BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

duminică, 17 februarie 2013

Inner journey



“Oamenii mici pleaca”
Am auzit-o pur intamplator si mi-a ramas latent, in stare comatoasa in minte. Mai rabufneste intr-o criza spasmofila din cand in cand si nu reactioneaza la tratamente administrate conform prescriptiei mintii adica ignorare si abandonare in neant.
Ce inseamna oameni mici? Si de ce sunt asa? Intradevar tine de ei sau de capacitatea persoanelor care afirma asta de a se oglindi?
            Nu e dreptul meu sa vorbesc in numele altora si nici nu stiu sa fac asta. Abia am invatat sa vorbesc pentru mine asa ca am sa imi definesc, ca martor intr-un proces interior, definitia mea despre oamenii care pleaca, mentionand ca si eu am fost un om care a plecat.
            Ce simt eu cand pleaca oamenii? Abandon. Ce inteleg cand pleaca ei? Ca si-au terminat datoria in viata mea. Un om care vine si imi acorda timpul, resursele si cunostintele lui, parte lunga sau mai scurta din viata lui, din existenta sa, nu are cum sa fie altfel decat mare. Un om cu curaj de care este sau nu constient. E frumos sa intri in viata oamenilor, e confortabil sa stai si poate fi greu sa pleci. Dar orice sfarsit este doar un alt nou inceput. Care e foarte greu si tocmai de asta admir oamenii care pleaca. Atunci cand au terminat, cand au atins o limita, cand vor altceva pentru ca s-au depasit pe ei si asa mai departe. De ce pleaca? Nu stiu in general insa concret, pe fiecare persoana in parte, mi-am dat timp sa inteleg motivele. Ce simt legat de plecarea lor? Le multumesc pentru tot ce au adus si le sunt recunoscatoare pentru potentialul pe care l-au lasat in mine cand au plecat. E un cerc sau o spirala, mereu cineva vine si mereu cineva pleaca. Constantele sunt putine dar au si ele variabilele lor. Miscarea asta dinamica inseamna schimbare. Schimbare in fata careia am fost rigida. In secunda in care am acceptat-o, am devenit omul care a plecat.
            E important pentru mine sa ma justific ca plecand, am fost acei oameni care au plecat. Cum pot eu simtindu-ma sufocata si incorsetata sa cred ca imi fac bine mie si celorlalti acceptand existenta asta? M-am dezlegat, mi-am gasit vocea, mi-am hranit curajul de  a pleca de la o persoana neutra, precum am fost, catre vulcanul de acum. Pe drumul meu cu gropi dar plin de soare pasesc in tenisi tociti dar iubiti, cu haine lejere si fara bagaj fizic. Insa stiu ca nu mi-as fi gasit drumul daca nu ar fi plecat oameni din viata mea si daca nu ar fi fost oameni din viata carora sa plec eu.
            Nu, nu ma consider un om mic pentru ca plec ci ma simteam mica daca stateam. Iar eu sunt mare pentru ca voi mi-ati dat sunete cu care am invatat sa spun ce vreau. Voi mi-ati dat sa ascult note muzicale cu care sa-mi fac propria armonie a sufletului. Iar voi, voi sunteti la fel de mari ca mine. Astept cu rabdare si o cana de ceai cald ziua in care nu o sa mai conteze cine, unde sau de unde a plecat cid oar ca ne-am dat voie sa crestem si sa ne urmam drumul.La urma urmei fiecare are calatoria lui, nu?

joi, 14 februarie 2013

Call me crazy shit, unless you are calling :)



Ia-l. Ia telefonul si arunca-l cat colo, sa nu-l mai vad. Sa nu iti mai aud vocea, sa nu mai fiu nevoita sa-mi imaginez cum te strambi cand stranuti, cum te schimonosesti cand casti, cum iti arata pielea cand ti-e frig. Iti dau toate aceste atribute umane, experesii si microexpresii pentru ca vocea ta sa fie mai aproape de mine. Cat am construit prin telefonul asta, cat am sapat in gropi pline de monstri si cate zambete am colorat doar cu vocea ta. Azi nu. Azi am vrut sa iti dau viata, sa fi mai mult decat o voce, sa fi ceea ce esti cand suntem impreuna pe diguri batute de vant. Sa fie doar respiratia si caldura ta.
Vreau liniste pentru ca am obosit sa nu ma vezi, sa nu ma auzi, sa fiu doar o voce straina. Urasc ca iubesc telefonul asta, Urasc ca timp de un timp doar asta avem. Si ma frustreaza si ma simt legata de maini de un trunchi de pom, capul imi e invelit intr-o fata de perna iar corpul meu e micsorat de distanta. Si iar ma suni…sunt curioasa cum va fi de data asta. O sa ma auzi? O sa te simt? O sa vreau sa fie liniste iar?
Imi lipseste cam tot ce esti tu. Sunt nevoita sa renunt la tine si sa ma multumesc cu vocea ta masculina la care, recent mi-am dat seama, sunt foarte sensibila. Recunosc orice inflexiune. Cum ar fi sa nu ne vorbim o saptamana? Ne-am mai stradui sa ne facem bine intelesi? Ne-ar mai pasa de cuvintele astea nenorocite? Oricum imi e dor de tine…iar timpul nu ma ajuta.
Futu-i telefonul vietii ca numai dor si drag de tine imi aduce. Ba chiar si pe tine mi te aduce aproape dar deh, cine m-ar putea multumi pe mine complet? Recunosc, simpla ta existenta dar tu nu trebuie sa stii asta.
Acum ca mi-am varsat amarul si cana de cafea e goala, iti trimit telepatic un gand bun. Suna-ma! 

duminică, 3 februarie 2013

Some say love ain't worth the buck...




