritmul lui, sa isi faca datoria, sa ma tina de mana cand vreau sa iert pentru ca nu sunt singura in asta. Sunt eu, dorinta si timpul. Eu nu prea stiu ce sa fac mereu si vreau timp sa imi amintesc.

Am nevoie de experiente ca sa pot alege altfel decat am facut-o pana acum, de nebunia de a fi liber si de a cunoaste libertatea. Aveam nevoie sa ies pe geamul masinii si sa nu pot respira din cauza aerului care ma lovea in fata, sa-mi vad parul in urma si sa nu ma gandesc la drum. Aveam nevoie sa ma las pe plan secundar intr-o zi care este despre altcineva, sa fiu prezenta dar neputincioasa, sa-mi doresc sa fac mai mult dar sa fie suficient sa fiu.

            Ieri am privit din afara, m-am vazut fizic si am vazut ca viata mea nu este doar despre mine. Am constientizat ca viata mea inseamna oamenii, animalele, obiectele gandurile, chiar si universul. Sunt responsabila pentru tot ce intra in sufletul meu si iese din mintea mea. Oare pot sa-mi asum o astfel de responsabilitate? Pot sa inteleg ca universul ma asculta si imi raspunde? Daca un gand, cat de prost si nervos primeste raspuns imediat, oamenii din jurul meu cum se simt cand imi uit responsabilitatile fata de ei?

            Nu v-am ascultat, nu v-am raspuns, nu am stiut sa fiu langa voi, sa va iubesc si sa va sustin, asa cum meritati in esenta voastra perfecta. Asta pot sa imi asum si am curaj sa creez din nou sisa aleg de cate ori e nevoie pentru ca sa imi amintesc ca sunt si sunteti iubire.

            Oare cum e cursul unui rau? Cum au cazut bolovanii pe malul raului? Ce e dincolo de munte? Ce om a fost cel care a citit inaintea mea paginile aceleasi carti de poezii?

Aveam nevoie sa ma simt acasa in bratele tale, suflet calauzitor, chiar daca durerea din tine e nimicitoare, ai capacitatea sa ma linistesti si sa ma motivezi sa raman stanca fierbinte in calea furtunilor. Am sa ma modelez dupa vant si am sa iau forma unei maini ca sa pot sa te prind mai bine si sa nu te scap, sa nu ma scapi. Am sa fiu rau sa spal sufletele obosite si cu si mai multa iubire am sa curat malurile inimilor grele. Am sa aleg iar si iar si voi crea universului curcubee de sentimente ca sa inteleaga iubirea. O sa imortalizez acel moment cand vezi prima oara un peisaj perfect din natura, acel moment cand iti dau lacrimile pentru ca simti ca esti parte din blandetea ei.

            Imi multumesc pentru ca am curaj sa cad si sa ma intind pe jos, sa ma uit in pamant si apoi sa ma uit spre cer si dincolo de el, sa simt ce e al meu si ce a fost al altuia sau pe alcineva. Iti multumesc ca ai curaj sa cazi in fata mea si ca ma lasi sa ma aplec, sa-ti cant un vers si apoi sa te ridic, sa iti dau avant sa zbori.

“Draga drumule, de ce ramai in urma?” Toate trec si nimic nu dispare, raman urme ale alegerilor noastre, raman drumurile batatorite in urma iar inainte sunt altele cu mii de sensuri iar noi mereu singuri si vesnic impreuna. 

The theatre within

Today I’ve cried with all my sins

I’ve paid with all my tears

And died with all my emptiness.

I’ve killed myself to regain happiness

I've lost my soul in every joy i`ve seen

My life is just an assembled scene

How do I dare to hope or smile

With all this pain I always hide?

My inner voice has rotten in the grave of skin

My heart is stitched and I am so thin

What am I?

Am I a monster caught in my own dreams?

Du-te acum…eu mai stau putin!

M-am intors…in acelasi punct, cu aceeasi rana facuta de aceeasi arma dar mult mai violent…mai scurt si invers proportional cu ce a ramas.

Ciudat cum un om care intr-o zi vine si iti  castiga increderea, te face sa-l iubesti, iti spune ca are grija de tine neconditionat, tot el ajunge sa iti faca cel mai mult rau. Te duce sus, pe culmile iubirii si apoi in cele mai intunecate colturi ale unei inimi pline de sange pe care nu o mai recunosti pentru ca ultima oara cand ai vazut-o era intreaga si avea puls rapid, ba chiar un zambet timid.

