BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 30 mai 2012

Ce muzica se canta in lumea mea fara inceput si sfarsit?


Urasc marea majoritate a inceputurilor si cu siguranta toate sfarsiturile.
Urasc inceputul la un loc de munca, atunci cand nu sti nimic si toata lumea se uita la tine, cand esti in centrul atentiei iar tu nu iti doresti decat sa nu fi vazut, sa nu iti observe nimeni stangacia, cand toti sunt focusati pe prospaciuni. Si sfarsitul la locul de munca il urasc si mai tare, atunci cand nimeni nu te observa iar sefii se comporta in ultimele zile ca si cum ai fi deja plecat demult. Cel mai incarcat moment este atunci cand apuci sa faci cunostinta cu “inlocuitorile” tale.
Inceputurile in orice grup de prieteni, cand te chinui sa ramai tu si sa nu le faci pe plac, alegi sa nu te abti de la un comportament doar pentru ca asta iti lasa iluzia ca te-ai integra mai bine in grupul lor, cand toti sunt mult prea incantati de tine iar altii sunt ultra gelosi din acelasi motiv stupid, pentru ca isi proiecteaza asupra ta niste asteptari imposibil de indeplinit. Si atunci cand isi vor da seama de asta, felicitari, ai supravietuit unui inceput! Iar momentul cand pleci dintr-un grup este atat de supraevaluat si plin de incarcatura incat as face tot posibilul sa il evit. De ce sa ne mai salutam? Hai sa vorbim ca si cum nu am fi plecat niciodata.
Inceputurile in relatii ma obosesc pentru ca sunt tot felul de emotii haotice care te dau peste cap, iti incetoseaza gandirea si scoate si ce e mai bun dar si ce e mai urat din om, simti ca vomiti curcubee de sentimente si traiesti intr-o greata totala si, in plus, pana ne scriem vocabularul limbii relatiei noastre, pana gasim insemnatati asemanatoare acelorasi cuvinte, ne trezim ca gandim prea mult si simtim prea putin. Sfarsiturile relatiilor sunt intotdeauna educative, incurajatoare si puternice, asta bineinteles dupa ce treci de criza de identitate de imediat dupa despartire.
Inceputurile si sfarsiturile inseamna evolutie, inseamna ca avem un gol si e gata de umplut sau inseamna ca avem nevoie sa golim un spatiu. Ma frustreaza cat se poate de tare si as vrea sa ma bucur mai mult de ce e intre inceput si sfarsit, sa trec peste transformarile la care ma supun cele doua etape. 

Tac inainte sa urlu!


            Fiecare om pe care l-am intalnit a avut doua figuri, una de om bun si cealalta de om rau. Sunt oameni la care am vazut doar partile frumoase, unii care mi-au aratat doar partile urate si cei carora le-am vazut pe amandoua. Dar am incercat sa nu ii judec sau condamn pentru ceea ce sunt si fac. Daca o persoana mi-a aratat doar ce are urat, inseamna care are ceva bun dar pentru altcineva. Am cautat sa inteleg motivatia fiecarei stari si fiecarui comportament, am inteles frica, lasitatea, nebunia si rebeliunea de moment.
Stiu ca nu trebuie sa fie toti ca mine doar pentru ca asa sunt eu, stiu ca sunt judecata si renegata pentru niste fapte a caror motivatie nu intereseaza pe nimeni. Stiu ca sunt un mac pe un camp de maci dar nu ma rupe dintre ei. Nu rupe din mine ceea ce nici nu sti ca am inauntrul meu, nu ma compara cand nu sti ce sa treci pe lista, incearca sa cunosti inainte sa iti faci o parere. Cat de las poti sa fi sa vrei ceva doar pentru a nu-l avea altcineva?
            Cos, lipesc, cicatrizez si acopar pe o parte si tai, adancesc si sangerez pe alta parte. Intotdeauna o sa mai am locuri de rupt, intotdeauna o sa ai ce rani in mine. Intrebarea mea este daca o vei face macar dupa ce ma vei cunoaste? E ok sa ma ranesti pentru ca asta iti da importanta dar macar cauta sa ma cunosti, sa intelegi ceva din mine! Nu te grabi sa ma compari, nu-mi dramatiza existenta mai mult decat o fac eu si nu ma provoca! Lasa-ma sa scot ingerul din mine ca apoi sa ai arme impotriva demonilor mei.
            Am sa ma opresc aici, am sa tac inainte sa incep sa urlu si sa te speri!

vineri, 18 mai 2012

Ce capcane de oameni am crescut?