Sunt fericita.  Desi corpul meu e in dureri teribile acum. Am intrat timid in intuneric si am iesit lasand in urma lumina si liniste. Iar acum corpul meu comunica direct cu sinele meu care il investeste sa ii exprime durerile. Si ma dor toate, ma dor muschii, imi sunt genunchii slabi, ma bat in cap forte invizibile si apoi imi dau pace. Si stiu ca durerea este parte din mine dar nu sunt eu durerea. Asa ca fi binevenita, te primesc, te inteleg si apoi iti dau drumul.
            Nu vreau sa mai acumulez ganduri toxice, nu vreau sa mai scufund corabii cu criminali ai gandurilor mele, nu vreau sa tune si sa fulgere. E prea cald si bine acum ca sa se mai intample asta. Ploua prea frumos ca sa nu simt bucuria pe pielea mea iar vantul imi e resursa sa merg inainte pe drumul meu. Si-mi iubesc corpul pentru ca e destept si a invatat limba sinelui meu. Si in fiecare zi invata tot mai multe. Si-mi iubesc mintea ca e deschisa si cand e artagoasa stie sa-mi atraga atentia. Si stiu ca e bine si asa greu si-mi dau timp si voie sa simt in ritmul meu. Si te iubesc pe tine, suflet extraordinar ce imi ti sufletul in brate de 9 ani de zile si nu i-ai dat drumul nici macar cand ai fost coplesita de ale tale. Toata fiinta mea iti multumeste pentru blandetea, rabdarea, sinceritatea, nebunia si iubirea ta. Te iubesc si pe tine suflet ce ma simti in culori si-mi canti melodia preferata cu voce de inger. Cate lacrimi mi-au curs pe umarul tau si cate zile am ras pana la epuizare, cat ma hranesc cu forta ta cuceritoare de imposibil; iti multumesc si o voi face vesnic.
            Ma bucur sa vad cum intra in viata mea oameni alaturi de care pot sa cresc si care scot ce e mai bun in mine. Si scot si ce e mai rau si raman acolo sa facem ordine, sa aerisim, sa donam ce nu-mi mai trebuie, sa asezam frumos pe rafturi si sa-mi cante seara inainte de culcare.
            Viata mea invarte muzica pe file de carte scrise cu flori de mac. Eu nu cant ci doar ma las incantata de voi, cei care faceti asta pentru sufletul meu. Eu nu scriu ci doar imi citesc gandurile scrise de alte minti intr-un mod mult mai frumos. Va rog, luati-mi emotiile si exprimati-le voi cand eu sunt prea fericita sa o fac. Toti cei a caror poezii le-am citit si-am muscat din ele, sunteti minunati si sa ma intorc pe blogul vostru e ca si cum m-as vedea scrisa pe geamul aburit al unui tren spre mare. Doar cei care pot sa simta, doar ei vad. Si voi m-ati vazut chiar daca nu ma stiti. Da-ti-mi voie sa-mi hranesc ego-ul si pentru doua minute sa cred ca este pentru mine. Si apoi dorul de poezie imi dispare. E bine.
            Si ce mai iubesc zanele si ingerii, diminetile de duminica cu carti si cafea, tolanita pe covor; ciocolata cu alune de padure topita si mancata alaturi de cea mai buna prietena; bucatile de caramel peste frisca din ciocolata calda; labradorii, pisicile, lupii si vulpile; florile de mac si florile de camp; mirosul de paine coapta, abia scoasa din cuptor; vinul rosu dulce; jagermeister-ul cu suc de merisoare, betele de scortisoara si de vanilie; feliile de lamai in ceai; puloverele groase si moi si atat; penele; sfoara si nodurile ei; frunzele din copaci si cele cazute; UGG-urile; sa-mi tarai picioarele; masinile de scris; bocancii; Amsterdam; marea iarna; corzile rupte de la chitara; mirosul de tipografie; creativitatea exprimata sub orice forma, care ma uimeste si la mine si la altii; tatuajele si pierce-urile; pastele gatite oricum; condusul masinii; trenurile cand sunt in gara pe banca si ele vin si pleaca; caietele frumoase si creioanele simple; inceputul oricarui anotimp; focul in soba si lemnele de foc; strugurii albi; caii; fiecare rasarit si fiecare apus; oglinzile pentru capacitatea si frumusetea pe care o reflecta; lumanarile; esarfele sub orice forma, culoare sau textura; barbatii care le poarta; barbatii care gatesc si iubesc animalele; salbaticia din oameni si animale; sa-mi fie frig si apoi sa intru la caldura; sa inchid ochii; sa stau desculta; paiele roase si prietenii care stiu de ce; sa uit de timp; plecarile spontane catre oriunde; inghetata cu stafide si rom; inghetata cu extra caramel; camasile de barbati purtate de femei; iaurtul cu banane si miere; mansardele; tiul-ul; cosurile si cutiile; scarile; revelatiile in alti oameni; dorul de tine. Si o sa iubesc in fiecare zi cate ceva sau o sa-mi reamintesc sa iubesc mai frumos acelasi om sau lucru ori gand.
“Some say love ain't worth the buck but I'll give every dime I have left to have what I've only been dreaming about”