Gol...

Respir in gol un aer care nu inseamna nimic…vad dar nu simt. Imi spun ca nu e adevarat dar e cat se poate de real. Sunt un cimitir in care am ingropat tot ce am avut bun vreaodata. Acum sunt ori prea puternica, ori prea slaba. Sunt in deriva gandurilor lenese, a amintirilor si nici macar nu pot sa opresc asta.

Am uitat sa simt ceva, nu mai simt nimic si nici nu mai stiu daca mai vreau . Vreau dar cum? Cand vreau si cand nu imi doresc asta? Sunt un mare gol plin de lucruri marunte care par sufocante dar nu reprezinta nimic. Azi sunt bine, maine nu mai sunt eu si tot asa de habar nu am cand. Ma chinui sa-mi intorc capul dupa umbre trecute, dupa tot binele pe care l-am avut…ah cum ai plecat tu cu tot ce era mai bun din mine. Mi-ai lasat un zambet si in spate un hau imens care doare. Si nici macar nu doare absenta ta, mai degraba doare prezenta ta intamplatoare. Ma bucur ca nu mai esti dar de ce m-ai luat cu tine si acum nu stiu in ce cutie m-ai inchis? Ti-am dat tot ce am stiut ca pot si am descoperit in mine si tu ti-ai insusit fara sa iti pese de urmari. M-ai legat la mana ta si acum atarn intr-un fir de ata rosie impletita in timp dar toate nodurile se desfac. Atunci cand scoti un cui, gaura ramane.

Eu cu ce o umplu acum?