M-am saturat de scuze, inclusiv de ale mele! Acele scuze patetice si lenese. M-am saturat sa obosesc sa vreau ceva dar sa nu fac nimic pentru a-l obtine. Am obosit sa vreau sa trec strada dar sa astept pe cineva sa ma impinga de la spate. Si ce daca sunt 8 benzi de circulatie si trec sute de masini? Ce conteaza drumul cand pe partea cealalta e ceea ce vreau eu? Ce sunt alea obstacole? Ce capcane de oameni am crescut in drumul meu? Cine spune ca nu am dreptul sa imi doresc? Cine spune ca nu am voie sa iau ce vreau? Eu sunt singurul limitator din viata mea. Sunt si radar si pedala de frana in propria mea masina. Cate cutite sa-mi mai infing in inima? Cate santuri sa mai sap pe obraji pentru ca e cea mai usoara cale? Cate nopti sa nu dorm ca sa ajung la linia de pornire? Cand pot sa pornesc? Cine da startul in viata mea…cate degete de la o mana sunt indreptate catre mine cand arat spre tine? Cat timp am sa te mai imputernicesc sa alegi pentru mine? Cat din mine am sa mai cedez in defavoarea mea? De ce sa nu am chef de nimic? Pentru ce sa imi permit luxul de a ma inchiden in zona de confort?
            Am obosit sa fiu atat de delasatoare incat sa-mi ignor dorintele, sa nu fac nimic pentru mine, sa traiesc din iluzia ca si maine e o zi si ca tot altii trebuie sa faca lucrurile acelea pentru mine.
Si nu am sa te las nici pe tine sa stai asa…vrei sa te inchizi in casa? Incuie-te si arunca-mi cheia pe geam…lupta-te cu tine, omoara demonii si elibereaza regina, curata-ti rochia de bal si haide sa simti caldura unui soare etern.
Iubesti? Si de ce nu esti langa iubire? Saboteaza-te singur, lasa-te sa iti fie frica, sa nu vorbesti, sa nu iti dai voie nici macar sa gandesti….ia o pauza de la a gandi si simte! Nu mai purta razboaie fara parti, nu exista armuri si arme decat cele imaginare care sunt intoarse de tine impotriva ta.
Feel it, live it, STOP thinking it!

marți, 8 mai 2012

Pentru oameni…


Cum intra oamenii in viata noastra? Pur intamplator. De ce intra ei in lumea noastra? Pentru a ne arata invataturile pe care nu vrem sa le vedem, pentru a ne intinde o mana sa ne treaca o balta, un picior sa ne treaca marea sau un suflet sa ne treaca viata. Unii vin buluc, altii vin mai greu. Unii vin si stau cat un zambet de necunoscut iar in mintea noastra raman intreaga zi, altii ne trimit mesaje pe care tot refuzam sa le auzim si ce mod mai evident decat o batranica sa se aseze langa tine, o necunoscuta si sa iti dea exact raspunsul la intrebarea pe care inca nici nu ti-au formulat-o bine in minte?
Avem in jur oameni care sunt absenti desi vorbesc cu noi, oameni care au plecat dar inca sunt prezenti in inimile noastre si suflete pe care le-am uitat de mult.
Prieteni de o seara adunati in jurul unei chitari, urechi ce impartit aceeasi muzica, suflete ce tipati de energie, va simt, pe fiecare din voi si va inteleg importanta pe care o aveti in intersectia cu drumul meu. Poti sa stai 5 minute si sa-mi schimbi viata sau poti sa ramai o viata intreaga sa vezi cum ma schimb in acele 5 minute. Eu las loc sa veniti, sunteti bineprimiti. Pe drumul meu am construit balustrazi de care sa ne tinem cand bate vantul, poduri pe care sa va ridic cand mi se inunda ochii, paturi calde in care sa va dau timp sa va odihniti, ba chiar am timpul vostru pe care va rog sa il folositi cu placere. Va zambesc, va ascult, va incurajez sa ma invatati, sa va asumati rolul si invataturile pentru care am placerea sa va privesc in ochi si cand ati terminat, eu nu va dau afara ci va incurajez sa mergeti sa infloriti teii si de pe drumul altcuiva care are nevoie. Oameni de un zambet strain pe strada, 5 minute in benzinarie, ore in trenul de mare, zile de vacanta, nopti de iubire, ani cu mine si cu voi, bine ati venit si drum bun mai departe! Va accept prezenta si va multumesc, fiecare stie ma bine pentru ce! Va multumesc si pentru ca plecati pentru ca stiu ca raul meu egoist inseamna binele altcuiva…drum bun  si sa fiti primiti macar la fel de cald!

joi, 3 mai 2012

Mama, I care!