“Te-ai schimbat, esti falsa!” M-am schimbat din ce eram in fiecare zi, iubindu-te si conformandu-ma si m-am schimbat si mai tare in fiecare zi in care ma alegeam pe mine in locul durerii langa tine. Da, m-am schimbat si voi continua sa ma schimb dar asta inseamna ca e bine pentru mine. La urma urmei, nimic din ce mi-ai spus nu e fizic existent acum, sunt doar eu cu un ac rupt si o ata prea scurta ce a ramas de la ultima cusatura.

            Cu ce drept te raportezi la viata si viitorul meu? Cum poti sa vezi in mine ceea ce spui ca vezi, fara sa vezi in tine intai? De ce crezi ca nu mai am nimic din ce ai vazut bun la inceput doar pentru ca nu mai corespund nevoilor tale? Te-ai gandit ce simt eu cand aud cuvinte pe care nu le simt? Am urechi care nu inteleg concepte, inima ce nu stie cu care varf de ciocan lovesti si talpi ce nu mai stiu sa mearga si tu continui sa spui…si spui…doar ca sa te auzi vorbind…nu te mai intereseaza, nu mai esti atent la ce simt eu…acum nu mai conteaza. Ti-am spus ca nu sunt perfecta insa e ciudat cum la inceput ai vazut doar lucruri bune iar acum nu le mai vezi deloc, ba vezi doar rau. Crezi ca e posibil ca un om sa fie doar bun sau doar rau?

Felicitari, ai invins in lupta dintre iubire si orgoliu! Pacat ca iubirea doare si orgoliul castiga.

Am murit azi…si am mai murit de cateva ori inainte dar sunt aici si ma bucur ca am ales mult mai repede sa plec de unde nu imi e bine pentru ca, exact cum iti spuneam inainte, daca nu am eu grija de mine, cine sa aiba? Si inca o data s-a dovedit a fi adevarat! Sunt aici ca sa am grija de mine, sa ofer si sa primesc iubire. Eu nu stiu alte cai. Eu nu port razboaie, eu nu am arme si soldati…sunt eu pe pamant…tu considera-l camp de lupta, eu il consider resursa de energie. Vezi? Tu gandesti prea mult, eu simt prea mult. Imi folosesc mintea ca sa investesc in suflet. Si ma dor alegerile, ca trebuie sa le iau singura, ca imi reprosezi ca le-am luat singura, ca vezi in mine tot ce e urat in tine, si cu toate astea, a fost frumos! Eu vad potentialul din tine si o sa fi bun pentru altcineva.

            Sunt prea mult si pentru mine cateodata, te inteleg ca sunt prea mult pentru tine. Pacat ca alegi sa murdaresti un curcubeu cu ploi de noroi iar eu tot ud radacinile tale frumoase. Aleg sa fiu singura pentru ca singuratatea inseamna evolutie.

            M-ai ranit cum mi-ai promis ca nu o vei face niciodata, si ghici ce, nu te-am crezut atunci pentru ca nu exista “niciodata”. Dar e ok, sunt aici pentru mine atunci cand nu e nimeni. Nu am sa te las sa plantezi in mine vinovatia ta, imi asum deciziile si prostiile, imi duc in carca sacul de nerabdare si impulsivitate pentru ca sunt parte din mine. Dar vina ta nu e a mea. Eu ma iert pentru tot ce consider eu ca am gresit si iti spun, a fost ce am stiut mai bine atunci.

            Intr-o zi am sa te iert si pe tine pentru tot ce doare acum, invat zi de zi sa fac asta dar pana atunci nu mai vreau sa te stiu, sa te cunosc. Drum bun, asterne-ti frunze colorate din pomi diversi, sa te ajute sa cresti frumos. Iti multumesc pentru tot ce a fost frumos si pentru ce doare acum si va iubi mai tarziu.

Du-te acum…eu mai stau putin!

Gresesc? Nu! Sunt doar prost inteleasa!

            ...acel moment al vietii sau momente in care devi centrul interesului pentru vanatorii de barfe…doar pentru ca esti copilul cuiva sau fosta cuiva…acele momente in care cei din exteriorul tau cred ca te cunosc mai bine decat o faci tu si isi permit sa iti controleze, dicteze si insceneze viata. Rolul tau in viata ta devine secundar daca nu chiar episodic. Acei oameni care habar nu au ce simti, prin ce treci, ce traiesti, cum comunici, ei, tocmai ei, vin si iti impun parerea lor ca pe o tema copiata de la elevii mai mari.

Dar m-ai intrebat de ce nu ma cheama ca pe tine si de ce nu suntem una si aceeasi persoana? Pentru ca sunt EU si atat! Eu cu viata, experienta, sentimentele, visele, cacaturile mele care nu te privesc. Cum iti permiti tu, strain in lumea mea, sa iti exprimi parerea, sa spui lucruri de care nu ai habar si pe care nu le-ai simtit niciodata?

            Dar voi, oameni cunoscuti, dragi care aveti cheie de la usa de la intrare, de ce tindeti sa deveniti medie, exterior? Stiti ce simt? Sti? Crezi doar ca sti dar nu ai habar. M-ai intrebat cat de greu imi e sa iti spun chestii pentru ca la sfarsit sa ma critici pentru ca nu am facut asa cum ai fi procedat tu? Da, gresesc, poate mai mult ca altii dar tu esti altfel decat masa de oameni din afara. Uita-te pe geam doar, nu te du afara, dincolo de usa. Intreaba-ma ce simt, incearca sa te pui in locul meu sa simti un sfert din ce simt eu, gandeste din punctul meu rezonabil de vedere si sustine-ma chiar daca nu e ce ai face tu. Defapt nici tu nu sti ce ai face pana nu te-ai confrunta cu situatia respectiva. Si crede-ma, ce spui acum, maine se poate schimba.

            Am obosit sa aud pareri si solutii si proceduri. Nu exista! Ceea ce credem ca vom face, surpriza! nu vom face asa cand vom ajunge in acel punct. Vom gandi mai rezonabil si nu rece si obiectiv. Vom fi subiectivi si vom incerca sa ranim cat mai putin in jur si chiar pe noi.

Fi rezonabil cu viata mea, cu deciziile, gandirea si sufletul meu. Sunt doar un muritor su ganduri sarace, umeri goi si suflet vessel!

Sunt balanta insa nu echilibru

Sunt agitata, am o stare de nervozitate interioara care, in exterior, se manifesta latent, printr-o plictiseala puternica si puturoasa.

Iubesc ca un om si asta ma tulbura. Iubesc cu asteptari si asta imi provoaca greata. Iubesc cum am iubit atata timp si am ajuns sa urasc ca iubesc asa. Iubesc gelos si posesiv, vulcanic si alarmant pentru ca stau sa izbugnesc in prostia ego-ului. Atunci cand iubesc asa, nu iubesc deloc si mai ales nu ma iubesc deloc.

Urasc sa vreau, sa cer, sa am nevoie. Confuzie, teama, ganduri sumbre, premonitii, sfarsituri ale inceputurilor si inceputuri care nu mai sfarsesc. Sunt cauza furtunii si vantul care o alunga.

Nu, nu mai sunt asa pe termen lung. Am invatat ca asta nu e iubire ci doar o stare egotica pe care mi-o refuz si combat atunci cand totusi, apare. Stiu sa o recunosc si imi doresc sa o accept ca fiind separate de natura mea. Defapt o accept si o iubesc caci e parte din procesul meu de invatare, e treapta din scara spre niveluri superioare.

Iubesc liber. Daca iti e bine aici, stai, daca nu iti este bine, te rog, pleaca. Eu o sa fiu bine dar te iubesc atat de mult incat te incurajez sa te gandesti la tine. Si daca asta te va face sa ma pretuiesti si mai mult, ma bucur sa te cunosc si sa te strang in brate.  Te iubesc  atat de frumos incat am sa-ti ud radacinile zi de zi cu vorbe frumoase si ganduri pe care cuvintele nu stiu sa le imbrace. Te cert, te bat, te imping cu inima plina de iubire si in cel mai agresiv mod, daca asta iti face bine.

Pastreaza ce vrei, poarta ce iti aduce zambete si amintiri frumoase, priveste ce-ti arata cine esti. Cand nu vei mai sti, eu nu am sa uit ca esti caldura, iubire, frumusete, bunatate, arta, pasiune, copil, muzica, dorinta….miracol.

Sunt aici! Cand te iubesc egoist, cand te iubesc cu adevarat. Iarta-ma pentru dezechilibru!

Manifest impotriva frumusetii care imbatraneste

                De ce ne uitam atata la acoperisul casei cand tot ce  e mai bun este inauntru? Ce conteaza tiglele in plus sau in minus daca inauntru e caldura si bucurie? Ma uit in jur si vad si la mine catodata cat de mult ne place sa judecam dupa aparente, cat de usor etichetam si ambalam si mai ales aruncam la gunoi dupa ce am consumat. Am obosit sa ma opresc intr-o dantura care nu e perfecta, in degete care nu sunt drepte, in buze care nu au contur, in picioare care nu sunt suficient de lungi, in fuste mult prea scurte sau insuficient de lungi, in sani prea mari sau prea mici. Suntem intemnitati de defectele noastre si ale celor din jur si daca putin am ridica privirea si am vedea dupa tot ceea ce trece intr-o viata de om, ah cate frumuseti am descoperi!

