Cand noi ne scadem una din viata alteia...

            Acum nu este vorba nici despre mine si nici despre tine, acum cand sunt prea inchisa ca sa mai fie vorba despre tine si prea obosita ca sa ma fie vorba despre mine, indraznesc sa spun ca este vorba doar despre ea. Ea, acea persoana care se considera in plus cand defapt ea pune plus-ul intre noi atunci cand noi ne scadem una din viata alteia.

Ciudat cum oamenii intra in viata mea exact cand am nevoie si provocarile sunt sa aflu ce am nevoie, sa accept ce am nevoie si sa inteleg ca doar atat am nevoie de la ea. Cum esti tu, om ciudat, parte din mine, parte din ea, cum impartasesti tu darul meu si harul ei, cum combini in cel mai dezmierdator mod cu putinta blandete si duritate, calm si furie nebuna, frumusete si intriga interioara, cum poti tu sa fi o oglinda cu doua parti care se roteste si danseaza intr-o hora a inimilor invelite-n plus?  Tu, om cu chipuri transparente, ce ma feresti cu dragoste de mama de lupi infometati de iubire si sex, suflet cald ce invelesti durerea ei in ciocolata calda, un strop de alcool si multa viteza, un mix de strigate mute si distrugatoare.

            Nu alege, nu ai ce si de ce, esti plusul fara de care matematica nu ar mai fi universala, esti curajul meu cand uit sa mai vorbesc si microfonul ei cand poate sa cante. Intre noi nu exista distanta, existam doar tu, eu si ea, trei femei cum nu a vazut Pamantul, o forta pe care nici Newton nu ar sti sa o descompuna-n formule magice pe care altii sa le imbutelieze in sticlute mici, esente tari.

Cand te privesc in ochi zambesc cu inima, cand ma intorc sa vad apusul in ochii altor oameni, esti pelerina mea de ploaie ce sta perfect mulata pe corpul meu fragil si iar ma intorc si esti acolo…langa ea. Acum eu am nevoie ca tu sa privesti apusul in ochii ei si sa-i fi pelerina de ploaie iar eu iti voi fi vant, luna si toate stelele la un loc.

Simte si da-i-le mai departe! Sunt aici…zambindJ

Culorile chitarei

            Mi-am cumparat prima si singura chitara in jurul varstei de 16 ani dupa luni intregi de economisit banii de buzunar. Am ajuns acasa, am invatat trei acorduri, o melodie din trei acorduri si dupa cateva ore si durere de degete, am lasat-o jos. Toata noaptea m-am uitat la ea si m-a umplut de emotie. Am luat-o a doua zi pe un genunchi, incercand sa regasesc acel sentiment de implinire pe care mi l-a soptit insa l-am pierdut undeva intre acordurile ei. Am privit-o iar si atunci am auzit-o soptind printre corzi…iubeste-ma fara sa ma canti.

            M-am indragostit de nonsensul pe care chitara il avea pentru mine si am incercat peste ani sa o invat iar. Eu nu pot sa-mi cant chitara, eu pot doar sa o privesc in mainile tale si sa ii aud glasul. Sa ii aud vocea pe care i-o colorezi tu prin magia cu care o atingi. Tu sti ca vorbeste ea pentru tine, atunci cand tu taci, ea povesteste in cele mai minunate uragane emotiile tale iar pe mine ma fulgera cu nebunia din tine. Inchide-ti gura si deschide-ti palmele, strange simtirile in degetul mare de la mana stanga si  infrange-ti fricile prin corzile ei, prin raurile ei libere, prin potentialul pe care ti-l pleaca in palme. Si atunci cand ramai doar tu cu ea, in linistea mea si razboiul sunetelor tale, eu sunt acolo sa te privesc si sa-ti scriu cum podul care sta intre noi se construieste. Intr-o zi o sa ajungi acolo, in mijlocul podului cu miros de nou si ai sa canti singur. Iar eu iti voi auzi chitara muta din suflet si nebunia electrica din brate.

            Daca i-as da o culoare vocii chitarei, iarna ar fi un mix de vin rosu cu scortisoara si portocale, primavara as colora-o-n verde crud ca marul viu, vara mi-ar  canta nisip in mare iar acum, pentru ca e toamna, e perfect rosul din ea, din frunze si din parul meu.

            Nu ma pune sa-ti cant, lasa-ma sa te privesc, zambeste-mi dar nu te stradui sa ma inveti, vorbeste cu ea, vorbeste ea pentru tine cu mine, iubeste-o si eu o sa simt in ea toata caldura pe care o merit, stai acolo, in capatul celalalt al camerei, cu chitara cocotata pe un picior, priveste intr-o parte si bucura-te de ea asa cum ea se bucura de atingerea ta si da glas colorat gandurilor neformate. Eu sunt acolo, pe celalat perete al camerei, sa scriu despre tine, o chitara si dragostea dintre oameni.

