Ia-l.
Ia telefonul si arunca-l cat colo, sa nu-l mai vad. Sa nu iti mai aud vocea, sa
nu mai fiu nevoita sa-mi imaginez cum te strambi cand stranuti, cum te
schimonosesti cand casti, cum iti arata pielea cand ti-e frig. Iti dau toate
aceste atribute umane, experesii si microexpresii pentru ca vocea ta sa fie mai
aproape de mine. Cat am construit prin telefonul asta, cat am sapat in gropi
pline de monstri si cate zambete am
colorat doar cu vocea ta. Azi nu. Azi am vrut sa iti dau viata, sa fi mai mult
decat o voce, sa fi ceea ce esti cand suntem impreuna pe diguri batute de vant.
Sa fie doar respiratia si caldura ta.
Vreau
liniste pentru ca am obosit sa nu ma vezi, sa nu ma auzi, sa fiu doar o voce
straina. Urasc ca iubesc telefonul asta, Urasc ca timp de un timp doar asta
avem. Si ma frustreaza si ma simt legata de maini de un trunchi de pom, capul
imi e invelit intr-o fata de perna iar corpul meu e micsorat de distanta. Si
iar ma suni…sunt curioasa cum va fi de data asta. O sa ma auzi? O sa te simt? O
sa vreau sa fie liniste iar?
Imi
lipseste cam tot ce esti tu. Sunt nevoita sa renunt la tine si sa ma multumesc
cu vocea ta masculina la care, recent mi-am dat seama, sunt foarte sensibila.
Recunosc orice inflexiune. Cum ar fi sa nu ne vorbim o saptamana? Ne-am mai
stradui sa ne facem bine intelesi? Ne-ar mai pasa de cuvintele astea
nenorocite? Oricum imi e dor de tine…iar timpul nu ma ajuta.
Futu-i
telefonul vietii ca numai dor si drag de tine imi aduce. Ba chiar si pe tine mi
te aduce aproape dar deh, cine m-ar putea multumi pe mine complet? Recunosc,
simpla ta existenta dar tu nu trebuie sa stii asta.
Acum
ca mi-am varsat amarul si cana de cafea e goala, iti trimit telepatic un gand
bun. Suna-ma!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu