Dormi

Dormi. Nu e nevoie sa stai nopti intregi treaz langa mine sa ma privesti cum imi strivesc fata de perna si parul mi se zburleste tot. Noi nu ne iubim ca in carti. Noi nu ne trezim zambind si imbratisandu-ne inviorati de dimineata pe care o petrecem impreuna. Tu sari din pat sa faci cafeaua iar eu, ceva mai tarziu, ma zvarcolesc prin casa in cautarea canii de cafea. Noi ne trezim abia dupa prima ceasca de cafea si prima ta tigara si abia atunci ne spunem buna dimineata. Atunci ne zambim si dupa ce ma spal pe dinti ma bucur de primul tau sarut.

Imi pregatesti micul dejun. Sofisticat si elegant. Cata iubire trebuie sa ai in tine, cal salbatic, rafinat. 

Noi nu ne iubim ca in filme. Viata reala nu se simte asa. Noi suntem liberi si spontani. Cateodata lenesi si ne place sa facem maraton de Family Guy, rontaind seminte si golind dozele de bere cu lamaie. Nu mi-e frica niciodata cu tine. Nu mi-e frica niciodata de tine. Imi place cand murmuri versuri, ma enerveaza cand inventezi cuvinte care nu exista. Dar mi-a fost dor de asta cand nu ai fost langa mine. Tu ai grija de visul tau si imi dai mie libertatea si curajul de a avea grija de visul meu. Niciodata nu ma judeci, nici chiar atunci cand nu intelegi. Nici eu nu inteleg uneori. S-a terminat filmul, am terminat si cartea. Ei s-au dus, noi suntem tot aici. Tu mare, eu mica. Tu bland, eu sensibila. Tu liber, eu libera. Mi-ai spus ca orice se va intampla, va fi bine pentru amandoi. Te cred, te simt.

S-au stins luminile la acvarii, am hranit eu pisicile. Hai, dormi, iubitul meu. Te sarut si tu tresari. Noapte buna!

Uitam

Uitam oameni care ne-au trecut prin viata. Si ei ne uita pe noi. Cel mai probabil atunci cand nu vor mai avea nici un interes adresat noua. Sau pur si simplu sunt distrasi de acele probleme zilnice, asa cum le numim noi. Vedem doar ambalaje si ne comportam ca atare. Ar trebui sa ne gandim si la sentimentele lor, ale celor pe care spunem ca i-am uitat.

Atunci cand te muti din oras, din locul in care ti-ai lasat amprenta, unde sunt reperele tale peste tot, nu iei mai nimic. Te muti pur si simplu. O iei de la capat. Te gandesti la ce a ramas in urma si simti cat de in urma te-au lasat ei pe tine, desi tu ai plecat. Nimeni nu este de neinlocuit. Un gol creeat va fi umplut imediat de catre Univers. Nu ai prea mult timp in care sa ti se simta lipsa. E bine cand oamenii merg mai departe in viata lor. Nu suntem responsabili de efectele plecarii noastre. Insa suntem datori sa ii imbratisam cu ganduri calde si dor placut caci asa va fi ca si cum nici nu am fi plecat.

Oameni frumosi, toti cei care ati uitat sau ati fost uitati, de mine sau de altii…conteaza ca ati fost acolo. Pentru ca s-a intamplat asa inseamna ca asta a fost cel mai bun lucru care se putea intampla. Va multumesc si va doresc o viata minunata si pe drumul asta sper sa ne intalnim curand. 

Timpul are nevoie de timp

“Inchipuie-ti ca nu ai calculator si nici masina, ca nu mai ai marea aproape si nu ai bani sa o vezi nici anul asta, ca nu ai cartile. Cum te simti?  Si acum gandeste-te ca ai calculator, ai masina, ai marea la doi pasi sau trei papuci. Si apreciaza-le!”

