Hai sa vorbim despre cuvinte!

Imi plac cuvintele, imi place sa ma joc cu ele, imi place sa le anticipez, sa cant si sa dansez cu ele dar sunt anumite cuvinte care imi displac…pur si simplu imi suna un clopotel in cap cand le aud si imi da o anumita stare, care ma face atenta la ceea ce vorbesc eu si cei din jur. Cum am ajuns sa nu-mi placa? Nu stiu.

Trebuie: l-am auzit de foarte multe ori folosit de mama in exprimari de genul “trebuie sa iei note mari”, “trebuie sa-ti faci curat in camera”, de prieteni “trebuie sa merg la munca”, de iubit “trebuie sa-i cumpar flori”, bunici “trebuie sa mananci tot” si de mine…trebuie, trebuie, trebuie. Nu trebuie, pur si simplu optez sa fac ceva, nu pentru ca trebuie ci pentru ca vreau asta. Si tot raman atatea si atatea lucruri care ne trebuie sau pe care trebuie sa….

Limite: limitele sunt barierele pe care altii ne fac sa credem ca le avem sau pe care ni le punem noi singuri in fata. Noi suntem cei care au puterea sa ridice aceste bariere, nu doar sa privim dincolo de ele ci sa trecem efectiv acest obstacol. Limitele sunt pozitive daca privesti inapoi catre ele, te-au facut cine esti acum. Insa daca privesti inainte si te lovesti de ele se transforma intr-o lectie scrisa pe portativul cu numele tau. Alege acum…inainte sau inapoi?

Prost: mi se pare sec, impersonal, gol de esenta, nici macar ironic sau negativ. Este cuvantul pe care eu nu stiu sa-l folosesc si cand l-am folosit a fost pentru ca nu stiam ce altceva sa zic…e de umplutura? Sa umple ce? Pauze constructive in dialoguri? Timp alocat gandirii in monologuri? Nonsense!

Niciodata: De fiecare data cand am spus niciodata nu o sa …am ajuns sa faci exact acel lucru, tocmai pentru ca am trimis in univers provocarea…niciodata sa nu spui niciodata!

Dubii si indoiala: le pun impreuna pentru ca amandoua, din punctul meu de vedere, vorbesc despre aceleasi sentimente: nesiguranta, incertitudine, frica, neincredere. Poate ca dubiile ne fac sa fim mai perspicace si rezevati dar indoiala distruge in sine si in altii, constructii puternice de ani de zile.

Convingere: Intotdeauna mi-au placut oamenii cu convingeri, am apreciat experienta si lectiile invatate din spatele lor. Dar mi-au displacut acele convingeri duse pana la absurd si mai ales acele convingeri cu un singur scop, acela de a-l convinge pe cel din fata mea ca ce cred eu este bun pentru el.

A Pierde: sub orice forma a lui, verbul a pierde, pentru mine, implica automat actiunea de a gasi, respectiv de a avea. Am avut, am pierdut dar am gasit. A pierde nu vine singur. Nu pierdem niciodata, doar castigam! Fiecare stie cum sa ia aceasta afirmatie.

Pa: Ce inseamna pa? nu-mi place cand plec de langa cineva, sa ma despart de el printr-o forma de salut. Este ca si cum s-a sfarsit…conversatia si orice interactiune dintre noi. Mai bine te iau in brate si plec zambind, lasand poarta deschisa intre cele doua lumi ale noastre astfel incat sa poti oricand intra in casa mea si sa fi binevenit! Nu trebuie nici macar sa ma saluti, intra si hai sa vorbim!

Cat despre cuvintele care imi plac? Sunt multe, mult prea multe ca sa imi amintesc acum dar ma fac sa zambesc intotdeauna cand le aud.

Potential: cuvantul acesta il asociez cu infinit. Avem potential nelimitat si mereu raspunsurile sunt in noi. Le-am spus intotdeauna angajatorilor ca evaluarea mea nu ar trebui sa o faca dupa experienta pe care o am pentru ca intra in discutie sansele si posibilitatile ci dupa potentialul pe care il am si ar fi frumos sa il descopere.

Zambeste: oricand, oriunde, oricum, catre oricine, in somn, noaptea sau dimineata, ca ploua sau e soare, ca doare ma mult sau mai putin…zambeste! J

Dezbracat/Gol: liber, de ce nu? Ne-am nascut goi si am invatat ca o data cu hainele, sa purtam masti pe care le schimbam in functie de circumstanta. Hainele se dau jos dar caracterul gol e cel mai greu de vazut.

Cuvintele nu fac decat sa descrie oameni…hai sa vorbim despre cuvinte!