BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

vineri, 30 martie 2012

"Tipat de tacere la fereastra sufletului"

Multumesc, prieten drag, pentru aceste randuri minunate!!!   

Tipat de tacere la fereastra sufletului

Cand sufletu`i miros de indoiala ,
Nici cand de ploaie nu`i
Si ochii`s dor de mangaieri ,caci
Calatori ai timpului ,
Vin din lume far de cer
Din  lacrimi de lumina ce nasc stele.

Pasim pe urme de taceri
Uitate de`un razboi cu monstri ,
Din viata`i vina !
Ce te plang ,prin lume
Si nu te`n chin pamantului
Ci mie !
Cuvant ori fapt nedemn de inceputuri  ,
Din  umbre  ori vis  far de lumina
Morminte de taceri sculpate`n ganduri
Te chem spre nemurire`n canturi.

                                                      Octa Cozzy

marți, 27 martie 2012

Woman, you are making a statement!

Sunt femei care sunt constante In viata noastra, sunt femei care trec prin viata noastra sau doar cele care trec prin fata ochilor nostrii. Pe care ni le amintim? Pe acelea care au insemnat ceva si au avut ceva de spus in calea lor pe drumul nostru, we remember the ones who make a statement!

Daca mi-as descrie mama in cateva cuvinte ar fi curajoasa pentru ca a ales sa invete din picioare fiecare lectie pe care i-a oferit-o viata , miloasa pentru ca in ochii ei pot vedea dorinta de a-i ajuta pe toti , rabdatoare si ii multumesc pentru asta ca la cate tampenii am facut cand eram mica, mare inima trebuie sa fi avut sa inghita in sec, sa zambeasca si sa ma trimita afara la joaca! Mama blanda si sensibila, puternica si zambitoare, cum sti tu cand sa ma iei in brate si cand sa ma trezesti la realitate, cum reusesti tu sa ai dreptate intotdeauna? Rolul tau in viata mea? Ce ai facut pentru mine? Nu pot sa iti spun in cuvinte si nici macar faptele nu au puterea sa iti multumeasca pentru faptul ca imi esti mama. Priveste-ma cum infloresc din bratele tale si cum invat sa daruiesc si altora ceea ce m-ai invatat tu!
            O alta femeie prezenta in viata mea este prietena mea cea mai buna.care a venit sa faca diferenta intre prietene. Se stie ca femeile sunt rautacioase dar cand  un om patrunde in adancul sufletului si trece prin carapace si ramane acolo sa construiasca un scut uman puternic atunci devine prietena mea cea mai buna. Ti-ai castigat denumirea asta atunci cand ai stat langa mine in fiecare zi, fie ca era o zi de nebunie a gandurilor si furtuna de sentimente, fie ca era pustiu si tacere, ai stiut sa intelegi ce spun si atunci cand nu vorbeam, ai auzit printre cuvinte si inteles neintelesul lor. Ai reusit sa darami ziduri inaltate stupid pe un nor de furie trista si ai impiedicat construirea altora. Ai adus soare in locuri intunecate de care mie imi era frica si ai demontat fiecare mit pe care mintea mea il concepuse in necunoastere. Si am crescut frumos, dreapta cu fata spre soare si iti multumesc ca esti radacina, tulpina, crengi, frunze si flori in viata mea!
            Prietene care cel putin o data mi-ati pus un zambet pe fata, colege de munca pe care v-am ales, prea putine colege de liceu si facultate care ati facut diferenta si ati ramas in viata mea, va sunt recunoscatoare pentru ca m-ati acceptat exact asa cum sunt si m-ati corectat tinandu-ma de mana cand greseam!
            Femei care treceti pe strada, intamplator pe langa mine, femei care aveti curaj sa va ganditi la voi, frumoase nebune care stiti ce vreti si faceti tot ce e nevoie sa ajungeti unde simtit ca e locul vostru, avem toti de invatat de la voi! Voi nu plecati capul ci infruntati neintelegerile cu umerii drepti si capul ridicat, atunci cand gresiti stiti cum sa zambiti si va sunt iertate toate pacatele. Sunteti judecate si condamnate dar nu va pasa ce spune lumea. Va ghidati dupa al saselea simt si rareori gresiti in alegeri.
            Ma bucur sa va cunosc si sa ma numar printre voi, femei curajoase, puternice, naïve, vulnerabile, zapacite, care stiti ca a fi sexy nu inseamna a te dezbraca, femei cu atitudine, you are those who make a statement!

sâmbătă, 24 martie 2012

Hai sa vorbim despre cuvinte!