Astept...

Asteptand sa vi, mi-am dat seama cat de mult ma frustreaza sa te astept. Sau sa astept. Nici macar nu stiu sa definesc obiectiv verbul a astepta. Daca l-as defini probabil ca ar fi plin de acuzatii personale. Ma uit in Dex. 

            AȘTEPTÁ, aștépt, vb. I. Tranz. 1. A sta undeva pentru a fi de față la ceva, pentru a vedea pe cineva etc.; 2. A avea răbdare, a da cuiva răgaz pentru a face ceva; a păsui.

Pacat ca in dex ti se dau doar definitii si nu si posibilitatea sa obiectezi, sa protestezi, sa nu mai vrei sa accepti o definitie, sa o schimbi sau pur si simplu sa vrei o pauza de la sensul acceptat de societate.

            Mi-am jurat ca e ultima oara cand ma uit pe geam si te astept sa ajungi acasa, unde te asteapta mancare calda si multa dragoste intinsa pe masa si in fiecare fir de praf nesters. Nu-mi place sa astept sa mi se incarce telefonul fix cand vreau sa plec din birou sa vorbesc cu tine, m-am saturat sa astept o ora pana vine pizza la usa, pe jumatate racita, nu mai vreau sa astept in trafic inainte de giratorii care, ar trebui sa fluidizeze circulatia, nici sa astept la benzinarie femeile care nu stiu sa-si mute masinile de langa pompele de alimentare, nu mai vreau cozi la cazier, analize medicale, ridicari de rezultate la analize medicale, nici macar nu vreau sa mai astept sa-mi gasesc cheile de la intrarea in bloc ratacite in nu stiu ce buzunar ascuns au mai facut chinezii in geanta mea, nu-mi place sa astept sa mi se infierbante ondulatorul de par. Astept ca oamenii sa isi insuseasca si  exprime sentimentele, astept sa reactioneze si cu deschidere astept sa-mi confrunt rodul asteptarii. Dar hai odata!

Si mai ales, m-am saturat sa va mai astept pe voi, barbatii.  Astept si am rabdare cu voi cand va victimizati apoi va treziti, apoi vreti ceva, apoi altceva, astept sa constientizati cine sunteti si astept sa va construiti, astept si inteleg cand va apropiati si va indepartati, cand vreti si apoi nu mai vreti, cand stiti si nu mai stiti, astept sa invatati sa simtiti, sa intelegeti, sa alegeti…in tot timpul regasirii voastre eu astept si in toata asteptarea asta ma ajung din urma iar voi ramaneti in urma. Oare ritmul asteptarii mele este prea alert? Oare asteptarea are termen limita? Oare am ajuns acolo?

Sunt intinsa pe jos in fata ta, goala si te privesc in ochi si astept sa ma vezi si sa te folosesti de mine, sa te ajuti cu rabdarea mea, sa construiesti pe timpul meu ceea ce au distrus altele prin asteptarile lor asupra ta, iti cant in gand si soptit pe buze indicii si chei catre porti din fata ta, iti desenezi prin aer muzica si ochii padurii, iti dansez culori sa te ghideze catre tine si singuratatea din tine si iti sculptez din sanii mei inchisoare pentru sufletul tau. Nu mai cauta in exterior, opreste-te la tine!

Sunt un cal salbatic si galopez pe un camp plin de rabdare si asteptare…nu mai am timp sa astept, aleg sa alerg nebuna si la capatul campului sa vad cine asteapta…poate eu, poate tu sau poate un alt camp plin de asteptare sau poate nu o sa vad din cauza ploii si vantului din ochi sau clepsidrei de praf din suflet.