Si uite asa ne pierdem printre dorintele noastre, incapatanari de copil si vise de nebun. Uitam de noi, uitam de ce avem, uitam de ce ne dorim sau credem ca ne dorim. Ar trebui sa stam un moment macar, in prezent, sa ne uitam in jurul nostru si sa onoram ceea ce avem. Ce am devenit si suntem ca oameni. Ba chiar sa ne gandim la ce facem noi pentru noi. De ce alergam fugariti de ambitiile noastre? De ce nu mergem relaxati lasand Universul sa-si intinda bratele in viata noastra, in ritmul natural? Suntem mereu intr-o goana dupa fericire si ne uitam cu invidie la fericirea altora.

Avem tot. Avem timp, avem bani, avem putere si resurse. Dar nu avem rabdare. Ne dezacordam si sunam fals. Ne innodam firele vietii si cand se scurteaza prea mult incat ne sufoca, ne oprim. Abia atunci lasam timpul sa isi vina in ritm. Ritmul firesc, fara atingeri de om. Gonim iar si iar cand ne simtim liberi, uitand ca libertatea noi ne-o acordam sau ne-o sugrumam. In drumul nostru mai incurcam si alte vieti. Si ne reamintim…mai relaxeaza-te.

Timpul rezolva cincizeci la suta din problema….dar si timpul are nevoie de timp. Cum ar fi sa nu ne mai grabim la semafor, sa nu lasam impulsul sa ia decizii in locul nostru, sa mestecam mai incet si mai mult inainte de a inghiti mancarea, sa ne privim mai mult in ochi, sa ne imbratisam mai lung, sa ne oprim in parc sa ne mai dam in leagan, sa ne mai jucam in mare, sa ne intelegem prietenii cand intarzie, sa ne asteptam linistit cafeaua dimineata.

From Paris with love....

            From Paris with love….sau mai bine zis far away from Paris.

In urma cu cateva ore ii spuneam iubitului meu ca urmatoarea destinatie dupa Amsterdam imi doresc sa fie Paris. La doua ore dupa discutia noastra apare oportunitatea de a merge in Paris.

Cea mai proasta sincronizare…exact ca in fiecare an din clasele gimnaziale cand imi doream sa merg in tabere insa parintii nu aveau suficienti bani sa ma trimita. Ocaziile veneau, ma salutau frumos din mana si apoi treceau, imbratisand select pe cate unul mai stralucit. Exact asa m-am simtit si azi si da, acum dau din picioare ca un copil rasfatat. Dar adultul se intreaba de ce apar oportunitatile atunci cand nu putem face o alegere? Efectiv nu am ce sa aleg, nu am alta varianta decat sa ma uit la altii cum isi indeplinesc vise in timp ce ale mele mai stau un pic pe pauza.

Banuiesc ca e parte din balanta, ieri minunat, azi dezamagitor. Accept ziua de azi asa cum e dar ma intreb inca…Ce trebuie sa invat de aici? 

Bratele marii

Azi marea a fost blanda si iubitoare. Mi-a daruit cea mai frumoasa zi. Valuri care se spargeau de barca, apa calda, o multime de vietati printre talpile mele tematoare, limpezime si mister, libertate si adrenalina, iubitul meu ce zambea catre mine in timp ce marea ne stropea blajin. Prieteni cu suflete mari si sensibile s-au bucurat si ei de iubirea marii. Si ca sa fie si mai frumos, au aparut si delfini. Si ce daca m-am zgariat pe tot corpul?  Asta sa fie sacrificiul pentru o zi exceptionala. Aproape de ziua perfecta.

Acum ma bucur cu adevarat ca nu i-am impartasit trecutul meu marii. E mult prea frumoasa ca sa merite suferinte de oameni..

Te primesc in suflet, mare draga, asa cum ti-am promis ca am sa te iubesc in prima mea zi de nastere sarbatorita acasa, in bratele tale. 

