Mama, I care!

Ce faci, mama? Sau sarutmana, mama! Mereu ma certi ca nu te salut politicos ci incep conversatia mult prea prietenos si informal. Ce faci? Ai imbatranit mama, dar tot frumoasa esti. Si calda, esti calda mama, esti atat de blanda incat nu vreau decat sa ma ti in brate si sa ma lasi sa tac, sa ma imbat cu intelegerea ta. Nu mama, nu te-am inlocuit, nici unul din prietenii mei nu poate inlocui ceea ce imi oferi tu, nu intelegi? Daca nu iti spun, nu inseamna ca nu te iubesc ci pur si simplu nimeni nu a inventat un cuvant care sa cuprinda toata dragostea pe care o am pentru tine. Sunt handicapata verbal si ma port ca atare.

Nu am sters praful azi si nu imi pasa cum arata hainele aruncate pe fotoliu. Nu mai fac lucrurile doar ca sa te multumesc pe tine, nu vezi? Asta nu inseamna ca nu te apreciez. Stiu ca ma iubesti, nu mai imi spune de 300 ori pe zi, nu ma mai dadaci ca la 10 ani si nu mai imi cere sa iti ridic statuie pentru ca ma astepti cu mancarea calda pe masa. Apreciez dar imi ramane prea putin timp sa mai imi traiesc si viata mea.

Ce mult mi-as dori sa vezi si altceva in afara de faptul ca nu te ajut, ca nu fac mancare, ca nu…ca nu…ca nu….Mi-as dori sa vezi ce frumos am crescut. Ce nu as da sa imi apreciezi curajul ca nu am stat acolo unde eram pe jumatate fericita ci am ales alta cale. Mi-ar place sa intelegi de ce aleg sa fiu singura decat singura in doi, de ce nu imi consum energia pe orice paduche ci investesc in mine. Uite, acum fac lucruri pentru mine, fac ceea ce simt ca ma implineste, cine face asta? Priveste cum imi urmez visul, greu, stangaci dar inca invat ceea ce vreau. De ce nu vezi ca vorbesc foarte mult atunci cand tac, ca am invatat sa ascult decat sa vorbesc fara rost?! Uite ce prieteni am, vezi cum vin, cum ma simt, cum ii simt, cat de frumosi sunt in jurul meu? Unde esti sa vezi toate astea? Unde esti sa vezi ca au trecut atatia ani iar tu inca esti blocata pe o imagine a mea invechita si cu colturile indoite? Am crescut, mama. Dar am crescut frumos. Sunt nebuna, rebela dar te iubesc si te-am iubit intotdeauna. Sunt mult prea repezita acum ca sa ma opresc sa te mai imbratisez. Sunt mult prea agitata ca sa imi amintesc sa  ma gandesc la tine dar  in tot timpul asta te simt aici…imi circuli prin vene…mai sti ca sunt parte din tine? Tu esti la fel, dar eu? Cine crezi tu ca sunt eu? Sti ca ma doare ca nu vrei sa ma cunosti? Sti cat ma dor reprosuri nefondate? Sti cat ma doare cand nu ma intelegi si nu vrei sa vorbesti pe limba mea? Norocul meu ca uit si nu pastrez amintiri neplacute, ghinionul tau ca mereu ne intoarcem aici. Lasa-ma sa te iubesc in felul meu, lasa-ma sa-mi traiesc viata. Apropo, te rog sa iti amintesti sa traiesti! Viata ta nu s-a contopit cu a mea ci suntem individuali, dependenti unii de ceilalti.

Intelege-mi nebunia, tacerea, zambetul si linistea. Sunt tot eu, mama, doar ca acum in loc de ghiozdan, car in spate bagajul propriilor trairi si inca sunt prea egoista ca sa le impart cu tine. Stiu ca poti intelege si asta, esti mama, esti singura care iubeste neconditionat si sufera exagerat de mult din stupida sensibilitate exagerata.

Bine, hai sa lasam asta! Azi ce  avem la masa? L