BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

sâmbătă, 23 martie 2013

Daca tac nu inseamna ca nu am nimic de spus


            Discutii despre istorie, geografie, politica, nedreptate in fata ochilor nostrii, documentare despre mancarea pe care o ingurgitam, si habar nu avem cum ne otravim singuri, informatii ascunse cu grija despre revolutie. Dialoguri puternice cu oameni inteligenti si bine informati, cu atitudine activista ce depaseste mult revolta.
            Imi place sa iau parte la astfel de discutii, imi aminteste de mine cand faceam revolta in orice si activam pentru drepturile mele cu voce mult prea puternica pentru inaltimea mea.
            Cateodata mi se pare ca mi-am pierdut spiritul si ca acum nu mai sunt eu cea pornita. Ma vad la masa cu 6 oameni discutand lucruri foarte interesante si ma atrag si tot ce pot sa fac este sa ascult. Ma incita tot ceea ce aflu nou dar nu ma mai revolta.
            Initial m-am simtit prost nefiind in stare sa aduc o informatie noua in discutie ci doar sa sustin si sa primesc aprobator informatia. Apoi mi-am dat seama ca vocea mea a devenit mai inteleapta. Spiritul e mai puternic acum cand tace decat cand urla in disperare. E mai greu sa ascult decat sa vorbesc si asta fac acum. Ma intorc catre sine si catre consolidarea constructiei interioare. Tot ceea ce faceti voi am facut si eu. Si eu am pledat si am vrut sa deschid ochii dar ce cale de a te informa ai mai buna decat de a asculta in linistea mintii? Atunci cand sinele e iubit pot sa incep sa gandesc. Ma surprind de multe ori cum din randurile unei carti, ochii imi ajung pe tavan iar mintea ingereaza informatia si port adevarate pledoarii la bara cu doi martori foarte subiectivi si o constiinta treaza. Si e mult zumzet intr-o camera cu o carte luminata si o cana de ceai verde. E liniste in exteriorul meu dar vocea e aici si activeaza in continuare. Doar ca martorul sunt eu si voi sunteti dovezile mele. Permiteti-mi sa va ascult cu drag si interes, inteligenta mea nu e indoielnica pentru ca nu vreau sa emit o parere nefondata. Construiesc pe tonuri, voci, culori si muzica, in pasi de dans si multa odihna sinele real. Abia ce l-am descoperit, acum germineaza asa ca ii dau voie sa incolteasca in mine iubirea si intelegerea. Cat dureaza? Cat e nevoie. Am timp pentru mine, am energia sa constientizez rolul interiorizarii si am resursele sa ascult. E un drum mai linistit dupa foarte multa galagie. Eh, ma mai mir ca sunt hipoacuzica…

duminică, 17 martie 2013

Para-para-paradise....


Maine e luni….m-am exprimat gresit. Maine va fi luni. Azi este inca Duminica. Nu  vreau sa dorm. Inca imi canta pe repeat Coldplay despre paradisul lui care ma face sa vreau ca totul sa fie colorat in jur: lenjeria de pat, peretii, oalele si farfuriile din care mananc, inclusiv mancarea mea a devenit mai colorata si primavaratica. Inca nu gasesc culorile in tendinta de a fi tematoare in fata necunoscutului.. Asa si? Si ce daca maine aflu? Ce o sa stiu in plus? De ce imi e mai frica sa nu stiu decat sa stiu? Oricum fac tot ce pot, ca si cum as sti ce ma asteapta maine.
Maine iar o sa reactionez. Sau poate ca o sa imi opresc mintea cateva secunde si am sa imi dau posibilitatea sa actionez. Sa ies din tipare, sa nu mai mai precipit, sa mi se umple ochii de apa sarata care ma face sa vad in ceata. Poate ca o sa zambesc. Ah acum ca am invatat un comportament va fi reactie. Bine. Nu mai zic nimic. Nu stiu ce o sa fie si nici macar nu conteaza. Da, stiu ca am o predispozitie spre a dezvolta o tulburare de teama. Imi displace sa somatizez dar ce amuzant e sa fiu constienta de asta.
In afara de episoadele scurte de ingrijorare fireasca cu accente de exagerare, simt ca totul se coloreaza in mine si in jur. Corpurile de baie rosii pe care le-am vazut in magazine azi, canapeaua verde din film cu pernutele alea crem…le vreau pe toate. Stiu ca inima mea bate iubirea ta,  casa mea se umple de pesti multiplu colorati si organismul meu a inceput sa respire bio. Cred in schimbare si invat zi de zi sa actionez in favoarea ei nu sa reactionez la ea. Nu neg nuante de cenusiu si portiunile de ceata dar sunt prea sterse intr-o lume atat de frumos colorata. Stii ca si atunci cand scrasnesti din dinti o faci cu ritm? Stii ca ritmul meu il asteapta pe al tau?Ai vazut cum fug sa mai culeg o floare de camp?
Vreau sa stau cu picioarele in iarba verde si cu ochii pe cer senin, sa-mi zboare frunze de trifoi printre degete si sa-mi fie rece pamantul sub cap.  Ma abndonez tot mai mult ca intr-un dans isteric in care totul trage de mine in directii separate doar pentru a resructura apoi constructia. Doamne cata frumusete e in oameni!
Ce o sa fie maine nu stiu. Azi este inca Duminica, azi e Para-para-paradise, Para-para-paradise, Para-para-paradise :)