Am inghitit o secunda si de atunci toata viata mea a luat-o razna. Nu aveam de ales, trebuia sa o caut. Dar curajul meu a imbatranit de mult, miros de naftalina. Asa ca am inceput cu gandurile mele dar era imposibil sa o gasesc intr-o confuzie totala. Am pornit pe urmele talpilor ce fug speriate de necunoscut, am zburat pe adierea unei soapte calde si chiar am ratacit intr-o lume pustie.
Pentru o clipa am crezut ca visez, ca cineva ma pune la incercare dar am auzit o voce speriata: eram eu, aceea uitat intr-o secunda si inspaimantata de ideea de a ramane inchisa intr-o lume a idealurilor, peste care timpul a pus stapanire. Am crezut ca imi va fi de folos sa uit. Dar nici un miracol nu mi-a luminat viata. Trebuie sa imi continui cautarea.
Am patruns in inimi inghetate si uitate intr-un trup lipsit de stralucire. Am vazut ochi ce plang atat de dureros dupa un lucru lipsit de importanta. Si tot imi continui drumul in cautarea timpului pierdut intr-o clipa de neatentie. Atat m-a costat neatentia: o secunda si…o viata data peste cap.
Zbor pe urmele pasilor de alta data, alerg dupa amintiri si adorm cu speranta regasirii in suflet. Nimic nu ma ajuta!
Dar imi continui drumul pana voi ajunge sa merg incununata de succesul regasirii ce va veni candva, poate atunci cand voi invata sa merg alaturi de mine. O secunda as vrea sa ma intorc, sa aduc inapoi ceea ce am furat din neatentie sau din egoism.
Acum ma vreau inapoi asa cum am fost eu cu o secunda inainte. Imi vreau iubirea, sperantele, potentialul, lacrimile si zambetele de atunci.
Ce mult a trecut de atunci, o secunda si atat…si toata viata mea. Un drum atat de lung, ca o lectie de viata si intr-un timp atat de scurt, un om incredibil de intelept. Rabdarea, o lectie pe care poate nu o voi invata niciodata in viata
Si totusi, blestemata fie clipa in care am inghitit o secunda!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu