This is war

Duc un razboi fara arme si armuri, fara rost, motiv sau urmari. O lupta statica dar atat de adanca incat ma doare fara sa ma ranesc. Nu am soldati si nici conducatori, nu am ganduri sau mentalitate de invingator si nici sabie franta de pierzator. Duc un razboi cu mine, in mine, fara ca macar sa stiu de ce. Trag de mine dar nu stiu pentru ce. Cum am ajuns sa ma lupt cu mine? Sa ma complac intr-un interior frustrat sub forma unui zambet?

M-am amagit cu fericirea atingerii targetului intr-o zi banala de munca exact cand sustineam mai tare ca job-ul e doar un job, sa nu ii dau mai multa importanta decat merita. M-am multumit apoi cu starea de bine dupa cateva ore de sex cu un barbat puternic. Mi-am regasit fericirea chiar si in ore de muzica intrata adanc in urechi, creier si in suflet.  Ba chiar in shoturi de Jeagermaister, cheep chat cu prietenele si prea mult ras. Ironic, chiar si in a face karaoke stiind ca unicul meu talent nu este cu siguranta sa cant. Cadouri? Da, desi urasc tot ceea ce este gratis sub pretextul unei zile de nastere sau ca suntem prieteni. Mie imi place sa platesc pentru ceea ce primesc si banii sunt ultima mea optiune.

Am obosit sa fiu victima intr-un vartej cu doua iesiri, sa stau haotic uitandu-ma in ce directie sa o iau. Mi-e greu sa am rabdare atunci cand nimic din ceea ce vreau nu vine desi stiu ca nu imi trebuie. Nu pot decat sa stau cand trebuie sa astept sa vad binele din spatele unei inimi moarte.

M-am saturat de oameni care vin, devin prieteni si apoi o pleaca fara sa lupte pentru ca asa a fost sa fie. Mi-a ajuns ipocrizia oamenilor care se complac in postura de victime, de barbati care se dau independenti dar se multumesc sa fie pe jumatate fericiti, de suflete care si-au pierdut aripile  sau li s-a terminat ata din ac exact cand sa innoade un capat de drum. Voi, cei care stati acolo unde nu va e bine si va sacrificati in cel mai stupid mod, cine va ridica statuie? Si la urma urmei si statuile se crapa sau darama. Un corp de piatra are mai mult curaj sa stea in vijelii de sentimente desi are de ales, ar putea sa se farame.

Am cautat luptatori printre voi, curele si tinte, chitari si acorduri, cuvinte si liniste. Si am gasit in voi franturi, prapastii si poduri neconstruite cu destinatie: destin. Prietene, de ce taci cand ma iubesti? De ce nu iti ceri scuze cand gresesti si te lupti ironic cu resentimente de care eu nu am habar? Ma ingropi adanc sub un morman de indoieli dar primavara orice floare infloreste, poate primavara viitoare o sa fiu floarea ta!

Fericirea mea nu e formata din bucati din voi dar este intretinuta de caldura voastra. Fericirea mea e in mine, in ceea ce imi place, ce simt, ce fac pentru mine, in acele lucruri marunte care intra adanc in suflet si acopera crapaturile diin fundatie.

Si ce daca azi am obosit? Nu sunt un tub de oxigen pe care daca se goleste il arunci. Eu maine o iau de la capt, pentru ca pot, pentru ca vreau, pentru ca asta sunt eu si fac ceea ce simt, imi dau voie sa ma rasfat ascultandu-mi vocea interioara, true self-ul! Umple o coala A4 de calitati si adauga inca cateva si apoi pune numele meu in varf. Cateodata sunt prea multe si pentru mine, nu ma astept sa ma poti controla.

I am too good for you to handle me!

Gol...

Respir in gol un aer care nu inseamna nimic…vad dar nu simt. Imi spun ca nu e adevarat dar e cat se poate de real. Sunt un cimitir in care am ingropat tot ce am avut bun vreaodata. Acum sunt ori prea puternica, ori prea slaba. Sunt in deriva gandurilor lenese, a amintirilor si nici macar nu pot sa opresc asta.

Am uitat sa simt ceva, nu mai simt nimic si nici nu mai stiu daca mai vreau . Vreau dar cum? Cand vreau si cand nu imi doresc asta? Sunt un mare gol plin de lucruri marunte care par sufocante dar nu reprezinta nimic. Azi sunt bine, maine nu mai sunt eu si tot asa de habar nu am cand. Ma chinui sa-mi intorc capul dupa umbre trecute, dupa tot binele pe care l-am avut…ah cum ai plecat tu cu tot ce era mai bun din mine. Mi-ai lasat un zambet si in spate un hau imens care doare. Si nici macar nu doare absenta ta, mai degraba doare prezenta ta intamplatoare. Ma bucur ca nu mai esti dar de ce m-ai luat cu tine si acum nu stiu in ce cutie m-ai inchis? Ti-am dat tot ce am stiut ca pot si am descoperit in mine si tu ti-ai insusit fara sa iti pese de urmari. M-ai legat la mana ta si acum atarn intr-un fir de ata rosie impletita in timp dar toate nodurile se desfac. Atunci cand scoti un cui, gaura ramane.