Imi plac cuvintele, imi place sa ma joc cu ele, imi place sa le anticipez, sa cant si sa dansez cu ele dar sunt anumite cuvinte care imi displac…pur si simplu imi suna un clopotel in cap cand le aud si imi da o anumita stare, care ma face atenta la ceea ce vorbesc eu si cei din jur. Cum am ajuns sa nu-mi placa? Nu stiu.

Trebuie: l-am auzit de foarte multe ori folosit de mama in exprimari de genul “trebuie sa iei note mari”, “trebuie sa-ti faci curat in camera”, de prieteni “trebuie sa merg la munca”, de iubit “trebuie sa-i cumpar flori”, bunici “trebuie sa mananci tot” si de mine…trebuie, trebuie, trebuie. Nu trebuie, pur si simplu optez sa fac ceva, nu pentru ca trebuie ci pentru ca vreau asta. Si tot raman atatea si atatea lucruri care ne trebuie sau pe care trebuie sa….

Limite: limitele sunt barierele pe care altii ne fac sa credem ca le avem sau pe care ni le punem noi singuri in fata. Noi suntem cei care au puterea sa ridice aceste bariere, nu doar sa privim dincolo de ele ci sa trecem efectiv acest obstacol. Limitele sunt pozitive daca privesti inapoi catre ele, te-au facut cine esti acum. Insa daca privesti inainte si te lovesti de ele se transforma intr-o lectie scrisa pe portativul cu numele tau. Alege acum…inainte sau inapoi?

Prost: mi se pare sec, impersonal, gol de esenta, nici macar ironic sau negativ. Este cuvantul pe care eu nu stiu sa-l folosesc si cand l-am folosit a fost pentru ca nu stiam ce altceva sa zic…e de umplutura? Sa umple ce? Pauze constructive in dialoguri? Timp alocat gandirii in monologuri? Nonsense!

Niciodata: De fiecare data cand am spus niciodata nu o sa …am ajuns sa faci exact acel lucru, tocmai pentru ca am trimis in univers provocarea…niciodata sa nu spui niciodata!

Dubii si indoiala: le pun impreuna pentru ca amandoua, din punctul meu de vedere, vorbesc despre aceleasi sentimente: nesiguranta, incertitudine, frica, neincredere. Poate ca dubiile ne fac sa fim mai perspicace si rezevati dar indoiala distruge in sine si in altii, constructii puternice de ani de zile.
Convingere: Intotdeauna mi-au placut oamenii cu convingeri, am apreciat experienta si lectiile invatate din spatele lor. Dar mi-au displacut acele convingeri duse pana la absurd si mai ales acele convingeri cu un singur scop, acela de a-l convinge pe cel din fata mea ca ce cred eu este bun pentru el.

A Pierde: sub orice forma a lui, verbul a pierde, pentru mine, implica automat actiunea de a gasi, respectiv de a avea. Am avut, am pierdut dar am gasit. A pierde nu vine singur. Nu pierdem niciodata, doar castigam! Fiecare stie cum sa ia aceasta afirmatie.

Pa: Ce inseamna pa? nu-mi place cand plec de langa cineva, sa ma despart de el printr-o forma de salut. Este ca si cum s-a sfarsit…conversatia si orice interactiune dintre noi. Mai bine te iau in brate si plec zambind, lasand poarta deschisa intre cele doua lumi ale noastre astfel incat sa poti oricand intra in casa mea si sa fi binevenit! Nu trebuie nici macar sa ma saluti, intra si hai sa vorbim!

Cat despre cuvintele care imi plac? Sunt multe, mult prea multe ca sa imi amintesc acum dar ma fac sa zambesc intotdeauna cand le aud.