Onorez oamenii

            

Oamenii vin si pleaca. Sa dam drumul azi celor care au plecat ieri si tot azi sa ne deschidem sufletele catre cei ce vor veni. Sa le dam sansa celor din trecut sa se simta liberi de sforile cu care ii taram dupa noi. Sa le dam celor de maine ocazia sa ne umple sufletele cu bucurie, caldura, iubire. Sa daruim tuturor compasiunea si rabdarea noastra. Sa ii aratam universului ca ne invatam zilnic lectiile si primim, cu bratele larg deschise, noi ocazii sa ne amintim ce suflete minunate avem.

            Azi onorez oamenii!

Cine ne-a invatat sa judecam?

Ma gandeam la ce mi-ai spus. Ca ai scris toate gandurile astea libere si le-ai lasat sa se hraneasca si alte suflete cu ele. Bine ai facut. Iar acum, cand nu le mai place altora refuzi sa mai scrii sau iti cenzurezi gandurile.

Cat de bine e cand cunoastem un om si el ne cunoaste din ce citeste in si printre randurile noastre. Cum accepta la inceput tot, adora si ravneste dupa tot ce esti si cere mai mult. Apoi oamenii pun, daca ii lasam, stapanire pe ce gandim si cum ne exprimam. Si noi ne conformam. Ne gandim de doua ori inainte de a spune ceva, de a face ceva. Ne gandim daca ii ranim, scriem si stergem ce am scris. Asta se poate face. Ne cerem iertare pentru ce am indraznit sa facem dar asta nu sterge mai nimic.

Si totusi suntem liberi. Inainte si dupa ce anumite persoane intra in viata noastra. Eu invat sa ma gandesc mai mult la ce mesaje trimit oamenilor prin stilul vestimentar. Pana acum nu m-am gandit niciodata ca nu sunt in conformitate cu ceea ce gandesc sau simt. Imi doresc ca oamenii sa ma descopere si eu pe ei dar imi pun tot felul de bariere care sa-i indeparteze. O numesc selectie naturala si dau vina pe ei, ca ei nu sunt deschisi catre mine insa eu ii resping de la inceput. Si asta devine respingere naturala.

Comunicam mult. Noi ,femeile, vreo 20 000 cuvinte pe zi dar mult mai mult prin limbaj non verbal, prin hainele si prin imbratisarile noastre. Chiar si prin disponibilitatea sau indisponibilitatea din fiecare dimineata. Ar trebui sa ne acordam limbajul verbal cu cel nonverbal intrucat ne ofera libertate.

Revenind….sunt zile in care nimic nu merge, sau facem o intreaga drama daca un lucru ne-a stricat ziua. Pentru ca am lasat asta sa se intample. Si da, e firesc sa fie asa. E firesc sa vorbim sau sa scriem despre ce si cum simtitm fara sa ne fie teama ca ranim. Ar trebui sa ne preocupe mai mult ce simtitm noi decat sa ne facem griji pentru ceilalti. Suntem responsabili de alegerile noastre si e necesar sa invatam sa ne asumam responsabilitatea. Daca ceilalti se simt raniti e pentru ca se lasa. Totul pleaca din noi si din ce in ce mai multa lume isi aminteste ca schimbarea porneste din interior. Incearca sa schimbi lumea si ai sa fii dezamagit. Incepi sa te schimbi tu si descoperi fericirea.

Lucrurile exterioare nu sunt repere desi de focalizam  intra-colo. Totul este in noi si nu in multumirea celorlalti fata de noi. Suntem slabi daca facem lucruri pentru a primi apreciere.

            Mi-am ales un drum si asta implica un rol. Rolul asta este dupa regulile mele. Evoluez si  invat sa ma acordez lumii. Dar in deplimatatea libertatilor mentale si fizice. Devin constienta de tot ce sunt ca entitate insa nu pot sa fur procesele altora de invatare. Nu imi permit sa fur asumarea responsabilitatii altora. 

Si poate ca asta ar trebui sa facem toti. Sa ne uitam in sufletul, gandurile si in sifonierul nostru. Sa intelegem ce se intampla in jur fara sa judecam.

            Cine ne-a invatat sa judecam?