Eu cu ce o umplu acum?

Cea mai frumoasa nebuna

Sunt foarte multe motive pentru care as vrea sa iti multumesc dar stiu prea putine cuvinte prin care o pot face dar am, in schimb, pentru tine, niste motive pentru care sunt aici, langa tine, on and on and on! There it goes:

Pentru ca:

·        ai fost copilul ala nebun ce fugea prin casa si ii cadea zaharina din buzunare prin toata casa

·        ai continuat sa canti atunci cand toti iti spuneau, nefondat, sa te opresti

·        esti calma si armonioasa atunci cand toti sunt nervosi in jurul tau iar tu reusesti sa ii intelegi pe toti exact asa cum sunt

·        ai invatat sa nu mai ai asteptari de la oameni si nu ii mai lasi sa te raneasca

·        esti o torta de caldura si alinare iar imbratisarea ta imprastie buna dispozitie

·        te hranesti cu muzica si nu esti “rasista” in privinta genurilor

·        preferi sa taci decat minti sau chiar sa spui adevarul

·        poti sa tipi cand tipa cineva la tine si stai dreapta cand cineva te impinge

·        nu pleci capul cand cineva iti spune ca ai un defect, tu sti ca asta te face perfecta

·        ai curaj…nici tu nu sti cate marfare pline de curaj ai in tine

·        nu ai jumatati de masura si nu faci compromisuri inutile pentru oameni care nu merita

·        sti sa pastrezi un echilibru intre binele altora si satisfactia ta

·        nu sti ce e aia bobina de inductie si nu iti fa probleme, nu ai de ce sa sti

·        iubesti tot ce misca si ai grija de sufletele ratacite

·        incurajezi oamenii sa faca ceea ce simt, sa se intoarca in sinele lor si sa isi asculte vocea interioara

·        te respecti pe tine insati si asta te face sa fi diferita de umbrele arse din jurul nostru

·        iti asumi tot ceea ce faci si spui

·        iti pierzi curajul si esti prostuta cateodata dar asta te motiveaza

·        esti o leoiaca ce se vede intr-o oglinda o pisica, in alta oglinda o turma de lei

·        subliniezi in oameni ce e mai bun si le arati si lor asta

·        sti sa ierti si sa uiti dar niciodata sa repeti greseala

·        nu esti persoana care se inalta scufundandu-I pe ceilalti ci tu ii ridici pe ei

·        esti aici, acum, atunci, exact asa cum esti tu, pentru mine si pentru toti cei care au fost, sunt sau nu mai sunt sau vor intra in viata ta!

Nu, nu am terminat…dar restul le poti simtiJ

Iti multumesc ca esti prietena mea cea mai buna!

Nu stiu ce nu stiu

Atunci cand stiu prea multe imi dau seama cat de putin cunosc defapt. Cat de goala sunt in fata unor momente si situatii. Cred ca stiu suficient si imi dau seama ca nu stiu nimic, nici macar sa merg drept pe picioarele mele. Sunt un adult care merge de-a busilea, care se foloseste de palme pentru a nu cadea direct in nas. Nu stiu sa trag o linie dreapta pe un caiet imaginar, ce pretentii sa am sa imi scriu frustrarile? Nu stiu sa vorbesc adevaratele cuvinte din interior, atunci cum sa imi cant nebunia? Nu stiu nici macar cum sa te salut, deci cum sa te invit in camera mea mica, aglomerata de spatii goale? Nu stiu in ce sertar am uitat diplomatia si daca mi-am spalat recent papucii de casa. Nu am covoare pe jos, am doar un strat rece si unul fierbinte asa ca o sa gasesti tu o temperatura optima. Peretii mei sunt foarte destepti, isi schimba culoarea in fiecare zi, astazi sunt gri, ieri erau verzi, mi-au promis ca maine o sa fie rosii. Poate nu o sa  te simti confortabil pe un pat de spini tociti dar eu dorm in fiecare zi in el. Am ursi de plus morti de zambete false dar poti sa ii gnori, eu asta fac. Ba chiar te rog sa ii arunci la gunoi. Mai am un ceas invizibil pe care nu stiu sa-l citesc asa ca sa nu ma intrebi cat e ceasul pentru ca nu vreau sa stiu cand vi si nici cand pleci.

