Ochii padurii

Am sustinut foarte mult timp ca relatiile se construiesc pe comunicare. Am tinut foarte mult la dialog in defavoarea golurilor. Mereu vorbim, aceleasi lucruri cu alte si alte persoane. Sau vorbim alte lucruri cu aceeasi oameni. Povestim si vorbim si ne entuziasmam si apoi o luam de la capat cu o regularitate batuta in cuie. Sau povestim prea rar, prea putinor persoane, lucruri deloc semnificative pentru noi.

Dar cum ar fi daca am construi o relatie pe tacere? Cum ar fi sa poti sa te retragi in sinea ta cand stii ca in exterior te vegheaza cineva cu drag? Sa pleci spre tine stiind ca nu o sa te smulga nimeni brusc din momentul tau, ca nu o sa te stranga de brat o persoana care va lua nevoia ta de solitudine, prea personal. Hai sa tacem dupa ce tocmai ne-am povestit nebuniile. Tacerea mea nu inseamna ca astept ca tu sa reactionezi la ce tocmai ti-am povestit ci doar ca ma simt bine langa tine. E confortabil pentru mine sa pot sa tac, sa te privesc in liniste, sa te surprind cum te uiti la mine cu coada ochiului cand murmur cerul si adun toata padurea intr-un gand. Nu degeaba mi se spune ca am ochii padurii.

Te las sa conduci, sa ma duci in munti si sa ma intinzi in iarba, te las sa desenezi nori pe soarele care ma orbeste si sa nu spui nimic cand iti vorbesc despre zane si orgoliul lor, sa construiesti cetati si sa darami ziduri ca sa putem vedea orasul cat mai bine, Iarta-ma pentru ca uit de tine. Exista momente in care plec de langa tine si ma duc in mine. Atunci nu mai respir superficial ci respir adanc si simt cum miroase frigul in starea lui naturala si nu pe pielea ta. Nu vreau ca vantul, ploaia si aerul sa miroasa a tine. Vreau sa le simt asa cum sunt si doar din cand in cand sa-mi aduca aminte de tine.

Stii care e problema? Ca tu esti aici iar eu sunt pe peste tot. Nu ma pot opri doar la vant ci vreau sa iubesc ploaia asa cum ma iubeste ea pe mine. Stiu ca iti plac toate astea la mine dar inca nu ma pot aseza la masa sa ne citim reciproc horoscopul. Inca nu am terminat de construit bucataria, abia am turnat fundatia. Mai am de creat spatiu de iubit, de creat arta, de ascultat muzica, de scris, de relaxare, de odihnit si regasit de sine in nopti ce se transforma in dimineti. Am stat cu tine pe aceeasi canapea pret de cinci minute. Iti multumesc pentru puterea pe care mi-o dai sa continui sa fiu eu insa incearca sa intelegi ca nu pot ramane.

Si inca ceva as vrea sa-ti spun. Nu ai nevoie de mine ci doar de o femeie ca mine care probabil, te asteapta pe vreo canapea in New York Caffe…