This is war

Duc un razboi fara arme si armuri, fara rost, motiv sau urmari. O lupta statica dar atat de adanca incat ma doare fara sa ma ranesc. Nu am soldati si nici conducatori, nu am ganduri sau mentalitate de invingator si nici sabie franta de pierzator. Duc un razboi cu mine, in mine, fara ca macar sa stiu de ce. Trag de mine dar nu stiu pentru ce. Cum am ajuns sa ma lupt cu mine? Sa ma complac intr-un interior frustrat sub forma unui zambet?

M-am amagit cu fericirea atingerii targetului intr-o zi banala de munca exact cand sustineam mai tare ca job-ul e doar un job, sa nu ii dau mai multa importanta decat merita. M-am multumit apoi cu starea de bine dupa cateva ore de sex cu un barbat puternic. Mi-am regasit fericirea chiar si in ore de muzica intrata adanc in urechi, creier si in suflet.  Ba chiar in shoturi de Jeagermaister, cheep chat cu prietenele si prea mult ras. Ironic, chiar si in a face karaoke stiind ca unicul meu talent nu este cu siguranta sa cant. Cadouri? Da, desi urasc tot ceea ce este gratis sub pretextul unei zile de nastere sau ca suntem prieteni. Mie imi place sa platesc pentru ceea ce primesc si banii sunt ultima mea optiune.

Am obosit sa fiu victima intr-un vartej cu doua iesiri, sa stau haotic uitandu-ma in ce directie sa o iau. Mi-e greu sa am rabdare atunci cand nimic din ceea ce vreau nu vine desi stiu ca nu imi trebuie. Nu pot decat sa stau cand trebuie sa astept sa vad binele din spatele unei inimi moarte.

M-am saturat de oameni care vin, devin prieteni si apoi o pleaca fara sa lupte pentru ca asa a fost sa fie. Mi-a ajuns ipocrizia oamenilor care se complac in postura de victime, de barbati care se dau independenti dar se multumesc sa fie pe jumatate fericiti, de suflete care si-au pierdut aripile  sau li s-a terminat ata din ac exact cand sa innoade un capat de drum. Voi, cei care stati acolo unde nu va e bine si va sacrificati in cel mai stupid mod, cine va ridica statuie? Si la urma urmei si statuile se crapa sau darama. Un corp de piatra are mai mult curaj sa stea in vijelii de sentimente desi are de ales, ar putea sa se farame.

Am cautat luptatori printre voi, curele si tinte, chitari si acorduri, cuvinte si liniste. Si am gasit in voi franturi, prapastii si poduri neconstruite cu destinatie: destin. Prietene, de ce taci cand ma iubesti? De ce nu iti ceri scuze cand gresesti si te lupti ironic cu resentimente de care eu nu am habar? Ma ingropi adanc sub un morman de indoieli dar primavara orice floare infloreste, poate primavara viitoare o sa fiu floarea ta!

Fericirea mea nu e formata din bucati din voi dar este intretinuta de caldura voastra. Fericirea mea e in mine, in ceea ce imi place, ce simt, ce fac pentru mine, in acele lucruri marunte care intra adanc in suflet si acopera crapaturile diin fundatie.

Si ce daca azi am obosit? Nu sunt un tub de oxigen pe care daca se goleste il arunci. Eu maine o iau de la capt, pentru ca pot, pentru ca vreau, pentru ca asta sunt eu si fac ceea ce simt, imi dau voie sa ma rasfat ascultandu-mi vocea interioara, true self-ul! Umple o coala A4 de calitati si adauga inca cateva si apoi pune numele meu in varf. Cateodata sunt prea multe si pentru mine, nu ma astept sa ma poti controla.

I am too good for you to handle me!