Potential: cuvantul acesta il asociez cu infinit. Avem potential nelimitat si mereu raspunsurile sunt in noi. Le-am spus intotdeauna angajatorilor ca evaluarea mea nu ar trebui sa o faca dupa experienta pe care o am pentru ca intra in discutie sansele si posibilitatile ci dupa potentialul pe care il am si ar fi frumos sa il descopere.

Zambeste: oricand, oriunde, oricum, catre oricine, in somn, noaptea sau dimineata, ca ploua sau e soare, ca doare ma mult sau mai putin…zambeste! J

Dezbracat/Gol: liber, de ce nu? Ne-am nascut goi si am invatat ca o data cu hainele, sa purtam masti pe care le schimbam in functie de circumstanta. Hainele se dau jos dar caracterul gol e cel mai greu de vazut.

Cuvintele nu fac decat sa descrie oameni…hai sa vorbim despre cuvinte!

vineri, 23 martie 2012

NU :)

Am spus oricui a vrut sa asculte despre iubirea si respectul de sine. Daca nu te iubesti tu pe tine insuti, cum te astepti sa te iubeasca altii? Daca tu nu te respecti, cum vrei sa o faca cei din jur? Dar am uitat un aspect: puterea cuvantului NU asupra increderii in sine!
“NU” este la fel de pozitiv pe cat este de negativ. Ne poate salva din foarte multe situatii in care ne bagam singuri doar pentru ca nu avem curaj sa spunem nu. Am ajuns la concluzia ca am curaj, foarte mult curaj sa fac orice, mai ales ceea ce simt, cand o simt. Dar nu am avut curaj sa spun NU. Nu am mintit spunand altceva, doar am acceptat sa ma respect mai putin lasandu-I pe altii sa-mi induca o anumita stare. Rezultate ale actiunilor mele lipsite de curaj. Poate i-am multumit pe altii dar de prea putine ori am avut acest tel. Nespunand nu cand si cui trebuia, constient sau inconstient v-am lasat pe voi sa ma calcati in picioare si mai ales eu am lasat sa se intample acest lucru. Curaj am…de ce sa nu iti spun NU daca NU vreau?
Nu o lua personal, nu are legatura cu tine, este strict legat de mine si de respectul fata de mine. Asa cum aleg sa fac ceea ce simt in detrimentul a ceea ce trebuie, asa aleg sa-ti spun NU!
Daca alegi sa o iei personal, sa te simti respins, sa ma placi mai putin, sa ma ignori atunci tot ce faci  este sa nu ma intelegi! Ma aleg pe mine in locul tau, pentru ca eu contez pentru mine, la fel cum ar trebui sa faci tu cu persoana ta!
Nu vreau sa iti dau numarul meu de telefon, nu vreau sa ies cu tine in oras, nu imi place atitudinea ta de victima, nu are rost sa-mi irosesc energia si nu pentru ca nu esti un om bun ci pentru ca eu sunt mai buna pentru altcineva. E simplu, nu o complica! Am dreptul sa fiu egoista. Sunt eu cu da si cu nu, prinsa intre cele doua cuvinte! Nu vreau sa adun frustrari pentru ca aleg sa-ti spun nu evitandu-te si asteptandu-ma sa intelegi asta. NU e personal, nici macar nu e vorba de tine, e vorba doar de mine!
Textul asta nu e pentru tine, este doar pentru mine si pentru increderea mea! Ma accept spunand da si mai ales ma incurajez sa spun nu sub forma lui pozitiva! Un nu zambind pentru mine, tu…ia-o cum vrei!


marți, 20 martie 2012

This is a man's world…I still belive this!





Cred ca pentru noi, femeile, inca este o lume a barbatilor. Asta nu inseamna ca subestimez puterea femei, pentru ca nu ar fi o lume a barbatilor daca nu ar fi femeile. Dar sa lasam armele jos si sa nu ne mai punem in opozitie, sa ducem haotic o lupta care oricum se termina cu barbatul deasupra. Sa ramananem aici, unde ne place tuturor, la sustinere! Femeia sustine barbatul lasandu-l sa fie deasupra ei, din toate punctele de vedere si cu orice ocazie.
            Voi barbati , va multumim  cand schimbati becurile dupa ce am stat 2 luni la lumina becului de afara doar pentru ca vrem sa va vedem cum mesteriti! Sa recunoastem, puneti pasiune cand gatiti si o faceti pentru ca va place iar pe noi ne incanta! Vedem cand munciti in casa si in afara ei si mai ales vedem ordinea din masina si dezordinea din casa. E adorabil cum va faceti simtita prezenta, cum va aruncati sosetele in mijlocul casei si papucii in mijlocul holului. Ne scuzati cand va injuram pentru ca tocmai ne-am impiedicat de ei. Dar sunteti acolo si asta face ca totul sa fie amuzant. Sa presupunem ca lasati pasta de dinti fara capac pentru noi si capacul ridicat la wc ca un semn ca sunteti prezenti. Zambim de fiecare data cand va enervati ca v-a mai cazut in cap vreun fluture de pe perete sau orice decoratiune vi se pare voua inutila si noua perfecta. Cum echilibrati voi tot prin egoismul vostru care ne atrage teribil, in serile baietilor cu fotbal, bere si mizerie. Ne place cand sunteti acolo, devotati, fideli si va distrati in stilul vostru pe care il considerati vulgar si mitocan. Simtim cand faceti diferenta intre ei si noi, cand apare un pic de sensibilitate si un zambet impacat pe fata voastra destinsa si trupul obosit. Sa mai vorbesc de serile cand va dati plini de energie si adormiti in 30 de secunde imbracati si mirosind a transpiratie? Dormiti! E ok sa faceti asta. E ok sa renuntati la control si la intrebarea oare ce gandesc altii despre voi?
            Dar ce se intampla cu voi cand sunteti raniti? In primul rand va intreb de ce alegeti sa va lasati raniti? Inca din primele clase v-au spus ca baietii mari nu plang, baietii mari sunt cuminti, baietii mari lucreaza la masini si construiesc. Unii da, altii aleg sa nu! De ce va inchideti cand nu stiti sa va exprimati? Fugiti de voi, de gandurile voastre, alageti sa faceti ceea ce trebuie si nu ceea ce simtiti. Frica? Tuturor ne e frica de ceva. Unii sau unele dintre noi alegem sa ramanem acolo blocati, altii alegem sa mergem inainte, ne asumam aceasta teama si devenim responsabili sa o depasim. De ce nu intelegeti ca putem intra in sufletul vostru cu bocancii murdari si vom lasa urme? Putem  sa o facem si frumos, cu picioarele goale, calde, spalate de mare, fara nisip.
            E simplu sa alegeti sa va puneti pe primul loc si sa incepeti sa faceti lucrurile pentru voi, pentru ca asa simtiti, nu pentru ca asa spune mama, vecinii sau pentru ca trebuie. Trebuie este o limita iar resursele noastre sunt infinite! Cand nu va e bine, instinctul va spune asta, acordati-va timp si ganditi-va la voi. Ne faceti si noua un bine! Noi oricum o sa fim aici, puternice, sensibile, intotdeauna vulnerabile si vesele! Va preferam goi de haine si bariere! Si stiu ca e reciproc sentimentul!
Stim ca aveti nevoie de afectiune asa ca lasati armele jos si luati-ne in brate! J

miercuri, 14 martie 2012

Regina de alb

Pe tabla mea de sah sunt atatia pioni…ei nu privesc decat inainte, niciodata inapoi, cand s-au pornit sa plece sunt dusi si nu ii mai pot vedea niciodata. Sunt acei oameni care merg inainte fie ca sunt acceptati sau refuzati. Ei nu se uita inapoi, doar se opresc pe scurta durata sa isi traga sufletul, pe al lor sau pe al acelor persoane dispuse sa si-l dea. Si pleaca, pioni cu suflete furate. Inainteaza pana se indeparteaza de tot si ies de pe tabla mea de joc. Ei nu conteaza, ei exista si atat. Tabla mea e o resursa nelimitate de pioni, pleaca unii, vin altii…mereu sunt pioni pe tabla…poate de aceea nici nu mai conteaza prezenta lor. Oricum nu ma ajuta la nimic doar imi umplu spatiul gol.
Dupa pioni imediat pleaca nebunii! Ah, nebuni albi ce fugiti dupa regine negre! Si…au fugit. Nu mai sunt…am avut doi dar s-au dus.
Caluti, sariti haotic, in nonsens si necunoastere fara ca macar sa cautati a obtine ceva. Daca se intampla e bine, daca nu, nu. Sau sunt dea dreptul geniali incercand sa pacaleasca prin miscari limitate. V-ati dus si voi in trei sarituri. Voi nu aveti sfori care sa va tina legati, aveti o libertate pe care v-o ingraditi dar sunteti atat de fericiti asa. Nu am sa uit dansul vostru cu putina esenta si nebunie.
            Am doua ture, doua prietene, una in stanga, cealalta in dreapta si sunt mereu cu mine, mereu cu un pas inaintea mea. Ma respecta, ma protejeaza, ma iubesc si nu pleaca. Se mai lasa cateodata pacalite de cai negrii si se duc…..dar se intorc mereu. E in ordine.
Am ramas cu regele meu. Al meu. Pe tabla mea de joc, regele meu alb! Eu l-am facut rege, in iubirea mea dezordonata am indraznit sa am taria sa-l numesc rege. Dar e…atat de static, nu se misca, nu danseaza, nu ma urmeaza, nu mai joaca in dasul iubirii. Este mult prea rege chiar si pentru regina lui nebuna. In fiecare zi o mutare in stanga, inapoi, in dreapta, inapoi, in fata si in spate dar eu sunt mult prea departe sa incerce macar sa ma urmeze. Norocul lui ca revin mereu la doar o mutare de el. Rege care nu lupti, maestru static al asteptarii cuceririi din partea altora! Cand te-ai schimbat? Cand m-am schimbat? Pe cat esti tu de static, pe atat sunt eu de nebuna!
Dar…miroase bine, simt in crestetul capului prospetime si caldura. Nu stiu ce este dar ma atrage in dans mutare cu mutare. Sunt prezenta aici si acum, imi simt fiecare pas plutind pe un strat dur de pamant. Si ma indepartez de tine, rege care sti ca ma voi intoarce in fiecare zi in avantul tau tacut. Cu fiecare pas se sterge drumul inapoi si se coloreaza unul inainte. Verde, roz, mov, negru si alb sa echilibreze nebunia. Este un..nebun negru, nu doar un nebun negru ci unul care ma atrage si ma duc sa il cunosc. Nebunie, pricepere, vulnerabilitate, sensibilitate, am uitat tot despre mine. Am doar niste amintiri false despre niste nevoi noi. Confuzie, dorinta, dispret, placere, renuntare, vinovatie, simpatie. O tornada de sentimente, o dualitate, ca atunci cand jocul de sah se da intre rege, regina si nebunul de negru!

Cand m-am schimbat? Cand te-ai schimbat?
Suntem intr-o continua schimbare. Desi nu ne place sa vorbim despre acest aspect, in fiecare secunda asimilam cate o informatie, fie ca este la nivel de perceptie, senzatie sau vanataie in urma unei lovituri, in fiecare zi ne place si ne displace ceva. In fiecare secunda ne formam caracterele si unii dintre noi alegem sa le construim in favoarea noastra sau sa le aliniem dupa altii. Dar schimbarea exista, dualitatea apare.
Daca la inceputul unei relatii te schimbi dupa celalalt pentru a-I face pe plac, in timp alegem sa fim noi si sa cerem celuilalt sa ne accepte asa cum suntem. Atunci cand alegem sa vedem ca ni s-au schimbat nevoile si ne-am schimbat, apare dualitatea. Sa ies din zona de confort? Sa plec de unde stiu ca la sfarsitul zilei primesc o imbratisare, indiferent cum a fost pe parcursul zilei? Sau sa plec? Sa ies din zona mea de confort, sa aleg sa nu mai fiu doar pe jumatate fericita? Daca stau, imi fac dusmani noi: comoditatea, confortul, falsa siguranta, zambet indoit, stupida idee de libertate limitata, vina, neincredere in sine, abandon personal. Sa aleg ore de fericire in bratele altei persoane ca apoi sa ma intorc la prefacuta fericire? Sau ma aleg pe mine? Imi asum schimbarea din mine, ma accept asa cm sunt, imi inteleg nevoile si ma eliberez?! Manual? Nu exista. Raspunsuri la intrebari, mii de intrebari, mai mult sau mai putin. Puterea? In sinea noastra, in ceea ce suntem daca recunoastem cum suntem. Eu am ales sa ma eliberez. Tu ce alegi?


 Multumesc Ionut! :)

duminică, 11 martie 2012


In primul an de facultate ne-am adunat in primele zile sa mergem la o casa de copii institutionalizati situata in Scheii Brasovului. Ajunsi in clasa elevilor cele 6 doamne Psiholog si Educatoare care se ocupau de pana la 30 de copii, ne-au spus sa mergem fiecare catre un copil si sa intram in vorba cu el, sa ne jucam si sa il facem sa se simta bine. Fiecare coleg al meu s-a indreptat cu avant catre cei mai energici copii. Eu am ramas retrasa analizand si observand in ansamblu camera de  joaca, numarul de copii, tinutele si comportamentul lor. Dintre toti copii unul statea intins pe podea cu ochii atintiti in tavanul clasei si isi legana corpul in stanga si in dreapta. Era singurul la care nu a ajuns nici unul dintre practicanti. M-am dus la el, m-am asezat si m-am prezentat intrebandu-l cum il cheama dar…nu am primit nici un raspuns. M-am gandit ca nu aude si l-am mai intrebat  data.  De undeva din spatele unei usi intredeschise doi ochi priveau in fuga iar glasul lor mi-a strigat ca acel copil este autist. Nu stiam ce inseamna autist, de ce nu vorbeste, de ce priveste fix, de ce nu sare si el la joaca, de ce doar gangureste la fiecare miscare in loc sa strige de bucurie ca ceilalti copii? Era diferit iar acest lucru era mai mult decat evident. Evident era si comportamentul evitant al colegilor sai dar si al ingrijitorilor. A fi diferit inseamna a fi izolat si fara dreptul la bucurii? M-am uitat la acest copil pierdut intr-o lume diferita de cea a celorlalti si am refuzat sa vorbesc cu el, oricum nu intelegea ce ziceam si i-am pus mana pe burta si i-am mangaiat-o cu miscari circulare, exact ca atunci cand ne alintam animalele de companie insa nu mi s-a parut a fi un gest deplasat. Am simtit ca fac altfel decat toti cei din jur, ca poate ei spun vorbe neimportante pentru copil, fac gesturi neinsemnate, fata de care el este departe Mi-am retras mana din cauza ca obosisem si eram trista ca vad lucrurile acestea in jurul meu. Dar am simtit o palma pe mana mea….era a copilului, mi-a luat mana si a pus-o inapoi  pe burtica lui si a inceput sa imite cu mana mea in palma lui aceleasi miscari din care tocmai ma oprisem. A fost momentul in care m-am intrebat cum a inteles el comportamentul meu? Ce am transmis prin aceast fapt si de ce el era diferit?
De ce autism? Din curiozitate, din dorinta de a intelege si a face diferenta, de a accepta, din entuziasm ca se poate face ceva pentru autisti, din empatie fata de parinti si din necesitatea acceptarii si integrarii intr-o lume care nu permite altceva: ori ca toti, ori diferiti si automat exclusi. Prea putina lume este dispusa sa plece fruntea si sa asculte un individ diferit, sa sustina si incurajeze un parinte de copil diferit, sa integreze in colectivul lor un copil altfel, sa aibe rabdare, sa nu judece si sa se gandeasca ca este un om. Un om pe care poate daca il auzi la telefon vorbind pare ca toti cei cu care interactionam zilnic insa la contactul vizual ne detasam si intoarcem spatele lasand si uitand in urma acea voce aparent normala.
