Set you free

Stiu ca vi dupa un drum lung ghidat de  indicatoare  gen obligatoriu sa fi mai bun decat cei din jur, obligatoriu sa faci ce fac toti si nu ce simti tu, cedeaza-ti sufletul in fata unor presiuni materiale, stop inimii, atentie la trecere de femei minunate, caderi periculoase de tipete, pericol de alunecare catre sinele tau , emotii deosebit de periculoase…dar pentru ca nu esti sofer in viata ta nu ai stiut cum sa te comporti la aceste semne. Dar nu-I nimic, totul se invata. Imi pare rau ca ti-a luat atat de mult timp sa constientizezi ca nu exista coincidente. Imi pare rau ca inca nu constientizezi pe deplin acest lucru si nu sti cum sa faci ceea ce simti. Exista bariere pe drumul tau, bariere de care nu trece nici un tren catre nici o gara uitata. Rostul lor? Sa mai respiri un pic? Vrei o banca? Am sa-ti construiesc cel mai comod fotoliu in culorile tale preferate si am sa-ti pun langa el bautura rece si ceai cald, un pic de umbra si mult soare racoros, un pic de ploaie si un tunet timid dar fascinant. Stai acolo cat ai nevoie. Apoi pleaca iar la drum…ai mult de mers. Nu-mi zi multumesc ci bucura-te simplu si firesc. Am sa iti presar arici sa razi de isteria lor, pisici sa te ademeneasca, muzica sa dansezi, timp sa iti iei cat ai nevoie, energie si libertate. Le ai deja dar am sa-ti dau de la mine pana le vei descoperi inauntrul tau.

Sunt fantasma ta si te tin de mana, sa-ti provoc uragane in suflet si sa-ti dau lumea peste cap. Te provoc sa-ti descoperi natura adevarata, sa-ti asculti vocea interioara, te condamn sa te prinda flama si sa arzi cu ea in simtiri. Danseaza, canta fals, da cu pumnul in masa, arunca pahare, fa o revolta in lume si o descoperire in inima. Traieste-ti sentimentele fata de tine si pune-te in cel mai altruist mod cu putinta, pe primul loc in viata ta. Uita de compromisuri, uita de obligatii, creeaza-ti oportunitati si cufunda-te in curcubeul lor. Ai sa inveti sa simti si ai sa vrei sa hranesti cat mai mult si mai real foamea din sufletul tau. Esti acolo, cu tot ce e minunat si nu sti ca ai. Eu vad si simt si sunt aici sa te indrum catre interiorul tau. Cauta in tine ce ai nevoie si nu te enerva ca nu gasesti in exterior. Si altii sunt pierduti iar tu, tocmai ai simtit printre primele dati ce minunat e sa fi tu. Iti trimit curaj, caldura, intelegerea mea deplina, dincolo de frustrarile mele omenesti, rabdare si multe zambete. Sunt aici, nu ca sa ma vezi ci sa ma simti. Iarta-ma daca acum ti se pare ca iti fac rau, eu stiu ca in timp iti va face bine! Sa sti ca nu te leg cu corzi si nici macar cu ganduri. Eu te eliberez in fiecare zi si te imping de pe stanci pentru ca simt ca vrei sa zbori curand…catre ce? Asta tu vei sti. Eu te eliberez in fiecare zi.

Ce bine ca esti! Poate ca intr-o zi o sa vrei sa ma cunosti…

I am ME!

Exact atunci cand tai corzile care ma leaga de voi, de sufletele voastre, de prezenta voastra fizica, exact atunci veniti inapoi spre mine, pe rand, ca la un restaurant unde in meniu sunt incluse atentia, afectiune si caldura.

            Trec dintr-o camera in alta si gasesc oameni diferiti ce simt variat despre acelasi factor agresor al emotiilor lor. Toti plangem cu aceleasi lacrimi, ne incruntam cu aceleasi riduri, ne sarutam cu aceleasi buze tuguiate, traim din aceeasi inima, murim in aceleasi frustrari.

Astazi am invatat un cuvant nou: rezistenta!

Cred ca incercarea ta de a ma depersonaliza este o rezistenta la a-mi da drumul, la a ma pierde. De ce atunci cand nu mai sunt cum vrei tu, consideri ca m-am schimbat in rau? De ce ma judeci, de ce crezi ca te judec, de ce iti creezi probleme inainte sa apara, de ce nu ma intrebi cand vrei sa sti ceva?De ce nu vreis a sti? De ce spui nu cand eu spun ca sunt de parere ca…de ce respingem si apoi ne plangem ca suntem singuri? De ce nu investim in singuratatea noastra? Pentru mine, care nu ma intreb de ce,  cred ca am adunat cam multe vitamine D si C…oare  am vreo carenta?

Am o carenta de timp, de spatiu….pacat ca lumea nu cunoaste relatiile in care  se pune prêt pe libertate, pe oportunitati, pe dezvoltare personala. Sunt un burete informational, simt pentru prima oara in viata mea ca imi doresc informatiile pentru mine, ca vreau sa scot dopuri din vene infundate si ca simt sa binecuvantez echilibrul.

