BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

duminică, 22 decembrie 2013

Mintea mea


In mintea mea se creeaza ordine. Si reguli. Si mintea mea cauta disperata succederea cronologica a informatiilor. Nu citesc o carte pana nu am cateva informatii generale despre subiect. Am impresia ca nu se leaga nimic daca citesc aleator. Ordine. Imi disciplinesz mintea intr-un mod ideal. Sau ea pe mine. Caut si nu gasesc ordine in carti. Caut ordine in dezordine. Si refuz sa adun informatii.
Mintea mea imi spunea azi noapte sa am incredere in capacitatea ei de a se organiza, de a asimila informatii, de a le ierarhiza si prioritiza. Doar sa ii dau informatiile. Iar acum citesc. Ce si cand imi va trebui, nu decid eu. Eu invat sa ma las timpului si ideii ca totul este asa cum trebuie sa fie. Ma abandonez mintii mele geniale si timpului. 

joi, 19 decembrie 2013

Mmm...iaurt cu miros de aracet


Mmm iaurt natural. Si de ce miroase a aracet? Cumparam boli in orice. Ambalate la sticle, conserve, mici paharele de plastic colorat cu etichete atragatoare, cutii de carton desenate si pline de mesaje sexuale sau care inspira teama. Teama de a nu fi pedepsit, de a nu te ingrasa, de a nu corespunde, de a suporta consecintele daca gandesti altfel decat societatea, de a nu ramane singura, de a nu primi apreciere, dragoste….teama peste tot. Suntem pacaliti constant de mintea noastra. Ea este pacalita de toate mesajele colorate care raman in inconstient. Ma intreb cate din gandurile si dorintele mele sunt ale mele.
Cumparam. Si cumparam cu spor boli, teama, sex, sentimente, medicamente sa ne repare apoi, ne cumparam dreptul de a trai, de a ne bucura, de a naste, de a ne iubi, de a ne trezi dimijneata in miros de acasa, ne cumparam animale, ambalaje pentru noi. Cumparam natura sa ne-o bagam in casa apoi cumparam benzina pentru a merge in natura.
Ne vindem ca sa cumparam carti, momente de liniste, relaxare, frumusete. Ne cumparam asigurari de viata, de boala, de asigurat oameni dragi. Cumparam bani ca sa putem cumpara bani.

Ce mai ramane de necumparat?Eu stiu....mai stie cineva? 

