Draga drumule, de ce ramai in urma?

Avem nevoie de atat de multe lucruri de care nu ne dam seama! De cele mai multe ori confundam dorintele noastre cu nevoile si facem o intreaga drama din neimplinirea lor.

Avem nevoie de noi, sa ne dam timp, sa ne intelegem, sa ne dam voie sa doara ca sa poata trece, sa ne eliberam din bratele ego-ului care ne-a invatat ca nu e bine sa ne plangem, sa lasam sa se vada, sa permitem orice e in afara lui.

Avem nevoie sa ne fie dor…de apa, de vant, de oameni, de respiratie in ceafa, de imbratisari, de noi, de sex, de dragoste, de balade. Avem nevoie de relatii care sa ne ajute sa ne dezvoltam, care sa ne creeze oportunitati, nu obligatii, ocazii de a ne exprima liber si de a fi noi.

Eu am nevoie de timp…sa treaca in ritmul lui, sa isi faca datoria, sa ma tina de mana cand vreau sa iert pentru ca nu sunt singura in asta. Sunt eu, dorinta si timpul. Eu nu prea stiu ce sa fac mereu si vreau timp sa imi amintesc.

Am nevoie de experiente ca sa pot alege altfel decat am facut-o pana acum, de nebunia de a fi liber si de a cunoaste libertatea. Aveam nevoie sa ies pe geamul masinii si sa nu pot respira din cauza aerului care ma lovea in fata, sa-mi vad parul in urma si sa nu ma gandesc la drum. Aveam nevoie sa ma las pe plan secundar intr-o zi care este despre altcineva, sa fiu prezenta dar neputincioasa, sa-mi doresc sa fac mai mult dar sa fie suficient sa fiu.

            Ieri am privit din afara, m-am vazut fizic si am vazut ca viata mea nu este doar despre mine. Am constientizat ca viata mea inseamna oamenii, animalele, obiectele gandurile, chiar si universul. Sunt responsabila pentru tot ce intra in sufletul meu si iese din mintea mea. Oare pot sa-mi asum o astfel de responsabilitate? Pot sa inteleg ca universul ma asculta si imi raspunde? Daca un gand, cat de prost si nervos primeste raspuns imediat, oamenii din jurul meu cum se simt cand imi uit responsabilitatile fata de ei?

            Nu v-am ascultat, nu v-am raspuns, nu am stiut sa fiu langa voi, sa va iubesc si sa va sustin, asa cum meritati in esenta voastra perfecta. Asta pot sa imi asum si am curaj sa creez din nou sisa aleg de cate ori e nevoie pentru ca sa imi amintesc ca sunt si sunteti iubire.

            Oare cum e cursul unui rau? Cum au cazut bolovanii pe malul raului? Ce e dincolo de munte? Ce om a fost cel care a citit inaintea mea paginile aceleasi carti de poezii?

Aveam nevoie sa ma simt acasa in bratele tale, suflet calauzitor, chiar daca durerea din tine e nimicitoare, ai capacitatea sa ma linistesti si sa ma motivezi sa raman stanca fierbinte in calea furtunilor. Am sa ma modelez dupa vant si am sa iau forma unei maini ca sa pot sa te prind mai bine si sa nu te scap, sa nu ma scapi. Am sa fiu rau sa spal sufletele obosite si cu si mai multa iubire am sa curat malurile inimilor grele. Am sa aleg iar si iar si voi crea universului curcubee de sentimente ca sa inteleaga iubirea. O sa imortalizez acel moment cand vezi prima oara un peisaj perfect din natura, acel moment cand iti dau lacrimile pentru ca simti ca esti parte din blandetea ei.

            Imi multumesc pentru ca am curaj sa cad si sa ma intind pe jos, sa ma uit in pamant si apoi sa ma uit spre cer si dincolo de el, sa simt ce e al meu si ce a fost al altuia sau pe alcineva. Iti multumesc ca ai curaj sa cazi in fata mea si ca ma lasi sa ma aplec, sa-ti cant un vers si apoi sa te ridic, sa iti dau avant sa zbori.

“Draga drumule, de ce ramai in urma?” Toate trec si nimic nu dispare, raman urme ale alegerilor noastre, raman drumurile batatorite in urma iar inainte sunt altele cu mii de sensuri iar noi mereu singuri si vesnic impreuna.