Suntem asteptare si cultivam rabdare in pamant din oameni secetos…

Buy me…

Cumpara-ma cu o cafea intr-o seara plictisitoare, sau poate cu un ceai cu scortisoara, sau un vin alb dulce. Incearca un dans in ploaie de vara, cu pantaloni prea grei care se lungesc si tricouri ude si transparente, cu par rosu din care iese culoarea. Poate cu mirosul de iarna pe pielea ta, cu acorduri de chitara si nopti care se transforma in dimineti fara de somn. Cred ca merge cu zambete…da, multe zambete ce devin ras isteric si apoi imbratisari atat de vulnerabile. Sa fie oare tacerea dintre noi un bilet de intrare la spectacolul din mine? Cumpara-ma cu dorinta ta de a ma cunoaste, cu ochii tai care asculta ce nu spun si sufletul tau ce vede cand si de ce zambesc tacut. Liciteaza-mi cuvintele in versuri penibile scrise demult, care te rusineaza dar pe care  eu le ador.  Aprinnde-mi o lumanare parfumata si cumpara-ma cu formele ei de pe pereti. Vinde-ti ranile, cicatricile, acele de cusut, ata rosie si sacul gaurit din care se strecoara curcubee.                 Vand durere, singuratate, tristete, dependenta si din frumusetea acceptarii am sa-mi cumpar libertate, muzica, o chitara, independenta si multe carti. Da, poti incerca sa ma cumperi cu carti, cu lumea lor ce devine parte din lumea mea. Vorbeste-mi despre zane nebune si ingeri frumosi. Uneori imi ajunge doar prezenta ta, sau doar o cafea pe un trotuar de strada prea populata cu priviri de oameni ce nu inteleg si refuza sa vada, sa ma vada, sa ne vada. Cumpara-ma noaptea cu inghetata cu extra caramel, cand ceea ce vreau e nimic iar tu imi oferi totul. Accept si randuri minunate pe o scrisoare scrisa prea greu printre miile de ganduri obositoare

Sunt aici, ma joc in randuri de vis si crosetez realitate asa ca, o cafea e binevenita oricand si cu mare drag acceptata.

Buy me with a coffee?

Are you man enough to be there when I’ll get there?

“Sunt o victima a ta?”

Citand Dex-ul: VÍCTIMĂ, victime, s. f. 1. Persoană care suferă chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societății, din cauza propriilor greșeli etc. 2. Persoană care suferă de pe urma unei întâmplări nenorocite (boală, accident, jaf, crimă etc

Fugi! Poate ca ai devenit o victima. De ce te tot intorci? Te-am lasat sa pleci, pleaca, nu te mai intoarce.

            Sunt eu, fara sa ma chinui sa fiu altcineva, fara sa-mi pese ce  parere ai despre mine, fara sa conteze daca maine vei mai fi sau nu. Stiu ca te atrage, stiu ca te simti prost de bine. Si fix atunci cand o sa iti placa cel mai mult de mine, am sa te atac si am sa plec doar ca sa ma bucur de gustul turbat al libertatii. Nu-mi pune lesa colorata pentru ca te vei innoda in ea, nu largi lantul pentru ca o sa te incurci in zale, nu ma imbraca in alb pentru ca te vei sufoca in el…nu mai fa nimic….atunci am sa face eu pasi catre tine. Am sa fug haotic inainte si inapoi, poate ca o sa ma impiedic si o sa rad sau cine stie, e posibil sa fac tumbe, sa sar coarda, sa fac pasi de furnica sau sa ma opresc 5 minute sa ma dau pe leagan. Dar intr-o zi voi ajunge la tine. Someday I’ll be ready to become a victim.

Are you man enough to be there when I’ll get there?

I deny fear...I am free to create myself!

Ma dor ochii. Simt o presiune asupra ochilor. Sunt constienta ca exista o presiune asupra ochilor mei. Sunt constienta ca pun presiune asupra ochilor mei. Sunt constienta ca presiunea vine pentru ca ma fortez. Acum sunt constienta ca ma fortez sa nu vad iar aceasta este existenta mea. Sunt constienta ca ma fortez sa vad iar aceasta este existenta mea.

Cum leg presiunea asta de copilaria mea? Pei imi amintesc de vorbele tuturor: sa nu vorbesti cu strainii, sa nu mananci ciocolata de la alti copii, sa nu accepti sa pleci cu nimeni. Frici peste frici bagate in mine cu forta fara ca voi, parintii mei, sa purtati vreo vina constienta. Va inteleg, e modelul cu care ati crescut. Intr-o zi am ales sa nu mai traiesc in frica si sa nu ma mai uit la televizor. Nu citesc ziare si nu ma intereseaza politica si nimic din exterior. Ma fortez sa nu vad ambalaje, minciuni, superficialitate, munca prea putin apreciata, falsitate, rautate pentru ca le-am vazut, am trait cu ele, am trait practicandu-le. Azi ma fortez nu doar sa nu ma uit la ele ci si sa privesc lucrurile din fata mea atat de frumoase. Am sa ma fortez pana cand am sa accept si  binecuvantez durerea de ochi.

Am uitat intr-o zi sa ma bucur de luminsul din padure pe langa care trec in fiecare dimineata si la fel de des imi imaginez cum opresc masina si stau o zi intreaga intre Frunze. Am uitat sa ma bucur ca mi-e frig inainte sa intru in biroul incalzit unde am sa imi beau cafeaua cu lapte. Am uitat sa ma bucur de Baby Polo care e minunata si ma conduce mereu la timp catre cei mai minunati oameni, am uitat sa trec peste aroganta unor oameni pana sa ajung la de inghetatele cu extracaramel in miez de noapte. Si uneori ma fortez, alteori sunt constienta de prezenta lor, ma bucur de ele, devin una cu ele.