joi, 12 decembrie 2013

Totul este asa cum trebuie sa fie


Credeam ca plec doar sa construiesc o relatie….si asta suficient de palpitant si necunoscut. Am ajuns intr-un oras care nu seamana deloc cu cel al sufletului meu, fara munti, fara paduri, fara oameni calzi si buni. Toate reperele mele care se ascundeau pe cate un munte din cate un orizont au ramas acolo. Inclusiv anumite relatii au incetat sa mai existe, exact ca iarna cand iese soarele dimineata si credem ca e mai cald afara. Am zis ca pierd un job si atat. Insa am pierdut prieteni, repere, rasfatul si alintatura de a fi copil, luxul de a nu-mi asuma responsabilitatea pentru viata mea, lungile plimbari pe binecunoscutele carari din munti, cafeneaua preferata, jagerchoco, ciocolata calda cu marshmallow, Myra the cat cea pufoasa si grasa, mirosul de acasa, caldura nenaturala dar pretioasa a centralei, disciplina dupa noua ani de sclavie in campul muncii, supunere in fata autoritatilor infatisate de sefi de magazin, spontaneitatea mea si disponibilitatea prietenilor de statut single. Voi nu ati observat ca atunci cand esti single ai foarte multi prieteni pana in momentul in care se vede in ochii tai ca te-ai indragostit si ei inteleg ca nu mai au nici o sansa la tine?
Credeam ca am pierdut. Asta e gandirea unui om care traieste in trecut. Insa nu intamplator lucrez atat de mult cu mine si deloc haotic imi schimb perspectiva asupra vietii. Mereu am sustinut ca eu nu pierd niciodata fara ca macar sa stiu ce inseamna asta. Acum stiu. Eu nu pierd niciodata.
Cat de norocoasa pot sa fiu sa ma mut de la munte la mare? Am doua case, poate si mai multe dar muntele m-a nascut iar marea m-a adoptat. Plaja goala…cat de mult iubesc plajele dezbracate de oameni, cu marea clara si limpede, cu energia ei pura, fara amestec cu energia oamenilor. Repere? Ce cale catre dependenta mai este si asta? Nevoia de confirmari se mai zbate intr-un ultim suflu.
Mi-am dat dreptul sa fiu libera si asta nu o puteam face decat inconjurata de oameni liberi. Nu mai sunt sclavul corporatilor, imi asum libertatea si placerea de a munci cand si cat vreau, de a citi ce si cat vreau, de a imi bea cafeaua pe prispa casei cu cine si cata cafea vreau.
Acum am sapte pisici. M-am indragostit de personalitatea fiecareia si nu mai pot sa le dau spre adoptie asa cum intentionam, asa cum am fost invatata ca se face daca ai mai mult de un animal in casa.
Am placerea de a descoperi un oras nou, cu trecutul lui si prezentul pe care il construiesc eu. Aici am inteles pentru prima oara ce inseamna valoarea personala. Citisem in carti despre asta insa era filozofie pentru mine. Mi-am construit definitia la malul marii, cu fundul pe nisip si cu vantul in parul pe care mi-l las sa creasca.
Dorul asta de casa, de munte, de familie, de prieteni, dorul…ce frumos si creativ se simte. Ce dulci sunt lacrimile firbinti de dor de mama. Sunt resurse si acum stiu sa le accesez.
Am magazinul de cafea caruia daca ii trec pragul ma loveste un miros de carti, multe si dorite de mine. Ma pierd uneori printre paginile altora. In sfarsit s-au asezat si gandurile mele legate de ce o sa ma fac cand o sa fiu mare. Pentru ca mare m-am facut dar ce faceam era in conflict cu mine. Psihoterapia. Asta este reperul meu. Asta si libertatea. Oamenii si libertatea.
Tu mi-ai facut pentru prima oara cafeaua altfel si apoi m-ai lasat sa incerc si eu. Acum beau doar cafea cu scortisoara. TU. M-ai facut sa cred ca mi-ai furat sufletul insa eu ti l-am dat. Ti l-am dat servitor iar tu m-ai invatat sa-l pun pe tronul de regina si sa-l tratez astfel. Cu blandete, acceptare, iertare, iubire, caldura, simplitate, rabdare, timp, libertate, muzica sau lipsa ei, in functie de nevoi. Tu mi-ai aratat ca exista relatii de cuplu in care individualitatea fiecaruia este respectata si de dorit. Doar aspiram catre asta…vorbeam in termeni ideali si iaca unde era…la 400 km de munte, unde caldura vine de la focul facut cu lemne in soba.
Anul asta este despre mine si despre tine. Este despre libertatea pe care ma incurajezi sa mi-o asumi. Nu ma fortezi, doar imi recomanzi. Cateodata sunt surda si ma revolt. Dar stii ca peste un timp o sa iti dau dreptate. Anul asta m-am dezbracat de rebeliune ca mecanism de aparare si am constientizat ca valoarea mea sta in interiorul meu. Nu trebuie sa o arat cu nimic in afara, sa-mi pun bariere de care sa nu treaca oamenii si apoi sa ma pacalesc ca se numeste selectie naturala. Pentru ca anul asta este despre crestere, invataturi, rabdare, recunoastere and let yourself go. Lucrurile sunt exact asa cum trebuie sa fie. Asta este noua perspectiva.
Multumesc divinitatii pentru anul asta, ma onorez pentru cat curaj am sa ma uit in mine, sa cresc si sa invat, multumesc oamenilor noi care intra in viata mea sa ma umple cu magia lor, multumesc prietenilor vechi ce au ramas sa ma linisteasca cand fug ca un taur nebun. Multumesc mama si tata pentru durerea de a fi departe cu dor si cu iubire.
Iti multumesc. Tie, stii tu de ce. Nu stii? Cauta in tine. Ai facut candva ceva pentru mine. Simte. Frumos an, frumoasa crestere, frumoase perspective, frumosi oameni!