Ce faci, mama? Sau sarutmana, mama! Mereu ma certi ca nu te salut politicos ci incep conversatia mult prea prietenos si informal. Ce faci? Ai imbatranit mama, dar tot frumoasa esti. Si calda, esti calda mama, esti atat de blanda incat nu vreau decat sa ma ti in brate si sa ma lasi sa tac, sa ma imbat cu intelegerea ta. Nu mama, nu te-am inlocuit, nici unul din prietenii mei nu poate inlocui ceea ce imi oferi tu, nu intelegi? Daca nu iti spun, nu inseamna ca nu te iubesc ci pur si simplu nimeni nu a inventat un cuvant care sa cuprinda toata dragostea pe care o am pentru tine. Sunt handicapata verbal si ma port ca atare.
Nu am sters praful azi si nu imi pasa cum arata hainele aruncate pe fotoliu. Nu mai fac lucrurile doar ca sa te multumesc pe tine, nu vezi? Asta nu inseamna ca nu te apreciez. Stiu ca ma iubesti, nu mai imi spune de 300 ori pe zi, nu ma mai dadaci ca la 10 ani si nu mai imi cere sa iti ridic statuie pentru ca ma astepti cu mancarea calda pe masa. Apreciez dar imi ramane prea putin timp sa mai imi traiesc si viata mea.
Ce mult mi-as dori sa vezi si altceva in afara de faptul ca nu te ajut, ca nu fac mancare, ca nu…ca nu…ca nu….Mi-as dori sa vezi ce frumos am crescut. Ce nu as da sa imi apreciezi curajul ca nu am stat acolo unde eram pe jumatate fericita ci am ales alta cale. Mi-ar place sa intelegi de ce aleg sa fiu singura decat singura in doi, de ce nu imi consum energia pe orice paduche ci investesc in mine. Uite, acum fac lucruri pentru mine, fac ceea ce simt ca ma implineste, cine face asta? Priveste cum imi urmez visul, greu, stangaci dar inca invat ceea ce vreau. De ce nu vezi ca vorbesc foarte mult atunci cand tac, ca am invatat sa ascult decat sa vorbesc fara rost?! Uite ce prieteni am, vezi cum vin, cum ma simt, cum ii simt, cat de frumosi sunt in jurul meu? Unde esti sa vezi toate astea? Unde esti sa vezi ca au trecut atatia ani iar tu inca esti blocata pe o imagine a mea invechita si cu colturile indoite? Am crescut, mama. Dar am crescut frumos. Sunt nebuna, rebela dar te iubesc si te-am iubit intotdeauna. Sunt mult prea repezita acum ca sa ma opresc sa te mai imbratisez. Sunt mult prea agitata ca sa imi amintesc sa  ma gandesc la tine dar  in tot timpul asta te simt aici…imi circuli prin vene…mai sti ca sunt parte din tine? Tu esti la fel, dar eu? Cine crezi tu ca sunt eu? Sti ca ma doare ca nu vrei sa ma cunosti? Sti cat ma dor reprosuri nefondate? Sti cat ma doare cand nu ma intelegi si nu vrei sa vorbesti pe limba mea? Norocul meu ca uit si nu pastrez amintiri neplacute, ghinionul tau ca mereu ne intoarcem aici. Lasa-ma sa te iubesc in felul meu, lasa-ma sa-mi traiesc viata. Apropo, te rog sa iti amintesti sa traiesti! Viata ta nu s-a contopit cu a mea ci suntem individuali, dependenti unii de ceilalti.
Intelege-mi nebunia, tacerea, zambetul si linistea. Sunt tot eu, mama, doar ca acum in loc de ghiozdan, car in spate bagajul propriilor trairi si inca sunt prea egoista ca sa le impart cu tine. Stiu ca poti intelege si asta, esti mama, esti singura care iubeste neconditionat si sufera exagerat de mult din stupida sensibilitate exagerata.
Bine, hai sa lasam asta! Azi ce  avem la masa? L