Intrebari: de ce oamenii, constient sau inconstient, vor sa ne insusim teama lor? De ce oamenilor li se pare ciudat sa zambesti cand saluti? De ce oamenii nu accepta ca gresesc, ca este normal sa o faca si ca nimeni nu ii va pedepsi pentru asta? De ce nu stiu ca ei sunt singurii judecatori si asprimea pedepsei autoaplicate este indirect proportionala cu nivelul acceptarii de sine…cu cat se accepta mai putin, cu atat se vor pedepsi mai mult. Mama, de ce vrei sa-mi fie frica de singuratate? Tata, de ce vrei sa imi fie teama ca nu merit lucrurile de care ma bucur? Ierta-ti-ma dar va refuz politicos.

Ei bine, societate draga, acestea sunt cateva din motivele pentru care nu stiu cine este Bianca Dragusanu sau la ce ora incepe Vocea Romaniei, pentru ca nu vreau sa imi insusesc modele, comportamente, atitudini, dorinte care nu-mi apartin.

Eu sunt constienta ca imi dau libertatea sa ma creez…astazi aleg sa fiu fluture!

Life cleaning

Mi-am construit o matura…mi-a luat 26 ani sa o pictez in culorile mele preferate si sa ii sculptez din peri rigizi si grosi unii subtiri si blanzi, din coada groasa si urata sa—mi fac manusa fixa cu degete lungi si frumoase, imbracata in mohair si cu accese de piele cu tinte.

Saptamana aceasta am si folosit matura intr-un scop traditional…am facut curat…in viata, in suflet, in praful din sertarele mele, in mizeria din oamenii din jur. Cu gluga in cap si fata de dimineata am pornit un proces de curatenie…sa o numim curatenie de toamna desi e poate prima curatenie generala din viata mea. Fara sa ma gandesc la ce simt altii ci doar la sanatatea mea psihica am inceput sa ridic nori de praf mov care sa orbeasca si mai tare. Am golit sertare verzi de vechituri, am rupt carti de joc cu clovni, am udat podele cu flori uscate si am spart saci plini de aer vechi.

            Am spus nu atunci cand am simtit si da cand, de prea putine ori, a fost cazul! Imi place sa cred ca nu sunt pretentioasa ci doar egoista. Imi place sa cred ca am dreptul la egoism care din prea mult, devine altruism. Simt ca implinirea mea interioara sadeste fericire exterioara, stiu ca satisfactia mea personala incurajeaza o dezvoltare sanatoasa a libertatii. Nu exista limite, decat cele pe care ni le impunem noi. Pot sa te refuz, pot sa cresc fara tine, pot sa ma hranesc cu carti si sa ma dezvolt pe o radacina rupta, pot sa iti spun clar si raspicat ce vreau si  ma astept ca tu sa nu poti. Stiu ca ceea ce spui despre mine cunosti in tine insa nu constientizezi asta. Stiu sa iubesc fara sa fi prezent si sa fiu fericita ca e asa. Pot sa aleg sa ma creez pe termen lung in schimbul unor sentimente omenesti de scurta durata. Hrana mea e energia si plec cand energia mea e hrana pentru nesatui.

Plec…de ce nu stau? Pentru ca prea putini mai stiu sa intrebe si sa asculte raspunsul, prea putini mai stiu sa adreseze intrebarile corecte, pentru ca toti se asteapta dar nimeni nu te asteapta, toti presupun si nimeni nu merge la sursa….nu ne mai pasa….avem timp, avem resurse, avem energie, lumina, caldura, iubire dar nu ne mai avem pe noi. Suntem prea putin acceptati asa cum suntem, indraznim prea putin sa fim asa cum suntem.

Scriam un rand demult….”mi-e dor de mine”….dupa 10 ani nu-mi mai este dor pentru ca sunt aici. Sunt constienta, sunt iubire, sunt imperfecta si perfecta. Nu sunt mandra de mine, sunt doar constienta de resursele pe care le am, Iubesc cartile care imi patrund rezistentele. Dincolo de ele este contienta mea

Iar voi….sunteti, indiferent de forma, minunati! Sunteti iubire nelimitata dar intunecata de minte, cereti sa va cunoasteti. Indrazniti sa faceti curat in sufletul vostru, aveti curaj sa va creati si voi o matura…la sfarsit nimeni nu va va judeca pentru cat de frumoasa sau urata este ea ci voi veti fi constienti de ce minunatii ati realizat folosind-o!