Sunt balanta insa nu echilibru

Sunt agitata, am o stare de nervozitate interioara care, in exterior, se manifesta latent, printr-o plictiseala puternica si puturoasa.

Iubesc ca un om si asta ma tulbura. Iubesc cu asteptari si asta imi provoaca greata. Iubesc cum am iubit atata timp si am ajuns sa urasc ca iubesc asa. Iubesc gelos si posesiv, vulcanic si alarmant pentru ca stau sa izbugnesc in prostia ego-ului. Atunci cand iubesc asa, nu iubesc deloc si mai ales nu ma iubesc deloc.

Urasc sa vreau, sa cer, sa am nevoie. Confuzie, teama, ganduri sumbre, premonitii, sfarsituri ale inceputurilor si inceputuri care nu mai sfarsesc. Sunt cauza furtunii si vantul care o alunga.

Nu, nu mai sunt asa pe termen lung. Am invatat ca asta nu e iubire ci doar o stare egotica pe care mi-o refuz si combat atunci cand totusi, apare. Stiu sa o recunosc si imi doresc sa o accept ca fiind separate de natura mea. Defapt o accept si o iubesc caci e parte din procesul meu de invatare, e treapta din scara spre niveluri superioare.

Iubesc liber. Daca iti e bine aici, stai, daca nu iti este bine, te rog, pleaca. Eu o sa fiu bine dar te iubesc atat de mult incat te incurajez sa te gandesti la tine. Si daca asta te va face sa ma pretuiesti si mai mult, ma bucur sa te cunosc si sa te strang in brate.  Te iubesc  atat de frumos incat am sa-ti ud radacinile zi de zi cu vorbe frumoase si ganduri pe care cuvintele nu stiu sa le imbrace. Te cert, te bat, te imping cu inima plina de iubire si in cel mai agresiv mod, daca asta iti face bine.

Pastreaza ce vrei, poarta ce iti aduce zambete si amintiri frumoase, priveste ce-ti arata cine esti. Cand nu vei mai sti, eu nu am sa uit ca esti caldura, iubire, frumusete, bunatate, arta, pasiune, copil, muzica, dorinta….miracol.

Sunt aici! Cand te iubesc egoist, cand te iubesc cu adevarat. Iarta-ma pentru dezechilibru!