Vreau sa fac curatenie generala, sa arunc tot ce e vechi si inutil, sa vad potentialul din spatiul limitat. Dar cum curatenia generala se face inainte de sarbatori probabil ca o sa astept Craciunul.

Si la urma urmei nici nu stiu de ce as face curat in dezordine pentru ca si ea are ordinea ei.                                 

Si cu toate astea tot nu stiu…Nu stiu despre tine, nu stiu despre mine si nici macar nu stiu ce nu stiu.

Mai e si maine o zi, maine o sa aflu…

Sa uiti ce am vorbit vineri!

Cum? Daca tot imi ceri sa uit ce am vorbit, invata-ma si cum as putea sa fac asta! Dar de ce nu ma inveti cum sa uit ce aleg sa uit? Dar de ce sa uit? Sa neg ca a existat conversatia noastra, sa neg tot ceea ce am spus si am scos la suprafata, vanatai si cicatrici pentru ca tu sa poti compara care sunt mai adanci si mai proeminente?          

            Eu sa uit ce ai spus tu dar tu nu vei uita ce am spus eu! Macar mie nu imi e frica pentru ca stiu ca nu le poti folosi impotriva mea. Acul strapunge mai greu o piele deja cicatrizata asa ca nu ai cum sa ma ranesti! Cineva a facut asta deja, inaintea ta!

Nu iti da mai multa importanta decat ai! Defapt, nu incerca sa imi spui unde sa pun urmatorul pas pentru ca ma voi intoarce si voi pleca in directia opusa tie, zambind si atunci iti vei dori sa fi vorbit mai multe. Nici macar nu ti-am cerut sa vorbesti dar ai simtit sa o faci iar eu am stat acolo, te-am ascultat, te-am simtit si ti-am mangaiat durerea.  Te-ai simtit ca la psiholog? Esti atat de vulnerabil dar e bine ca ai curaj sa o recunosti. Stai linistit, nu am sa dansez pe mormantul amintirilor tale, nici macar nu am sa crosetez ascuns zambete ci am sa iti arat lacrimi daca asta simt si o sa te duc in adancuri cu furtuni ingrozitoare, nebunie, neintelegere, frustrari si dans rebel in doi transformat in monolog singuratic…hop! era sa cad! Ma prinzi de mana? Mai am doar doua degete pentru tine…unul cade acum. Daca imi dai drumul nu o sa mai ai de ce ma prinde si o sa plec exact cum am venit, cu zambetul pe buze, cu ochii tristi si brate binevoitoare dar intoarse dinspre tine.

            Eu aleg ce uit si ce memorez, nu ai nici un drept sa-mi ceri nimic, nu ai nici o sansa sa imi negi existenta. Tip mult prea tare ca sa nu ma poti auzi si in plus, intotdeauna e un om pe acea bordura care ori mananca un covrig, ori se incheie la sireturi sau isi trage rasuflarea, intotdeauna va fi cineva.

Nu am sa folosesc impotriva ta nimic, nu am sa iti intru cu bocancii murdari in suflet pentru ca deja mi-ai intins covorul rosu. Nu am sa rad sau sa abuzez de sentimente! O sa am grija de cuvintele tale, le voi pune intr-un eseu frumos despre o inima care abia respira, despre un rebel care vrea un pic de liniste  si un zmeu ce a pierdut din altitudine.

Ai incredere in mine cand iti spun ca ai sa te inalti pe umerii mei si nici macar nu vei sti cat de greu esti defapt.

Acum nu mai vrei sa uit? Nici tu pe mine? Nu poti si nu ai nici un motiv sa o faci asa ca aminteste-ti de mine, exact asa cum sunt!

Invat sa merg alaturi de mine

            Am inghitit o secunda si de atunci toata viata mea a luat-o razna. Nu aveam de ales, trebuia sa o caut. Dar curajul meu a imbatranit de mult, miros de naftalina. Asa ca am inceput cu gandurile mele dar era imposibil sa o gasesc intr-o confuzie totala. Am pornit pe urmele talpilor ce fug speriate de necunoscut, am zburat pe adierea unei soapte calde si chiar am ratacit intr-o lume pustie.

Pentru o clipa am crezut ca visez, ca cineva ma pune la incercare dar am auzit o voce speriata: eram eu, aceea uitat intr-o secunda si inspaimantata de ideea de a ramane inchisa intr-o lume a idealurilor, peste care timpul a pus stapanire. Am crezut ca imi va fi de folos sa uit. Dar nici un miracol nu mi-a luminat viata. Trebuie sa imi continui cautarea.