Lasa-ti-ma 5 minute sa ma adun, sa ma vindec de ranile voastre si  apoi sa le descopar pe ale mele, imprastiati randurile ca pe nisip suflat de vant si valuri de spuma rece. Refuz sa cred ca ceea ce vezi in mine nu trece intai prin filtrul experientei tale, refuz sa cred ca eu sunt oglinda ta intunecata…imi spui ca te-am salvat iar tu nu ma poti salva acum. Eu ma pot salva dar lasa-ma 5 minute in care sa fiu eu cine sunt cu adevarat.

Dupa ore de teorie bazala ce-mi serveste ca hrana pentru creativitate si samanta in pamant fertile de cunoastere, ma intorc la Dumnezeul meu fara biserica, preoti si alte instrumente!

Draga Dumnezeu…sunt aici sa ma creez in oportunitatile chemate de mine! Am descoperit ca sunt mult mai puternica in triunghiul minte-corp-suflet decat as fi putut crede vreodata! Iti multumesc pentru perfectiunea din mine!

Draga drumule, de ce ramai in urma?

Avem nevoie de atat de multe lucruri de care nu ne dam seama! De cele mai multe ori confundam dorintele noastre cu nevoile si facem o intreaga drama din neimplinirea lor.

Avem nevoie de noi, sa ne dam timp, sa ne intelegem, sa ne dam voie sa doara ca sa poata trece, sa ne eliberam din bratele ego-ului care ne-a invatat ca nu e bine sa ne plangem, sa lasam sa se vada, sa permitem orice e in afara lui.

Avem nevoie sa ne fie dor…de apa, de vant, de oameni, de respiratie in ceafa, de imbratisari, de noi, de sex, de dragoste, de balade. Avem nevoie de relatii care sa ne ajute sa ne dezvoltam, care sa ne creeze oportunitati, nu obligatii, ocazii de a ne exprima liber si de a fi noi.

Eu am nevoie de timp…sa treaca in ritmul lui, sa isi faca datoria, sa ma tina de mana cand vreau sa iert pentru ca nu sunt singura in asta. Sunt eu, dorinta si timpul. Eu nu prea stiu ce sa fac mereu si vreau timp sa imi amintesc.

Am nevoie de experiente ca sa pot alege altfel decat am facut-o pana acum, de nebunia de a fi liber si de a cunoaste libertatea. Aveam nevoie sa ies pe geamul masinii si sa nu pot respira din cauza aerului care ma lovea in fata, sa-mi vad parul in urma si sa nu ma gandesc la drum. Aveam nevoie sa ma las pe plan secundar intr-o zi care este despre altcineva, sa fiu prezenta dar neputincioasa, sa-mi doresc sa fac mai mult dar sa fie suficient sa fiu.

            Ieri am privit din afara, m-am vazut fizic si am vazut ca viata mea nu este doar despre mine. Am constientizat ca viata mea inseamna oamenii, animalele, obiectele gandurile, chiar si universul. Sunt responsabila pentru tot ce intra in sufletul meu si iese din mintea mea. Oare pot sa-mi asum o astfel de responsabilitate? Pot sa inteleg ca universul ma asculta si imi raspunde? Daca un gand, cat de prost si nervos primeste raspuns imediat, oamenii din jurul meu cum se simt cand imi uit responsabilitatile fata de ei?

            Nu v-am ascultat, nu v-am raspuns, nu am stiut sa fiu langa voi, sa va iubesc si sa va sustin, asa cum meritati in esenta voastra perfecta. Asta pot sa imi asum si am curaj sa creez din nou sisa aleg de cate ori e nevoie pentru ca sa imi amintesc ca sunt si sunteti iubire.

            Oare cum e cursul unui rau? Cum au cazut bolovanii pe malul raului? Ce e dincolo de munte? Ce om a fost cel care a citit inaintea mea paginile aceleasi carti de poezii?

Aveam nevoie sa ma simt acasa in bratele tale, suflet calauzitor, chiar daca durerea din tine e nimicitoare, ai capacitatea sa ma linistesti si sa ma motivezi sa raman stanca fierbinte in calea furtunilor. Am sa ma modelez dupa vant si am sa iau forma unei maini ca sa pot sa te prind mai bine si sa nu te scap, sa nu ma scapi. Am sa fiu rau sa spal sufletele obosite si cu si mai multa iubire am sa curat malurile inimilor grele. Am sa aleg iar si iar si voi crea universului curcubee de sentimente ca sa inteleaga iubirea. O sa imortalizez acel moment cand vezi prima oara un peisaj perfect din natura, acel moment cand iti dau lacrimile pentru ca simti ca esti parte din blandetea ei.

            Imi multumesc pentru ca am curaj sa cad si sa ma intind pe jos, sa ma uit in pamant si apoi sa ma uit spre cer si dincolo de el, sa simt ce e al meu si ce a fost al altuia sau pe alcineva. Iti multumesc ca ai curaj sa cazi in fata mea si ca ma lasi sa ma aplec, sa-ti cant un vers si apoi sa te ridic, sa iti dau avant sa zbori.

“Draga drumule, de ce ramai in urma?” Toate trec si nimic nu dispare, raman urme ale alegerilor noastre, raman drumurile batatorite in urma iar inainte sunt altele cu mii de sensuri iar noi mereu singuri si vesnic impreuna.