 Poate ca o greseala semnificativa pe care o facem in toate subiectele vietii noastre, este faptul ca avem asteptari. Ni se pare normal ca cei din jur sa faca niste lucruri doar pentru ca noi ne gandim la ele fara sa le verbalizam iar daca nu se intampla asa nu suntem multumiti, impliniti, satisfacuti si dam vina pe acea persoana ca nu ne intelege, nu empatizeaza cu noi, nu ne cunoaste. Dar oare autistii au asteptari? Oare Ana a avut vreo asteptare de la mine sau m-a acceptat asa cum m-am dus catre ea si s-a purtat fara a-si face griji ca poate o inteleg gresit.  Dar la mamele acestor copii, ne gandim? Cum putem ajuta? Nu eu care m-am dus acasa la ea si am petrecut o zi minunata, ci toti, pornind de la mama, bunica, educatoare, colegi de gradinita, mamele colegilor de gradinita, viitori invatatori, profesori, colegi de liceu... Da, liceu, poate facultate pentru ca nu avem nici un drept sa ii exilam pe cei ce nu fac aceleasi lucruri ca noi, pe cei ce gandesc diferit, pe cei ce se poarta diferit fie din naivitate, fie din incapacitate.  Iar etichetarea nu face altceva decat sa marcheze un individ pe parcursul intregii sale vieti. Este necesar sa intelegem ca viata acelui om nu se termina in momentul etichetarii, nu putem da la o pare doar pentru ca este mai usor sa stam decat sa luptam. Putem inchide ochii, ne putem uita urat in autobuz catre un copil ce plange insistent aparent fara motiv. Ce usor este sa zicem despre un copil ca este rau sau bun. De ce nu ne putem rezuma doar la a spune ca este un copil si ca trebuie tratat ca atare. Si daca este diferit? Nu inseamna ca trebuie ignoral, blamat, indepartat si judecat! Ba chiar trebuie sa ne mobilizam si sa oferim mai mult suport. Chiar daca nu suntem specializati, cu dilplome in sertar si abdsolventi magna cum laude putem ajuta. Si putem incepe prin a accepta...pe noi asa cum suntem, pe cei din jur exact asa cum sunt si sa interactionam.
O colega de munca mi-a spus intr-o zi, dupa un apel telefonic: “Nu stiu cum sa vorbesc cu un copil la telefon, ma pierd!” Am fost curioasa cum abordeaza apelul telefonic cu un copil: “Mama, tata sunt acasa?poti sa o chemi pe mamica?”. Am sfatuit-o sa mai sune o data, a doua zi si sa vorbeasca cu copilul exact asa cum ar face-o cu un adult. Bineinteles ca micutul a inteles necesitatea colegei mele de a discuta cu tatal, care se ocupa de firma X si l-a anuntat imediat. Copiii sunt oameni mari in corpuri mici si ce au in plus este incredibila sinceritate care ii face adorabili. 