            Am patruns in inimi inghetate si uitate intr-un trup lipsit de stralucire. Am vazut ochi ce plang atat de dureros dupa un lucru lipsit de importanta. Si tot imi continui drumul in cautarea timpului pierdut intr-o clipa de neatentie. Atat m-a costat neatentia: o secunda si…o viata data peste cap.

            Zbor pe urmele pasilor de alta data, alerg dupa amintiri si adorm cu speranta regasirii in suflet. Nimic nu ma ajuta!

            Dar imi continui drumul pana voi ajunge sa merg incununata de succesul regasirii ce va veni candva, poate atunci cand voi invata sa merg alaturi de mine. O secunda as vrea sa ma intorc, sa aduc inapoi ceea ce am furat din neatentie sau din egoism.

            Acum ma vreau inapoi asa cum am fost eu cu o secunda inainte. Imi vreau iubirea, sperantele, potentialul, lacrimile si zambetele de atunci.

            Ce mult a trecut de atunci, o secunda si atat…si toata viata mea. Un drum atat de lung, ca o lectie de viata si intr-un timp atat de scurt, un om incredibil de intelept. Rabdarea, o lectie pe care poate nu o voi invata niciodata in viata

            Si totusi, blestemata fie clipa in care am inghitit o secunda!

Eternitate

Strain de mine-acest cuvent “iubire”

Sa-mi plang nefericirea in ganduri si suspine,

Ce fericire necunoscuta: iubind sa fi iubita,

Sa plang, sa sper sau sa ador a dragostei ispita?

Pierdut si incercat, innamolit in ura,

Uitam de mult a dragostei blanda figura.

Pierdut si regasit in bratele iubirii,

Imi curge sange dulce din rana fericirii.

Si sper ca poate maine trecut-au gandurile mele

Ce-nsangerau cu teama doar doua dintre sentimentele

 Ce-acum se sting. Adio pentru eternitate...

Ramai iubit in prapastii ale inimii curand uitate.

“Don’t judge me on the reputation of others!”

Nu am mai incercat sa par altcineva decat sunt exact de cand am aflat cine sunt! Si cand nu sti cine esti nu ai cum sa vrei sa pari altcineva pentru ca nu sti cine sa te prefaci ca nu esti. De unde sti ca vreau sa par altcineva decat sunt daca nu cunosti cine si cum sunt defapt? Sti ca recunosti in tine absolut tot ceea ce spui despre mine? Sti ca vorbesti despre tine defapt?

            E cel mai usor sa judeci oamenii dupa aparenta si este cel mai dezirabil social sa ii indepartezi pe cei diferiti. Cautam oglinzi si cand gasim pe cineva asemanator, il indepartam pentru ca ne aminteste prea mult de noi. Cautam pe cineva diferit si cand il gasim il respingem pentru ca ne-am dezintegra social acceptandu-l. In mare parte din zilele nu ne acceptam nici macar pe noi, nu ne asumam ceea ce suntem si nu ne purtam culoarea in lume. Unoara le pasa ca sunt judecati, altora nu.

            Te-am intrebat eu daca ma placi? Ti-am cerut eu sa intri in vorba cu mine? Crezi ca ai vreun drept, in conditiile in care nici nu te intereseaza persoana mea, sa ma iei la intrebari si sa mai ai pretentia sa iti raspund? Si ce daca nu seman cu nimic din idealul tau de femeie, iubita, prietena sau sora? Nu ma intereseaza daca ma accepti sau nu, imi place doar ca te las sa ai impresia ca imi pasa ce crezi tu. Si iti zambesc pentru ca stiu ca asta te dezarmeaza! Nu exista arma care sa lupte impotriva unui zambet, scuturi sau bariere. Si stiu ca devi confuz. Daca te-ai opri o zi din ritmul tau impus de altii si ai vedea defapt cum sunt…acum imi zambesti. Si sti de ce? Pentru ca indiferent ca iti place sau nu drumul meu s-a intersectat cu al tau. Pleci tu sau plec eu sau poate plecam impreuna ca prieteni, de mana, impartasind informatiile care ne dau putere.

            One day I made a difference in somebody’s life, we all have done that or we will! And somebody made a difference in our life and left scars, wounds, regrets and good memories. Suntem construiti din caramizi sfaramate si inchegate cu vise! Imi asum ceea ce sunt, cum sunt, greselile si influentele, sunt cine sunt indiferent daca iti place sau nu, iar eu pot sa te accept pe tine asa cum esti! Probabil asta te deranjeaza, ca pot sa te iau asa , sa nu te judec sau sa incerc sa te transform in mine. Inclusiv intrebarile tale sunt o confirmare pentru mine ca imi place ceea ce sunt. Asa ca iti multumesc pentru provocare! At the end of the day I am who I am!