Cine ne-a invatat sa judecam?

Ma gandeam la ce mi-ai spus. Ca ai scris toate gandurile astea libere si le-ai lasat sa se hraneasca si alte suflete cu ele. Bine ai facut. Iar acum, cand nu le mai place altora refuzi sa mai scrii sau iti cenzurezi gandurile.

Cat de bine e cand cunoastem un om si el ne cunoaste din ce citeste in si printre randurile noastre. Cum accepta la inceput tot, adora si ravneste dupa tot ce esti si cere mai mult. Apoi oamenii pun, daca ii lasam, stapanire pe ce gandim si cum ne exprimam. Si noi ne conformam. Ne gandim de doua ori inainte de a spune ceva, de a face ceva. Ne gandim daca ii ranim, scriem si stergem ce am scris. Asta se poate face. Ne cerem iertare pentru ce am indraznit sa facem dar asta nu sterge mai nimic.

Si totusi suntem liberi. Inainte si dupa ce anumite persoane intra in viata noastra. Eu invat sa ma gandesc mai mult la ce mesaje trimit oamenilor prin stilul vestimentar. Pana acum nu m-am gandit niciodata ca nu sunt in conformitate cu ceea ce gandesc sau simt. Imi doresc ca oamenii sa ma descopere si eu pe ei dar imi pun tot felul de bariere care sa-i indeparteze. O numesc selectie naturala si dau vina pe ei, ca ei nu sunt deschisi catre mine insa eu ii resping de la inceput. Si asta devine respingere naturala.

Comunicam mult. Noi ,femeile, vreo 20 000 cuvinte pe zi dar mult mai mult prin limbaj non verbal, prin hainele si prin imbratisarile noastre. Chiar si prin disponibilitatea sau indisponibilitatea din fiecare dimineata. Ar trebui sa ne acordam limbajul verbal cu cel nonverbal intrucat ne ofera libertate.

Revenind….sunt zile in care nimic nu merge, sau facem o intreaga drama daca un lucru ne-a stricat ziua. Pentru ca am lasat asta sa se intample. Si da, e firesc sa fie asa. E firesc sa vorbim sau sa scriem despre ce si cum simtitm fara sa ne fie teama ca ranim. Ar trebui sa ne preocupe mai mult ce simtitm noi decat sa ne facem griji pentru ceilalti. Suntem responsabili de alegerile noastre si e necesar sa invatam sa ne asumam responsabilitatea. Daca ceilalti se simt raniti e pentru ca se lasa. Totul pleaca din noi si din ce in ce mai multa lume isi aminteste ca schimbarea porneste din interior. Incearca sa schimbi lumea si ai sa fii dezamagit. Incepi sa te schimbi tu si descoperi fericirea.

Lucrurile exterioare nu sunt repere desi de focalizam  intra-colo. Totul este in noi si nu in multumirea celorlalti fata de noi. Suntem slabi daca facem lucruri pentru a primi apreciere.

            Mi-am ales un drum si asta implica un rol. Rolul asta este dupa regulile mele. Evoluez si  invat sa ma acordez lumii. Dar in deplimatatea libertatilor mentale si fizice. Devin constienta de tot ce sunt ca entitate insa nu pot sa fur procesele altora de invatare. Nu imi permit sa fur asumarea responsabilitatii altora. 

Si poate ca asta ar trebui sa facem toti. Sa ne uitam in sufletul, gandurile si in sifonierul nostru. Sa intelegem ce se intampla in jur fara sa judecam.

            Cine ne-a invatat sa judecam?