sâmbătă, 10 martie 2012

Autisti cu speranta la viata

Cine te-a mintit ca daca tac nu am nimic de spus? Cine te-a invatat sa vezi doar aparentele si sa etichetezi in functie de ele? Cine ti-a spus ca sunt un om rau doar pentru ca azi nu am facut ceva bun? Cine te-a invatat sa te uiti la unghii in loc sa te uiti in ochii mei, la haine in loc sa te uiti in ochii mei, la coafura in loc sa te uiti in ochii mei? Cine scrie lectiile si ne serveste problemele gata rezolvate? Defapt nici nu conteaza cine le scrie….dar de ce le luam de bune? Protestez…si tac. In linistea mea ti-am spus multe dar am tot dreptul sa tac. Nu ma joc cu tine daca nu iti spun ce gandesc acum. M-as juca daca te-as minti dar mai bine tac. Suntem toti niste autisti, multi dintre noi suntem autisti cu speranta de viata. Putem trece neobservati? Nu. Pentru ca mereu vom purta o eticheta pusa de persoana careia ii pasa cel mai putin de noi. Si atunci de ce mi-ar pasa mie ce coada de magarus am? Mama, prieteni sau ce rol aveti acum in viata mea…daca tac e de bine. Sunt un autist cu speranta de viata. Cand nu spun nimic este doar pentru ca sunt in dezechilibru si caut armonia in cel mai pozitiv mod. Cand tac, zambesc. Nu-mi cereti sa raspund la intrebari nepuse pentru ca voi raspunde cu o intrebare. Defapt cu foarte multe intrebari.
Suntem aruncati peste podul pe care ni l-am construit tocmai pentru a ne feri de comun. Ne legam cu sfori de capatul din care pornim si ne miram ca nu putem avansa. Sfori pentru control? Sau sfori pentru echilibru? Dezechilibru. Intr-o clipa ne abandonam lunii si uitam cine suntem, universul ne-o plateste in ziua in care ajungem in acelasi punct…la noi, in sinea noastra si ne intreaba cine si de ce esti? Comun, nu? Exista societatea si noi. Iar noi avem liberul arbitru si capacitatea de a face alegeri. Si te intreb…azi ce alegi?

Aritmic

Intr-o lume in care exista reguli pentru orice faci, in aceasta lume in care exista miscari acceptate de societate inclusiv in dans, in seara in care daca inchizi ochii sa simti muzica te intreaba cineva daca esti fumat…in aceasta lume am sa te invat sa fi aritmic.
Esti in siguranta sa inchizi ochii si sa uiti de cei din jur, sa lasi ritmul sa-ti intre in suflet, sa alerge prin vene, sa dicteze muschilor contractii. Esti liber sa zambesti si sa uiti cum arata culoarea ochilor mei. Simte-ti respiratia atat de puternic incat sa te inalti pe bas ca sa iei pulsul. Misca-te cum simti, nu te vede nimeni, nu exista nimeni. Este doar muzica fara reguli, fara substante, simte-o asa cum nimeni nu iti da voie sa o faci. Ne-au interzis pana si asta. Dar nu am semnat nici un regulament intern cand am intrat aici si, in plus, esti invizibi  pe condica de prezenta a lumii statice. Esti miscare, armonie, lumina muzicii.
Acum deschide ochii.Ai sa dai nas in nas cu mine si ai sa iti vezi umbra in coltul ochilor mei. Acum sunt si eu in siguranta sa inchid ochii. Ai grija de mine asa cum am avut eu de muzica inimii tale.
Bine ai venit in lumea mea aritmica pentru ceilalti!

Mic

Mic. Si mai mic. Din ce in ce mai mic. Dar suficient cat sa exist. Sau sunt mare, din ce in ce mai mare, suficient cat sa exist, aici si acum. De fapt aleg sa fiu echilibrul intre cele doua lumi, nu sunt  nici mica si nici mare. Sunt doar eu intr-o lume in care nu am o misiune ci un rol.aleg sa traiesc intr-o lume in care intrebarea “de ce” o adresez doar ca sa instig pe cineva si nu ca sa imi definesc existenta in urma raspunsurilor…de ce? Cu siguranta ca nu degeaba. Este singurul meu raspuns la aceasta intrebare.
Astazi m-am trezit zambind…recent imi spunea cea mai buna prietena ca am si adormit zambind. Oare mai des adorm zambind sau ma trezesc zambind? Eu rad foarte mult si atunci cand rad nu stiu sa o fac decat din adancul meu, un ras cauzator de febra musculara la abdomenul pe care nici nu stiam ca il am asa tare:) Aleg sa rad nu din cauza unei persoane anume si in nici un caz de persoane ci pentru ca fericirea mea este in mine. Tot ceea ce construiesc in mine este motiv sa zambesc, tot ceea ce ma fac altii sa simt imi da motive sa zambesc si inclusiv persoanele ma fac sa zambesc dar nu depinde de voi, ci doare de mine. Tot ce se intampla depinde de mine,. Asa cum am gasit in multe carti scris, evenimentele nu sunt bune sau rele, ele sunt pur si simplu, culoarea pe care le-o dam depuinde de noi. Eu aleg sa vad in verde! :)