                As vrea sa nu mai judecam fara sa cunoastem oamenii, as vrea sa nu ne mai agatam in carligele fizice cand ne trag de pantaloni si acceptam sau nu sa ajutam un om in functie de cum miroase. Am oboist sa judec si sa fiu judecata. Invata sa privesti inauntrul fantani inainte de a aprecia daca este adanca sau nu.

                Imagineaza-ti prietenul cel mai bun ca fiind imobilizat la pat. Paralizat, nu poate sa miste nimic de la gat in jos, este o coaja de banana care se usuca si se peticeste in timp. Acum ai capacitatea sa ii dai frumusete si sanatate. Cu fiecare lucru fizic pe care i-l dai, ii iei din ceea ce il defineste ca om. Fabrica o papusa cu care sa te plimbi la brat si ai sa vezi ca nu mai are nimic din ceea ce gaseai frumos in el.

                Hai sa facem o groapa comuna unde sa ii exilam pe toti bolnavii sau pe cei cu risc de imbolnavire si  sa ramanem o lume de frumosi si falsi, superficiali si goi. Hai mai bine sa NU!

Suferinta naste arta, bunatate si iubire. Suferinta naste monstrii  care, iubindu-i, se dizolva intr-o frumusete impecabila, care nu imbatraneste. Suntem plini de mucegai, visele lumii miros a mortaciune iar speranta a tamaie.

Totul este iubire, vreau sa vad asa pentru ca meritam tot ce e mai bun pe luema asta, totul este pentru ca noua sa ne fie bine, pentru ca noi sa fim noi sis a ne asumam asta! Judeca-ma doar daca iti place sa fi judecat!

Povestea samburilor colorati :)

           A fost o data ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti, o livada mare, mare de caisi.  Atrasi de frumusetea livezii, zilnic se plimbau zeci de oameni simpli, cupluri abia formate, pline de sperante, oameni mai veseli sau mai tristi,batrani uitati de timp, toti isi gaseau locul in acea livada. Si cum altfel cand la umbra pomilor aflau linistea, puteau gusta din caisele delicioase si dupa cum se dusese vestea, isi puteau pune dorinte caci se implineau, in timp. Dar intre toti caisii, unul se simtea diferit. Arata la fel ca toti caisii, facea aceleasi flori minunate de cais, rodea aceleasi fructe incredibil de bune dar nu ii era suficient. La poalele lui s-au asezat, de-a lungul timpului, multe suflete si a auzit foarte multe povesti. A auzit toate dorintele calatorilor si isi dorea atat de mult sa poata face ceva in plus pentru acesti trecatori care lasau in bratele sale gandurile lor sa le sufle vantul spre implinire. Simtea ca era menirea lui sa fie altfel, ca nu putea fi doar un pom intr-o livada de caisi care poarta pe ramuri visele altora. Avea si el dreptul la visele proprii. Si dupa multi ani in care a incercat sa ignore chemarea, si-a luat inima in dinti si a rugat zanele din livada sa il ajute, sa gaseasca pentru el o cale sa-si indeplineasca menirea sa pe aceasta lume. Iar in acea noapte, toate zanele colorate, vesele si jucause au dansat in jurul pomului, l-au impodobit si luminat in curcubee, i-au suflat praf colorat in flori si iubire in fructe, i-au udat radacinile cu cea mai proaspata apa si l-au ajutat sa isi deschida inima. Dovada vie a iubirii lui si a zanelor, avea sa fie samburii colorati ce urmau sa surprinda pe toti. Acesti samburi reprezentau tot ce isi dorea pomul sa daruiasca oamenilor mai departe.

          Asadar, dragul meu suflet visator, mi-am asternut si eu gandurile sub umbra marelui cais si ti-am adus, in dar acesti samburi colorati. Am strans pentru tine tot ceea ce avem nevoie intr-o viata de om, ia-le pe toate o data sau pe rand, in functie de cum ai tu nevoie pe drumul tau.

♪                   rosu sangeriu - iubire

♪                   rosu - pasiune

♪                   portocaliu - intelegere

♪                   auriu - frumusete

♪                   mov - speranta

♪                   roz - senzualitate

♪                   roz pal - vindecare

♪                   visiniu - putere

♪                   verde crud - echilibru

♪                   verde pal - sensibilitate

♪                   albastru inchis - curaj

♪                   albastru metalic - libertate

♪                   alb - inocenta

♪                   argintiu - tandrete

♪                   sclipirici - caldura si esenta tuturor lucrurilor

                                                  working proces :)

                                                                ....ceva ajutoare

                                                                          Inainte

                                                                            ...dupa

                                                                          Rezultatul